Alexei Kabaliuc

Sfântul Cuvios Alexei Kabaliuc, numit și Alexei Carpatorusul, a fost schiarhimandrit, misionar și mărturisitor al Ortodoxiei printre rusinii din Carpați. S-⁠a născut în 1877 în satul Iasinea, în Transcarpatia de astăzi, pe atunci parte a Austro-⁠Ungariei, și a trecut la Domnul în 1947 la Iza, în mănăstirea pe care o întemeiase. Biserica îl pomenește pentru că, în vremuri de prigoană, a readus la credința ortodoxă mulțimi de oameni din satele carpatine și a suferit pentru aceasta judecată și închisoare.

Copilăria și căutarea credinței

În lume se numea Alexandru Ivanovici Kabaliuc și s-⁠a născut la 12 septembrie 1877 în Iasinea, lângă Rahiv, într-⁠o familie de tăietori de lemne. Părinții săi, Ioan Kabaliuc și Ana Kulcițkaia, erau greco-⁠catolici evlavioși, cu inima îndreptată spre lumea rusă, și i-⁠au dat numele în cinstea Sfântului Cneaz Alexandru Nevski.

A urmat școala parohială și a intrat ca frate de ascultare în mănăstirea greco-⁠catolică de la Kiș-⁠Barania. Din copilărie însă sufletul lui era atras de Ortodoxie: citea mult și dorea să cunoască temeinic adevărurile credinței.

După ce și-⁠a făcut serviciul militar, s-⁠a hotărât să-⁠și lege viața de Biserică. A mers la un bătrân înainte-⁠văzător de la mănăstirea din Beschizi, care l-⁠a îndemnat să lase gândul căsătoriei și să se dăruiască slujirii lui Dumnezeu.

Rămas după moartea tatălui gospodar înstărit în satul natal, a cunoscut un om care i-⁠a vorbit despre credința ortodoxă și despre locurile sfinte ale Rusiei și i-⁠a dăruit cartea „Alfabetul duhovnicesc”, legată de numele Sfântului Dimitrie al Rostovului. În 1905 a călătorit în Rusia. Șederea a fost scurtă, dar s-⁠a întors aprins de dragoste pentru Ortodoxie și a început să propovăduiască printre rusini.

Un an mai târziu a fost din nou în Rusia, la Kiev, iar apoi a mers în pelerinaj la Lavra Poceaev și în Țara Sfântă.

Trecerea la Ortodoxie și călugăria

În 1907, la o adunare tainică a mișcării ortodoxe ținută în satul Ilnița, s-⁠a hotărât ca Alexandru să fie trimis la Sfântul Munte Athos, ca să aducă de acolo odoare sfinte. În 1908 a ajuns la Mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon, unde viețuia monahul Veaceslav, rusin din satul Berezovo, care l-⁠a dus la egumenul mănăstirii, arhimandritul Misail (Sopegin).

Arhimandritul a ascultat cele povestite despre necazurile credincioșilor din Rusia Carpatică și a adunat soborul bătrânilor mănăstirii. Acesta a hotărât ca Alexandru să fie primit în Biserica Ortodoxă.

În 1909 rusinii ortodocși s-⁠au adunat din nou în taină, la Hust. Încordarea creștea: în mai multe sate țăranii încercaseră să treacă la Ortodoxie, iar locuitorii din Iza și din Velikie Luciki izbutiseră, cu prețul unor încercări foarte grele. Cu toate presiunile autorităților, cu toate procesele (cel mai răsunător fusese până atunci primul proces de la Sighet, din 1904) și cu toată teroarea, numărul ortodocșilor sporea.

La propunerea preotului greco-⁠catolic Baciinski din Iasinea, om cu simpatie pentru Rusia, s-⁠a hotărât ca Alexandru să plece în Rusia pentru a primi preoția. Calea s-⁠a deschis după ce Alexei Gerovski, nepotul lui Adolf Dobrianski și luptător activ pentru cauza carpatorusă, obținuse de la episcopul Evloghie al Holmului îngăduința ca tinerii din Carpați să învețe la școala teologică de două clase de pe lângă Mănăstirea Sfântul Onufrie din Iablocina. Alexandru a plecat acolo împreună cu alți câțiva tineri, cu sprijinul lui A. S. Budilovici, unchiul lui Gerovski.

La Iablocina a fost tuns în monahism cu numele Alexei, în cinstea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, și a fost hirotonit preot. A mers apoi din nou la Athos, ca să capete acte athonite care să-⁠i îngăduie întoarcerea în Austro-⁠Ungaria.

După o vreme petrecută în Sfântul Munte, s-⁠a dus la Constantinopol, la Patriarhul Ecumenic. Patriarhul a ascultat cele despre starea Bisericii în Rusia Carpatică, a întărit adeverința pe care i-⁠o dăduse arhimandritul Misail și i-⁠a dat o gramată în limba greacă, cu binecuvântare pentru slujire.

Misiunea și prigoana

S-⁠a întors acasă în Postul Mare al anului 1911, ca ajutor al protopopului din Miskolc. La Iasinea a rânduit o biserică în casă, cu un iconostas pliant și cu vase și veșminte aduse din Rusia. Pe lângă slujbe, lucra ca simplu ascuțitor de unelte, ca să nu-⁠i împovăreze pe credincioși.

