Iaroslav (Teodor) Vsevolodovici

Sfântul Binecredincios Cneaz Iaroslav (Teodor) Vsevolodovici de Vladimir s-⁠a născut la 8 februarie 1190 la Pereiaslavl (azi Pereslavl-⁠Zalesski) și a murit la 30 septembrie 1246, în Imperiul Mongol, lângă Karakorum. A fost cneaz de Pereiaslavl (1212 până la 1238), de Novgorod, de Kiev (1236 până la 1238 și 1243 până la 1246) și mare cneaz de Vladimir (1238 până la 1246). Se trăgea din dinastia Rurikizilor. Era fiul lui Vsevolod Iurievici Cuibul cel Mare, fratele lui Constantin, Iuri și Sviatoslav Vsevolodovici, tatăl Sfântului Alexandru Nevski, al lui Teodor, Andrei, Mihail Horobritul, Iaroslav și Vasile Iaroslavici, și ginerele lui Mstislav Mstislavici cel Norocos.

În 1212 până la 1216 l-⁠a sprijinit pe Iuri Vsevolodovici, devenit cneaz de Vladimir, în lupta cu Constantin Vsevolodovici de Rostov, și a luat parte la bătălia de la Lipița din 1216, pierdută de Vsevolodovicii mai tineri. La începutul lui 1226 a zdrobit pe lituanieni la Usviat, la începutul lui 1227 a purtat o campanie izbutită împotriva emilor, iar în același an a botezat pe karelii. La sfârșitul anilor 1220 și începutul anilor 1230 a dus o luptă aprigă pentru scaunul Novgorodului cu Mihail Vsevolodovici de Cernigov. În toamna lui 1231 a ars orașul Serensk din cnezatul Cernigovului. Ca cneaz al Novgorodului s-⁠a străduit să se opună cruciadelor din Europa răsăriteană și în 1234 a obținut o biruință asupra cavalerilor Ordinului Purtătorilor de Sabie pe râul Emaiyga, lângă Derpt (azi Tartu). În 1236 a ocupat scaunul Kievului.

În 1238, după moartea cneazului Iuri Vsevolodovici în bătălia de pe Sit, a ocupat scaunul de mare cneaz la Vladimir. A contribuit la refacerea vieții din Rusia de nord-⁠est, tulburată de invazia mongolo-⁠tătară. După fuga cneazului Mihail Vsevolodovici de Kiev în Ungaria, în 1239, a pornit o campanie împotriva orașului Kameneț, unde a luat pe soția lui Mihail, pe boierii și averea lui (soția, la cererea fratelui ei, cneazul Daniil Romanovici de Galiția și Volânia, a fost eliberată și trimisă în Galici). La întoarcere a alungat din Smolensk pe lituanienii care puseseră stăpânire pe oraș, restabilind puterea cnejilor locali Rostislavici.

În 1243 a fost chemat la tabăra hanului Batu, pe Volga, unde a recunoscut stăpânirea Imperiului Mongol și a primit „întâietatea” între cnejii ruși, ceea ce s-⁠a arătat prin trecerea Kievului sub stăpânirea lui. În 1245 a plecat iarăși la Batu și a fost trimis de acesta în capitala Imperiului Mongol, Karakorum, unde a fost de față la urcarea pe tron a marelui han Guiuc. Curând după aceea, după mărturia cronicilor rusești și a lui Ioan de Plano Carpini, a fost otrăvit de mama lui Guiuc, hanul Turakina. Trupul i-⁠a fost adus la Vladimir și îngropat în catedrala Adormirii.

Se pomenește la 6 iulie (stil nou), în Soborul sfinților din Vladimir, și la 11 iulie, într-⁠o zi schimbătoare, în Soborul sfinților din Novgorod.