Hristofor

Sfântul Fericit Hristofor, numit Hristezia, a fost un monah georgian, cu viața petrecută în pustia David Gareji, mort în pace în 1771, la optzeci de ani.

Familia lui venea din Egrisi, în vestul Georgiei. Din tinerețe a dorit slujbele și singurătatea, dar stăpânul l-⁠a silit să se căsătorească și a avut un fiu. Mai târziu, murindu-⁠i soția și fiul, stăpânul a stăruit să se însoare iar, dar Hristezia n-⁠a vrut. A povestit duhovnicului său, care i-⁠a spus să părăsească lumea și să meargă în pustia David Gareji. Inspirat de sfatul lui, și-⁠a lăsat averea și lumea și s-⁠a retras la mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din David Gareji.

Mulți ani a slujit cu smerenie: a fost rânduit să adune lemne și să aducă apă pentru mănăstire și a făcut aceste lucruri ascultător și blând. În fiecare zi străbătea peste șapte kilometri ca să umple un urcior cu apă, apoi îl ducea la o colibă din apropiere și îl atârna la intrare, ca să-⁠l vadă de departe călătorii care veneau să-⁠și potolească setea. Avea și o mică grădină de zarzavaturi cu care hrănea pe trecători. În fiecare sâmbătă pregătea coliva (grâu cu miere, dată de pomenire) și o împărțea în trei: întâi pentru familia și cei dragi ai celor ce dăduseră grâul și mierea, apoi pentru părinții morți ai mănăstirii și în sfârșit pentru toți creștinii ortodocși adormiți.

Îl întrista să-⁠și vadă frații în vrajbă, așa că, aflând că doi se ceartă, mergea să-⁠i împace. „Copiii mei", spunea, „dacă nu ascultați cuvântul meu, voi pleca întristat, iar diavolul, mereu potrivnic păcii, se va bucura și vă va aduce alte necazuri. Am venit la voi flămând și voi pleca flămând." Cuvintele lui le încălzeau inimile. Într-⁠o seară fierbinte, după vecernie, a pornit pe jos spre un sat. Noaptea a căzut fără lună și extrem de întunecată; când nu mai putea merge, s-⁠a oprit să se roage și i-⁠a apărut o lumină care l-⁠a călăuzit toată noaptea până la satul Sartichala. Chilia lui era săracă și strâmtă: dormea pe un pat de scânduri acoperit cu blană de oaie, cu o piatră în loc de pernă, purta o haină de oaie și încălțări de scoarță, iar tot ce primea dădea săracilor. Așezat cu totul în încrederea în Dumnezeu, nu se îngrijea de ziua de mâine. A primit tunderea în monahism la bătrânețe, cu numele Hristofor, și a adormit în pace în 1771.

Este pomenit la 11 mai.