Melit de Canterbury

Sfântul Ierarh Melit de Canterbury a fost cel dintâi episcop al Londrei în vremea sașilor, al treilea arhiepiscop al Canterbury-⁠ului și membru al misiunii gregoriene trimise în Anglia ca să-⁠i aducă pe anglo-⁠saxoni de la păgânătatea lor la creștinism. A adormit la 24 aprilie 624. Este pomenit la 24 aprilie.

Începuturile

Beda scrie că Melit era de neam ales. Papa Grigorie cel Mare îl numește în scrisorile lui egumen, dar nu se știe dacă fusese egumen al unei mănăstiri din Roma sau dacă treapta i s-⁠a dat ca să fie căpetenia celor trimiși. Prima oară este pomenit în scrisorile lui Grigorie, și nimic altceva nu se știe despre viața lui dinainte. Pare să fi fost italian, ca toți episcopii sfințiți de Augustin.

Drumul în Anglia

Papa Grigorie l-⁠a trimis în Anglia în iunie 601, la cererea lui Augustin, primul arhiepiscop de Canterbury, care avea nevoie de mai mulți clerici pentru misiunea din regatul Kent, pe care îl stăpânea regele Æthelberht. Noii misionari au adus un dar de cărți și „tot ce trebuia pentru slujbă și pentru lucrarea Bisericii”. Un cronicar din veacul al XV-⁠lea spune că în vremea lui se mai aflau la Canterbury unele dintre cărțile aduse de Melit; o cercetare a manuscriselor arată că poate una dintre ele este Evangheliarul Sfântului Augustin, azi la Cambridge. Odată cu scrisoarea către Augustin, misionarii au adus și una către Æthelberht, care îl îndemna să urmeze pe împăratul Constantin și să-⁠și aducă supușii la credință și să dărâme templele păgâne. Pe drum, Melit a primit de la Grigorie o altă scrisoare, cunoscută ca Epistola către Melit, prin care i se îngăduia lui Augustin să prefacă templele păgâne în biserici și jertfele de animale în praznice creștine, ca să fie mai ușoară trecerea la credință. Scrisoarea, păstrată de Beda, arată o schimbare în felul misiunii, de la silă spre convingere, deși unii cercetători socotesc că cele două scrisori nu se contrazic, prima fiind un îndemn duhovnicesc, a doua o povață practică.

Episcop al Londrei

Augustin l-⁠a sfințit episcop al Londrei în 604, pe când regele Sæberht al Essexului primise creștinismul. În 610 Melit s-⁠a dus în Italia la un sinod al episcopilor și s-⁠a întors cu scrisori ale papei pentru unii dintre misionari. Când regele Sæberht a murit, în jurul anului 616, urmașii lui păgâni l-⁠au izgonit din Londra; în același timp a murit și Æthelberht al Kentului, celălalt sprijinitor al lui, și Melit a trebuit să fugă în Galia. S-⁠a întors anul următor, după ce urmașul lui Æthelberht a primit creștinismul, dar nu a mai putut intra în Londra, ai cărei locuitori au rămas păgâni.

Arhiepiscop

După Laurențiu, în 619 a fost ales arhiepiscop al Canterbury-⁠ului. După povestire, în vremea lui a scăpat prin minune catedrala și o parte din oraș de un foc: bolnav de gută, a fost dus în fața flăcărilor și vântul s-⁠ar fi întors. A adormit la 24 aprilie 624 și a fost cinstit ca sfânt.