Sava Brancovici

Sfântul Sava II Brancovici a fost mitropolitul Ardealului între 1656 și 1680, un păstor cărturar și apărător al Ortodoxiei împotriva presiunii calvine. S-⁠a născut la Ineu, în comitatul Arad, în 1615 (după alte izvoare, în jurul lui 1620), și a răposat la Alba Iulia la 24 aprilie 1683, în urma suferințelor din temnița principelui Mihai Apafi. Biserica Ortodoxă Română l-⁠a trecut între sfinți în 1955, iar Biserica Sârbă îl cinstește tot la 24 aprilie.

Tinerețea

S-⁠a născut cu numele Simeon, în familia sârbească Brancovici din Ineu (Jenopolje), una dintre cele mai de seamă familii sârbești din părțile Aradului, care dăduse în a doua jumătate a secolului al XVI-⁠lea mai mulți ostași și ierarhi. Părinții lui se numeau Iovan și Maria. A învățat acasă, apoi la mănăstiri ortodoxe din Ungaria, Serbia și Bulgaria. A mers și la unchiul său, mitropolitul Longhin Korenici Brancovici, la mănăstirea Comana, la sud de București, și a rămas acolo să-⁠și desăvârșească învățătura, citind cu pasiune cărți de istorie și Scriptură în biblioteca bogată a mitropolitului.

Întors acasă, s-⁠a căsătorit la treizeci de ani și a fost hirotonit preot. Soția lui a murit curând; el, cel mai mare dintre patru frați, a pierdut totodată pe tatăl și pe doi dintre frați, răpiți de ciumă, iar mama sa s-⁠a retras la mănăstire, lăsându-⁠l pe cel mai mic dintre frați, Gheorghe, de zece ani. Simeon a luat îndată fratele sub grija lui. Timp de zece ani a slujit ca preot și protopop al Ineului, aducând la credință mulți mahomedani și readucând la Hristos creștini care trecuseră la islam. Fratele său Gheorghe a primit o învățătură aleasă și a ajuns, ca și Simeon, poliglot: scria în limba slavonă sârbească, în slavona bisericească, maghiară, română și latină, și cunoștea greaca, bulgara, turca, italiana și germana.

Mitropolit al Ardealului

La sfârșitul lui 1656, un sobor al clerului de la Alba Iulia l-⁠a ales mitropolit al Ardealului pe preotul văduv Simeon. A mers la biserica Sfântul Nicolae-⁠Geartoglu din Târgoviște, unde a fost tuns în monahism cu numele Sava, și a fost hirotonit la 16 septembrie 1656 de mitropolitul Ștefan al Țării Românești, iar principele Gheorghe Rákóczi al II-⁠lea l-⁠a întărit ca „episcop al tuturor grecilor, sârbilor și românilor”. S-⁠a așezat la Alba Iulia, luând cu el pe fratele său Gheorghe.

Păstorirea lui a fost tulburată de misiunea calvinilor, care căutau să atragă pe ortodocși și erau sprijiniți de principele Apafi, iar războaiele dese primejduiau liniștea țării. Sava a stat neclintit ca apărător al Bisericii și nu a cedat cerințelor puterii de a așeza calvinismul între ortodocși, cu atât mai puțin unirea cu Roma. A fost scos din scaun între 1660 și 1662 pentru osârdia cu care întărea turma în Ortodoxie, dar s-⁠a întors, mai hotărât ca înainte, și a slujit fără întrerupere până în 1680. Era în legătură prin scrisori cu mitropoliții Dosoftei al Moldovei și Varlaam Moțoc.

