Ilie din Sevastia

Sfântul Mucenic Ilie din Sevastia se numără printre cei patruzeci de mucenici ai Sevastiei Armeniei, ostași creștini din Capadocia care au murit pentru Hristos pe la 320. Despre el însuși pagina Azbyka nu dă nimic aparte, ci istorisește pătimirea tuturor.

Pe vremea când Constantin cel Mare dăduse libertate credinței creștine, în partea de răsărit prigoana a continuat sub Liciniu. Căpetenia Agricolau, tare în credința păgână, i-⁠a cerut pe cei patruzeci de ostași să aducă jertfă zeilor. Ei au refuzat. Au fost judecați în fața dregătorului Lisie, iar când au fost osândiți să fie uciși cu pietre, pietrele nu și-⁠au nimerit ținta, iar cea aruncată de Lisie l-⁠a lovit în față pe Agricolau. Prin glas dumnezeiesc ostașii au fost îmbărbătați în temniță și li s-⁠au făgăduit cununi nestricăcioase.

Apoi au fost dezbrăcați și puși să stea toată noaptea pe un lac înghețat, în timp ce pe mal ardea o baie caldă pentru cel ce s-⁠ar fi lepădat. Unul singur a slăbit și a căzut mort în pragul băii. Pe la miezul nopții gheața s-⁠a topit, apa s-⁠a încălzit și lumina a cuprins lacul. Străjerul Aglaie a văzut cununile de deasupra mucenicilor, a numărat treizeci și nouă și a înțeles că unul își pierduse cununa. S-⁠a dezbrăcat, s-⁠a mărturisit creștin și a luat locul celui căzut.

În zori, cei de la cârma cetății le-⁠au zdrobit fluierele picioarelor. Cel mai tânăr, Meliton, încă mai respira, iar mama lui l-⁠a purtat pe umeri în urma carului, până când el și-⁠a dat sufletul. Trupurile au fost arse, iar oasele aruncate în apă. După trei zile mucenicii s-⁠au arătat în vis episcopului Petru și au poruncit să le fie îngropate rămășițele, ceea ce el a făcut noaptea, cu câțiva clerici.

Pomenirea sfinților patruzeci de mucenici, în care Ilie este numit între ceilalți, se face la 9 martie pe stil vechi, adică 22 martie pe stil nou. În ziua aceasta se dezleagă puțin postul și se slujește Liturghia Darurilor înainte sfințite.