Iacov Netsvetov

Sfântul Drept Iacov Netsvetov (1802-1864) a fost un preot creol din Alaska, născut pe insula Atka din Aleutine, dintr-⁠un tată rus și o mamă aleută. A fost cel dintâi nativ al Alaskăi hirotonit preot și a continuat lucrarea misionară a Sfântului Inocențiu printre popoarele băștinașe ale Alaskăi, la început pe insulele Aleutine, apoi pe fluviul Yukon. Biserica Ortodoxă din America l-⁠a trecut în rândul sfinților în 1994, ca „luminător al neamurilor Alaskăi”. Este pomenit la 26 iulie, ziua morții sale.

Copilăria și hirotonirea

S-⁠a născut în 1802 pe insula Atka, din lanțul insulelor Aleutine, ca cel mai mare dintre cei patru copii ai lui Egor Vasilievici Netsvetov, rus din Tobolsk, administrator al Companiei Ruso-⁠Americane, și ai Mariei Alexeevna, aleută din Atka, care au supraviețuit copilăriei. Frații lui erau Osip (Iosif), Elena și Antonie. Osip a devenit ofițer de marină și cel dintâi constructor de nave creol din America Rusă, iar Antonie a urmat Academia Navală. Sora, Elena, s-⁠a căsătorit cu un funcționar al Companiei.

În 1823, familia s-⁠a mutat la Irkutsk, unde Iacov a intrat la seminarul teologic. La 1 octombrie 1825 a fost tuns ipodiacon. S-⁠a căsătorit cu Ana Simeonovna, o rusoaică ce poate că era, ca și el, de neam amestecat, iar în 1826 a absolvit seminarul, cu certificate de istorie și teologie. La 31 octombrie 1826 a fost hirotonit diacon la biserica Sfintei Treimi și a Sfântului Petru din Irkutsk. Arhiepiscopul Mihail l-⁠a hirotonit preot la 4 martie 1828, el fiind cel dintâi nativ al Alaskăi hirotonit preot. Atunci a făcut planul să se întoarcă în Alaska ca să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu.

La plecare, arhiepiscopul Mihail i-⁠a dat două antimise, unul pentru biserica nouă pe care voia s-⁠o ridice la Atka și altul pentru călătoriile misionare. După o slujbă de rugăciune, Netsvetov și însoțitorii lui, soția Ana și tatăl său, Egor, tuns citeț pentru noua biserică din Atka, au plecat spre Alaska la 1 mai 1828. Călătoria a durat peste un an, și au ajuns la Atka la 15 iunie 1829.

Misiunea de la Atka

Parohia lui din Atka cuprindea cea mai mare parte a insulelor și a țărmurilor din jurul Mării Bering, între care Amcitka, Attu, Copper, Bering și insulele Kurile. Era bilingv și bicultural, ceea ce l-⁠a ajutat să se așeze într-⁠o comunitate variată. Cât s-⁠a ridicat biserica Sfântul Nicolae, a ținut slujbele într-⁠un cort mare, pe care l-⁠a folosit și după terminarea bisericii, ca să predice în locuri depărtate. Până la sfârșitul anului 1829, la șase luni după sosire, înregistrase 16 botezuri, 442 de ungeri cu mir, 53 de cununii și opt înmormântări.

După terminarea bisericii s-⁠a ocupat de învățătura copiilor, învățându-⁠i să citească și să scrie în rusă și în limba unangan a aleuților. La început, școala a fost sprijinită de Compania Ruso-⁠Americană, iar în 1841 a fost organizată ca școală parohială. Mulți dintre elevii lui au devenit mai târziu conducători aleuți. Netsvetov a ajutat și la strângerea și pregătirea de exemplare de pești și animale marine pentru muzeele din Moscova și Sankt-⁠Petersburg. A ținut legătura cu Sfântul Inocențiu în chestiuni de lingvistică și traducere. A lucrat la un alfabet al limbii unangan, la traduceri ale Scripturii și la alte publicații bisericești. A făcut și o lămurire la traducerea Catehismului în limba din Unalașka, pregătită de Ioan Veniaminov, în graiul parohienilor lui. A primit mai multe distincții și a fost ridicat la rangul de protoiereu, cu Ordinul Sfânta Ana.