Sosirea lui i-⁠a neliniștit pe jandarmii maghiari. Le-⁠a arătat gramata patriarhului, pe care aceștia au trimis-⁠o la Budapesta, iar de acolo a venit îngăduința să slujească la Iasinea, cu condiția să nu iasă din sat.

Părintele Alexei vedea însă mulțimea rusinilor ortodocși care nu aveau preot și pleca mereu prin satele Transcarpatiei. A fost arestat de multe ori de jandarmi, dar nu și-⁠a părăsit nevoința. A cercetat numeroase sate în care oamenii vedeau pentru prima oară un preot ortodox, a săvârșit Tainele și ierurgiile și a slujit adesea zilnic, săptămâni la rând.

Potrivit unui ziar maghiar al vremii, în acești ani au trecut la Ortodoxie în Maramureș în jur de 14.000 de oameni. Vestea despre preotul ortodox s-⁠a răspândit în toată Rusia Carpatică, spre marea îngrijorare a autorităților.

Supravegherea s-⁠a întețit până când părintele nu și-⁠a mai putut continua lucrarea. A fost silit să plece în Rusia, iar apoi în America, unde, împreună cu preotul Alexandru Hotovițki, cinstit astăzi el însuși ca sfânt mucenic, a păstorit comunitatea carpatorușilor emigrați.

În 1913 a aflat de procesul pornit împotriva țăranilor rusini ortodocși acuzați de trădare, proces în care el însuși figura ca principal acuzat. A hotărât să se întoarcă la poporul său și s-⁠a predat singur justiției.

Procesul, pregătit ca un spectacol și sprijinit pe provocări și falsuri, a durat două luni. Părintele Alexei a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare și la o amendă de 100 de coroane. Judecata a avut ecou în toată lumea slavă, mai ales în Rusia, iar după încheierea ei țarul Nicolae al II-⁠lea i-⁠a dăruit o cruce de aur pentru Sfânta Masă.

Zidirea Bisericii în Rusia Carpatică

Ieșit din închisoare, și-⁠a reluat slujirea lui Dumnezeu și a poporului din Carpați. A întemeiat Mănăstirea Sfântul Nicolae din satul Iza, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

În 1921 a deschis Soborul Bisericii Ortodoxe Carpatoruse, care avea atunci viață autonomă în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Au venit aproape patru sute de delegați, s-⁠a adoptat un statut și s-⁠a stabilit numele oficial de Biserica Ortodoxă Răsăriteană Carpatorusă.

În același an a fost ales egumen al mănăstirii de bărbați de la Iza, iar în 1923 a fost ridicat la treapta de arhimandrit. Episcopul Dositei l-⁠a numit apoi președinte al Consistoriului duhovnicesc și paroh al Hustului.

În vremea așa-⁠numitei schisme a lui Savvatie, care urmărea desprinderea Bisericii carpatoruse de cea sârbă și trecerea ei sub ascultarea Bisericii Cehoslovace, părintele Alexei a rămas credincios Bisericii Sârbe și episcopului Dositei.

În 1944 a fost inițiatorul unui congres ortodox la Mukacevo, la care au luat parte mulți preoți, învățați și oameni de seamă rusini. Participanții au cerut ca Rusia Subcarpatică să intre în Uniunea Sovietică ca republică carpatorusă de sine stătătoare, iar 23 de preoți au rugat Sfântul Sinod al Bisericii Ruse să primească Eparhia de Mukacevo și Prešov în Patriarhia Moscovei.

O delegație condusă de învățatul Gheorghe Gerovski a fost primită la Moscova de Patriarhul Alexei, înaintea căruia rusinii au spus din nou că nu doresc alipirea ținutului lor la Ucraina sovietică. Hotărârea era însă deja luată, iar Rusia Subcarpatică a fost unită cu RSS Ucraineană.

Părintele Alexei a purtat cu mare durere aceste întâmplări. După amestecul puterii sovietice în viața Bisericii, Ortodoxia din ținut s-⁠a aflat din nou în primejdie: au urmat închiderea și pustiirea bisericilor și strâmtorarea credincioșilor.

Sfârșitul și proslăvirea

Arhimandritul Alexei a primit schima mare și a trecut la Domnul la 2 decembrie (19 noiembrie pe stil vechi) 1947. A fost îngropat în cimitirul obștii Mănăstirii Sfântul Nicolae din Iza.

În 1999 moaștele schiarhimandritului Alexei au fost aflate aproape neputrezite. La 21 octombrie 2001, în Mănăstirea Sfântul Nicolae din Iza, a fost trecut în rândul sfinților cinstiți local de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Slujba proslăvirii a fost săvârșită de Mitropolitul Vladimir (Sabodan) al Kievului, împreună cu mai mulți ierarhi, între care Mitropolitul Onufrie al Cernăuților și Bucovinei, cu episcopii de Hust și de Mukacevo și cu clerul eparhiilor din Transcarpatia.

Astăzi este cinstit ca Sfântul Cuvios Alexei, mărturisitorul carpatorus, mai ales în Transcarpatia și în mănăstirea de la Iza, unde își are mormântul și unde credincioșii vin să i se închine.