Tipograful

Pentru a sprijini credincioșii, a înființat la Alba Iulia o tipografie, în care a tipărit cărți de slujbă, îndrumări pentru cler și credincioși și catehisme. A predicat după scrierile Sfinților Părinți și după viețile sfinților. Timp de peste două decenii a fost o forță de seamă în tipăritul cărții din Ardeal și unul dintre primii care au tipărit în limba română. Se spune că în 1675 a dat o poruncă sinodală preoților din Ardeal să lase slavona și să slujească în limba românească, după un izvor sârbesc; alte izvoare spun că a ținut la slavonă. A inițiat tipărirea de predici pentru mireni în română, a textelor biblice în slavona bisericească și a cărților de știință în slavonă sârbească, română, greacă și latină. A scris și el mai multe cărți, care au circulat în Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Încercările și sfârșitul

Fratele său Gheorghe, care nu a fost niciodată acuzat de vreo faptă, a făcut mai târziu, după 1689, treizeci de ani de temniță în închisorile austriece, ca învinuit că ar fi încercat să unească pe sârbii din Balcani împotriva turcilor. Amândoi frații au căutat să lege Ardealul ortodox de ajutor străin. În 1668, mitropolitul Sava a plecat în Rusia, cu unsprezece însoțitori, între care și Gheorghe, ca să ceară sprijinul țarului pentru ortodocșii din Ardeal. L-⁠a primit țarul Alexei, căruia i-⁠a spus că sârbii, bulgarii și românii ortodocși sunt gata să se elibereze de turci cu ajutor militar rusesc.

La întoarcere, călătoria i-⁠a adus necazuri. Apafi și conducerea protestantă, nemulțumiți de împotrivirea lui la încercările de a trece pe ortodocși la calvinism, au început să-⁠l prigonească, iar în februarie 1669 principele a dat un decret care impunea mitropolitului și, prin el, celor mai mulți dintre ortodocși, multe îndatoriri și restricții. Episcopul reformat Péter Kovásznai, care vedea în Sava o piedică, i-⁠a fost potrivnic. Gheorghe a fost închis pentru aceleași legături. Apafi a făcut totuși uneori concesii, dar cerea respectarea așa-⁠numitelor cincisprezece puncte ale predecesorilor lui și supunerea fără condiții a clerului ortodox față de superintendentul reformat. Sava a știut să se strecoare printre aceste greutăți și a rămas în scaun până în 1680.

În 1680 a fost aruncat pe neașteptate în temniță, la castelul din Blaj. Printre cauzele posibile se numără numirea unui nou superintendent calvin, Mihály Tóföi, și, mai grav, presupusa participare a lui și a fratelui său la un complot descoperit de curând pentru o răscoală împotriva turcilor, care ar fi primejduit poziția lui Apafi. Acolo a fost biciuit crunt. Gheorghe a dat de știre prietenului lor, domnul Șerban Cantacuzino, care a intervenit și l-⁠a ajutat pe Sava să-⁠și păstreze scaunul, făcându-⁠i pe Habsburgi să respecte vechea rânduială, ținută din vremea lui Mihai Viteazul și a lui Starina Novac, ca mitropolitul de la Alba Iulia să fie ales de sinodul Țării Românești; astfel s-⁠a întărit unitatea românilor și a celorlalți ortodocși de o parte și de alta a Carpaților. După eliberare, a murit la 24 aprilie 1683, din pricina rănilor primite în temnița lui Apafi.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă Română l-⁠a trecut între sfinți în 1955 (la 21 octombrie, după unele izvoare), socotindu-⁠l prigonit pentru credință de principele Mihai Apafi. Această părere o au istoricul Petru Maior, care a scris Istoria Bisericii românilor, și cronicarul maghiar Mihály Cserei, care adaugă că acuzatorii lui au fost mituiți ca să-⁠l învinuiască pe nedrept. Mai târziu, Samuil Micu și Nicolae Iorga au spus că a fost prigonit pentru că s-⁠a împotrivit calvinismului. Un izvor bulgar notează că Biserica Română a refuzat multă vreme să-⁠l canonizeze, sub pretext de abuzuri în mitropolie. Sfântul Sava este pomenit la 24 aprilie de români și de sârbi, iar după calendarul nou, la 7 mai.