Iacov de la Tuman

Cuviosul Iacov Cel Nou de la Tuman (în lume Radoje Arsović, 1894-1946) a fost monah și mărturisitor sârb, doctor în filosofie și în drept, care a lăsat o carieră diplomatică pentru viața monahală și predica adevărului lui Hristos. A fost bătut de oamenii regimului comunist și a murit după șase zile, în 1946. Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a proslăvit în 2017. Se pomenește la 8 august după calendarul vechi, adică 21 august pe cel nou.

Tinerețea și studiile

S-⁠a născut la 13 decembrie 1894 în satul Kușići, lângă Ivanjica, în regiunea Ravna Gora, și a fost botezat cu numele Radoje. A terminat școala primară și liceul în Serbia, apoi a studiat în Franța, unde a obținut două doctorate: în filosofie la Sorbona și în drept la Montpellier. S-⁠a ocupat în viața lumească și de medicină și de teologie. A lucrat ca funcționar în serviciul diplomatic al Regatului Iugoslaviei în Franța, iar în 1929 a fost numit la Paris.

Chemarea monahală

După Primul Război Mondial l-⁠a cunoscut pe episcopul Nicolae Velimirovici, care a avut o mare înrâurire asupra lui și l-⁠a îndemnat să se dedice Bisericii. A fost un participant activ al mișcării Bogomoljaci, a scris numeroase articole duhovnicești și a tradus. În 1937 a tradus și publicat la Kragujevac cartea Viața sfintelor fecioare. După adunarea Bogomoljacilor de la Vrnjačka Banja a părăsit serviciul diplomatic și a venit la Ohrid, apoi la Bitola, unde a slujit alături de episcopul Nicolae. Acolo a fost tuns în monahism în 1938, cu numele Iacov.

Un intelectual cu două doctorate și cu un loc bun în societate a lăsat lumea și a trăit în aspră nevoință. A intrat în obștea mănăstirii Žiča și a lucrat în tipografia mănăstirii, fără să se sfiască de munca simplă și murdară, împlinind-⁠o în deplină ascultare. Se mulțumea adesea cu resturile de la masa celorlalți monahi, avea doar două mantii uzate și nu se culca niciodată în pat, rămânând la rugăciune. Până în februarie 1941 a editat revistele Pismo și Misionar la Kragujevac, mergând pe jos, cu o valiză plină de cărți, între Čačak și Kraljevo.

Părintele Iacov era tăcut, smerit, blând și înzestrat cu darul vederii înainte. A prevăzut bombardarea Belgradului de către nemți și suferințele poporului sârb. Înainte de război a mers prin Kraljevo conducând boi înjugați, spre a le arăta oamenilor că îi așteaptă robia.

Anii războiului

În toamna lui 1941, când germanii au bombardat mănăstirea Žiča, ceilalți monahi au fugit, dar părintele Iacov a rămas în biserică să slujească. Partea stângă a bisericii a fost dărâmată, iar el a scăpat în partea dreaptă, pe strană, sub fresca Răstignirii. În același an a fost la Ljubostinja, cu episcopul Nicolae. În anii războiului a slujit prin bisericile din Belgrad, iar când i s-⁠a interzis, în gimnazii și școli. În primăvara lui 1944 a început să adune în jurul său copii la Belgrad, dându-⁠le cruciulițe și învățându-⁠i cântările din Lira duhovnicească a episcopului Nicolae, și i-⁠a dus des la biserica Maicii Domnului. A continuat această lucrare și după venirea comuniștilor la putere.

Mucenicia

În 1945 a fost arestat de poliția politică după o predică și chinuit la interogatorii pentru a renunța la „convingerile religioase conservatoare”, apoi a fost eliberat. În 1946 a adus de la Belgrad 8000 de exemplare ale rugăciunii Tatăl nostru și le-⁠a împărțit călătorilor în gara din Požarevac. Noaptea, pe drumul dintre Požarevac și Rabrovo, a fost atacat și bătut aproape de moarte de oamenii UDBA. Țăranii din Rabrovo l-⁠au găsit schilodit și au chemat un preot. După șase zile, spovedit și împărtășit, a adormit în casa credinciosului Vasa Popović. A fost îngropat la mănăstirea Tuman, după dorința lui.

Proslăvirea

În decembrie 2014, cu binecuvântarea episcopului Ignatie al Branicevoului, mormântul lui a fost deschis și moaștele s-⁠au aflat întregi și neputrezite. În mai 2017, Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât canonizarea lui, cu numele de Cuviosul Iacov cel Nou de la Tuman.