Soția lui, Ana, a murit în martie 1836, iar în iulie același an i-⁠a ars casa. Tatăl lui, Egor, a murit în anul următor. După aceste întâmplări a cerut episcopului să se întoarcă la Irkutsk și să intre în monahism. Cererea a fost încuviințată un an mai târziu, cu condiția ca înlocuitorul să sosească, dar Biserica nu a trimis niciunul. Curând, Sfântul Inocențiu (Veniaminov) l-⁠a invitat pe părintele Iacov într-⁠o călătorie misionară în Kamceatka. Pe drum, părintele Iacov s-⁠a încredințat, sub înrâurirea sfântului, că rânduiala lui Dumnezeu îi pregătise partea de misionar în ținuturile depărtate din interiorul Alaskăi.

Misiunea de pe Yukon

La 30 decembrie 1844, Sfântul Inocențiu l-⁠a numit conducătorul noii Misiuni de la Kvihpak, de-⁠a lungul fluviului Yukon. Împreună cu nepotul său Vasili Netsvetov și cu doi tineri ajutori creoli, Inocențiu Șaiașnikov și Constantin Lukin, și-⁠a așezat sediul în satul yupik Ikogmiut. De acolo a călătorit sute de mile de-⁠a lungul râurilor Yukon și Kuskokwim, vizitând locuitorii așezărilor. În anii care au urmat a învățat limbi noi, a cunoscut oameni și culturi noi, a alcătuit alt alfabet, a zidit mai multe biserici și obști. La invitația conducătorilor băștinași a mers până la râul Innoko și a botezat sute de oameni din triburi mai înainte vrăjmașe. Între 1850 și 1852 a botezat 437 de oameni, iar până la jumătatea lui 1852 numărul botezaților în Misiunea Kvihpak era de 1720. În 1851 a fost sfințită încă o biserică nouă. A condus misiunea în 1845-1857. Se pomenește că în ultimele lui călătorii misionare din delta Kuskokwim-⁠Yukon a botezat 1320 de oameni și s-⁠a deosebit ca evanghelist al popoarelor yupik și atabascane.

În 1857 a fost mutat protoiereu la Reduta Sfântul Mihail, iar în 1863 la Sitka. Un ajutor al lui a adus acuzații împotriva lui în 1863. Ca să lămurească pricina, episcopul Petru l-⁠a chemat la Sitka, unde a fost găsit nevinovat. Cu sănătatea slăbită, a rămas la Sitka și a slujit la capela tlingit.

Adormirea și cinstirea

A murit din pricini firești, pe când slujea ca preot la catedrala Sfântul Arhanghel Mihail, la 26 iulie 1864, în vârstă de 60 de ani, și a fost îngropat la biserica Sfintei Treimi din Sitka. Troparul lui îl numește podoaba Atkăi și a deltei Yukonului, care s-⁠a adus pe sine jertfă vie ca să aducă lumina unui popor căutător, odrasla Americii Ruse, floare a unității frățești, tămăduitor al bolilor și groaza demonilor. Condacul spune că a fost învățător al cunoștinței de Dumnezeu, că și-⁠a arătat dragostea față de poporul său, luând crucea și mergând după Hristos, și răbdând greutăți ca Apostolul Pavel.

Publicarea jurnalelor lui, necunoscute până atunci și aflate abia în a doua jumătate a secolului al XX-⁠lea, a stârnit cinstirea lui ca sfânt, nevoitor și misionar. În octombrie 1994, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America l-⁠a trecut în rândul sfinților drepți, ca „luminător al neamurilor Alaskăi”. Serbările de canonizare au avut loc la 15-16 octombrie 1994 în catedrala Sfântul Inocențiu din Anchorage. În 2015, în Parcul Național Sitka, în legătură cu lucrările de refacere a „Blocgauzului de pe deal”, a apărut speranța aflării mormântului lui. După episcopul David (Mahaffey), se știe că a fost îngropat pe acolo, dar locul exact nu este cunoscut. Jurnalele lui, în două volume, au apărut la Kingston, în Ontario, în 1980.