Alexandru Baltagă

Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltagă din Basarabia (1861-1941) a fost preot ortodox basarabean, protoiereu, unul dintre întemeietorii presei religioase în limba română din Basarabia, membru al Sfatului Țării și deputat care a votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Arestat de NKVD în 1940, a fost deportat în Rusia și a murit la Kazan la 7 august 1941. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea lui în iulie 2024, cu proclamarea solemnă prevăzută pentru anul 2025.

Copilăria și formarea

S-⁠a născut la 14 aprilie 1861 în comuna Lozova, județul Lăpușna, în familia preotului Ștefan Baltagă. După școala primară din satul natal, la 15 iunie 1883 a absolvit cu mențiune Seminarul Teologic din Chișinău, apoi a lucrat doi ani ca pedagog la Școala Spirituală de băieți din capitala guberniei. A fost coleg de promoție cu Alexandru Ciugureanu, tatăl viitorului prim-⁠ministru Daniel Ciugureanu. A fost hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886 și preot la 2 februarie 1886, pe seama parohiei Călărași-⁠Sat, din județul Lăpușna, cu hramul Sfântul Alexandru Nevski. Părintele a înfiat și crescut doi copii, Vsevolod și Margareta.

Slujirea bisericească și culturală

Între 1890 și 1905 a fost inspector al ținutului bisericesc Orhei, în 1905-1926 protoiereu al cercului al cincilea din județul Orhei, iar în 1928-1935 protoiereu al cercului al treilea din Lăpușna. În 1931 a devenit protoiereu și președinte al „cercului preoțesc” din Lăpușna. Din 1925 până la moarte a fost membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, iar din 1932 reprezentant al eparhiei în Congresul Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române. A fost, între 1904 și 1922, președinte al comisiei de revizie, iar între 1922 și 1935 președinte al Consiliului de administrație al „Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia”. La 1 iulie 1935 a ieșit la pensie, dar Mitropolia Basarabiei și Ministerul Educației și Cultelor i-⁠au dat, printr-⁠un decret special, dreptul excepțional de a sluji până la moarte în parohia Călărași-⁠Sat. Avea rangul de econom mitrofor.

În 1893-1895, 1898, 1902 și 1919-1925 a fost președinte al Congreselor școlare ale Basarabiei, iar din 1903 până în 1918 a fost ales în fiecare an președinte al congreselor eparhiale anuale. Din 1908 a fost unul dintre principalii ajutoare ai lui Gurie Grosu la redactarea și tipărirea revistei religioase basarabene în limba română „Luminătorul”, care în prima vreme a slujit și ca buletin al eparhiei. A avut o contribuție de seamă la înființarea și funcționarea tipografiei eparhiale în 1906-1917. În 1906-1917 a fost membru în Consiliul Frăției Nașterii Domnului și în 1911-1918 director al școlii de șase ani pentru cântăreți bisericești din Călărași-⁠Târg.

Sfatul Țării

În urma destrămării Imperiului Rus, Congresul eparhial de la Chișinău, ținut între 21 și 27 noiembrie 1917 (4-10 decembrie stil nou), l-⁠a ales ca reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării. A reprezentat și Partidul Social Democrat, mensevicii. Ca deputat, la 27 martie 1918 (9 aprilie stil nou), a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. Era cinstit, iubit și socotit părinte duhovnicesc de enoriașii lui. Se spune că repeta adesea că nu va îngădui ca turma lui să fie înghițită de lupii roșii, aluzie la primejdia bolșevică. Când icoana Maicii Domnului de la Kazan a fost purtată prin Basarabia, biserica lui a fost între cele care au arătat-⁠o. Când a venit ocupația sovietică a Basarabiei, el a rămas să slujească în biserica sa, deși se știa că foștii membri ai Sfatului Țării erau ținte de seamă pentru sovietici.

Primise numeroase distincții bisericești și laice, între care Crucea de Aur a Sfântului Sinod al Rusiei (18 aprilie 1903), Ordinul Sfânta Ana clasa a III-⁠a (1907) și a II-⁠a (1912), Ordinul Sfântul Vladimir clasa a IV-⁠a, în aur (1915), Ordinul Steaua României în gradul de ofițer (1923), Ordinul Coroana României în gradul de comandor (1928) și alte decorații. Gala Galaction îl socotea „patriarhul preoților basarabeni”.

Arestarea și moartea

La 31 august 1940, pe când săvârșea Liturghia în biserica Sfântului Alexandru din Călărași, ofițeri NKVD au dat buzna și au încercat să-⁠l aresteze. Părintele a refuzat, spunând că îi va urma doar după slujbă. Poliția politică a trebuit să se retragă cu mâinile goale. În noaptea următoare l-⁠au luat din pat, fără să-⁠l lase să se îmbrace, și l-⁠au dus la Chișinău, unde a fost interogat în subsolurile sediului NKVD. Interogatorul lui a fost locotenentul NKVD Cerepanov, care l-⁠a învinuit că „în 1918, având atitudine vrăjmașă față de Rusia sovietică, a participat activ în Sfatul Țării și a votat pentru înstrăinarea Basarabiei de Rusia sovietică și pentru unirea ei cu România” și că, „în anii următori, ca cleric activ, a luptat împotriva mișcării revoluționare”, după un document în limba rusă din dosarul poliției politice sovietice din 1940-1941. Rudele spun că, în timpul anchetei, a suportat presiuni fizice și psihice. Se povestește că, la întrebarea anchetatorilor „Arată-⁠ne pe Dumnezeul tău”, părintele a răspuns: „Când tu îmi arăți mintea ta, atunci ți-⁠L arăt și eu pe Dumnezeul meu”. După ce armata română a trecut din nou în Basarabia, la începutul lui iulie 1941, sovieticii l-⁠au dus în interiorul URSS. A îndurat moarte de mucenic, cum o numesc unele texte ortodoxe, la Kazan, la 7 august 1941. Un izvor arată că a murit într-⁠un spital psihiatric special din Kazan.

Canonizarea

În octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei a propus cercetarea vieții lui în vederea canonizării. În 2022, Sinodul Mitropoliei Basarabiei a anunțat că Preotul Mărturisitor Alexandru Baltagă va fi canonizat în 2025. În zilele de 11-12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a șaisprezece sfinți români, mari duhovnici și martiri din temnițele comuniste, între care și părintele protoiereu Alexandru Baltagă. Proclamarea canonizării noilor sfinți a fost prevăzută pentru anul următor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie.