Ignatie Sadkovski

Sfântul Ierarh Mucenic Ignatie (în lume Serghei Sergheevici Sadkovski, 1887-1938) a fost episcop de Skopin, vicar al eparhiei Reazan, specialist în scrierile Sfântului Ignatie Briancianinov, fost monah la pustia Zosima și mărturisitor al Bisericii în lagăr. A murit la 9 februarie 1938 în lagărul Kuloilag, lângă Arhanghelsk. A fost trecut între noii mucenici în anul 2002.

Copilăria și formarea

S-⁠a născut la 21 octombrie 1887 la Moscova, în familia protoiereului Serghei Maximovici Sadkovski, egumenul bisericii Sofia, Înțelepciunea lui Dumnezeu. Avea alți șapte frați și surori. Încă din fragedă copilărie inima lui s-⁠a aprins de dragoste față de Domnul, ceea ce se vedea în râvna lui pentru rugăciune și slujbe și pentru întâlnirea cu oamenii duhovnicești. La șapte ani a început să facă diferite ascultări bisericești sub îndrumarea tatălui. A absolvit școala duhovnicească Zaikonospasski (1901), seminarul din Moscova (1907) și Academia Teologică din Moscova (1911), cu titlul de candidat în teologie, cu lucrarea Preasfințitul Ignatie Briancianinov și vederea lui ascetică. A fost tuns monah în 1910, hirotonit ierodiacon în 1911 și apoi ieromonah. A predat la seminarul din Tomsk, a fost ajutor de bibliotecar la Academie și a continuat cercetările despre Sfântul Ignatie Briancianinov.

Ieromonah la Zosima și episcop

Ieromonahul Ignatie se simțea atras de viața de singurătate și nevoință, al cărei model era pustia Zosima din Smolensk, cu bătrânii ei. Părintele lui duhovnicesc a fost bătrânul zăvorât ieroschimonah Alexei (Soloviov). Mai târziu a fost duhovnicul fraților și ieromonah de slujbă la moaștele Sfântului Daniil al Moscovei, la mănăstirea Sfântul Daniil, sub egumenul episcop Teodor (Pozdeevski).

La 5 aprilie 1920 a fost hirotonit episcop de Belev, vicar al eparhiei Tula. În 1922, după arestarea episcopului Iuvenalie, a luat conducerea eparhiei. N-⁠a recunoscut Consiliul Bisericesc al Înnoitorilor și spunea că singurul conducător legitim al Bisericii este Patriarhul Tihon, iar celelalte organe apărute cu sprijinul puterii sovietice sunt ilegitime și eretice. Drept răspuns, înnoitorii l-⁠au scos din conducerea eparhiei. La inițiativa lui s-⁠a făcut la Belev o obște ortodoxă a Schimbării la Față, din monahi, intelectuali, țărani și orășeni, care a dăinuit până în 1937, când a fost zdrobită, iar mulți din ea, între care episcopul Nichita (Pribitkov), au fost împușcați.

Arestări, lagăre și mucenicia

La 17 ianuarie 1923 a fost arestat pentru agitație contrarevoluționară, împreună cu fratele său, ieromonahul Gheorghe, și condamnat la trei ani de lagăr. În septembrie 1923 a fost trimis la Solovki. În 1926 a luat parte la alcătuirea Epistolei de la Solovki, adresată guvernului URSS de episcopii ortodocși ai insulelor. În lagăr s-⁠a îmbolnăvit grav de tuberculoză. Eliberat în 1926 și întors la Belev, a fost arestat din nou la sfârșitul anului și apoi în 1927. A făcut în taină tunderi în monahism și a încurajat înființarea de mănăstiri subterane. În noiembrie 1929 a fost arestat din nou cu fratele său, pe baza denunțurilor înnoitorilor, și în 1930 a fost condamnat la trei ani de lagăr, ispășiți în regiunea Arhanghelsk. A fost eliberat în 1932.

Din 3 februarie 1933 a fost episcop de Skopin, vicar al eparhiei Reazan, apoi pentru scurt timp episcop de Lipețk, iar din 24 septembrie 1935 din nou la Skopin. A fost arestat la 20 februarie 1936 și condamnat la cinci ani de exil în Nordul Rusiei. A fost arestat din nou în exil, condamnat de troika NKVD din Arhanghelsk la zece ani de închisoare și trimis la Kuloilag, unde a murit la 9 februarie 1938. A fost îngropat într-⁠un loc necunoscut pe teritoriul lagărului. Contemporanii spun că în privirea lui se vedea curăția copilului și o rânduială duhovnicească lăuntrică. Era simplu în purtare, milostiv, la îndemâna tuturor, nu judeca pe nimeni, ci era aspru doar cu înnoitorii.

Canonizarea

La pregătirea canonizării făcute de Biserica din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista provizorie, cu mențiunea că nu-⁠l recunoștea pe mitropolitul Serghie. La publicarea listei nominale a ROCOR, la sfârșitul anilor 1990, numele lui nu a mai fost inclus, ca ale altor episcopi susținători ai mitropolitului Serghie. La 17 iulie 2002 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis să-⁠l treacă în soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, iar pomenirea lui se face și în soborul sfinților din Reazan.