Eusebiu

Sfântul Eusebiu a fost arhiepiscop al Milanului din 449 până la moartea sa, în 462. Este cinstit ca sfânt, mai ales de Biserica Catolică. Izvoarele noastre nu se înțeleg asupra zilei de pomenire: unul dă 12 august, altele 8 august, iar calendarul nostru 8 august.

Episcopul

După scrierile lui Ennodiu, episcopul Paviei din începutul secolului al VI-⁠lea, Eusebiu era grec. Se pare că a luat parte, ca episcop al Milanului, la un sinod ținut la Roma în 449, care a osândit învățătura lui Eutihie. Cu siguranță lui i-⁠a fost adresată o scrisoare a papei Leon cel Mare, adusă la Milan în 451 de Abundiu, episcopul din Como, și de un senator, care se întorceau din Constantinopol în Italia de nord. Papa i-⁠a poruncit să adune un sinod ca să audă raportul trimișilor despre misiunea lor în Răsărit și să semneze Tomul trimis de papă lui Flavian al Constantinopolului, prin care Leon a osândit pe monahul Eutihie și învățătura lui despre unirea celor două firi ale lui Hristos. În 451 Eusebiu a adunat un sinod provincial la Milan, la care au luat parte optsprezece episcopi, după un izvor douăzeci. S-⁠a citit scrisoarea papei, s-⁠a citit Tomul către Flavian, au fost auziți trimișii papei, iar învățătura lui Eutihie a fost osândită. S-⁠a alcătuit o scrisoare sinodală, semnată de toți episcopii prezenți, cu Eusebiu cel dintâi, prin care episcopii au aprobat învățătura din Tom, ca fiind potrivită cu Sfânta Scriptură, și au rostit anatema împotriva celor ce țin altă învățătură.

Năvălirea hunilor și refacerea

Evenimentul politic de seamă din vremea păstoririi lui a fost năvălirea hunilor, în frunte cu Attila, în Italia, în 452. Hunii au pustiit Aquileia, apoi au mers spre răsărit și au jefuit multe orașe, între care Padova. Au intrat și în Milano, unde Attila a ocupat palatul imperial și a pus foc unei mari părți a orașului, nimicind și catedrala Sfintei Tecla. Eusebiu, împreună cu mulți orășeni, a fugit de huni și a părăsit orașul. S-⁠au întors la Milano numai când Attila a fost convins de papa Leon să se retragă. Eusebiu a condus refacerea orașului, între altele a catedralei, care a fost sfințită din nou în 453 de Maxim al II-⁠lea, episcopul Torinului, care cu acest prilej a rostit predica De reparatione ecclesiae mediolanensis. După o inscripție, poate din secolul al VIII-⁠lea, aflată la Milano în biserica Sfintei Tecla, Eusebiu este răspunzător de refacerea catedralei, nimicită de flăcări, probabil în 452.

Adormirea și pomenirea

Eusebiu a murit la 8 august, probabil în 462, și a fost îngropat în bazilica Sfântul Laurențiu cel Mare din Milano. Catalogul arhiepiscopilor Milanului îl pune la 9 august, într-⁠un an necunoscut, și socotește păstorirea lui de șaptesprezece ani între Lazăr și Gherontie. Unul dintre poemele lui Felix Ennodiu, scris înainte de 521, îi este închinat, și episcopul Paviei îl numește prieten al lui Dumnezeu și îl laudă pentru milostenia, cucernicia și dreptatea lui. O tradiție mai târzie, fără temei istoric, îl leagă de familia milaneză Pagani.