Inochentie al Hersonului

Sfântul Ierarh Inochentie al Hersonului, pe numele de mirean Ioan Alexeevici Borisov, a fost unul dintre cei mai mari predicatori și teologi ai Bisericii Ruse din secolul al XIX-⁠lea. A trăit între anii 1800 și 1857 și a fost, din 1848 până la moarte, arhiepiscop al Hersonului și Tavridei, cu reședința la Odesa.

Pentru darul cuvântului a fost numit „Gură de Aur al Rusiei”. Biserica îl cinstește ca dascăl al unei întregi generații de teologi, ca păstor milostiv și ca ierarh care și-⁠a întărit turma în vremea Războiului Crimeii.

Familia și anii de școală

Ioan Borisov s-⁠a născut la 15 decembrie 1800 (27 decembrie după calendarul nou) în orașul Eleț, gubernia Oriol, în familia unui preot. A învățat la școala ținutală din Voronej și a absolvit în 1819 seminarul teologic din Oriol.

În seminar a stat în aceeași bancă cu Irodion Soloviov, viitorul episcop Ieremia al Caucazului și al Mării Negre, cu care a rămas prieten apropiat până la sfârșitul vieții.

La Academia Teologică din Kiev s-⁠a arătat încă din tinerețe un predicator înzestrat. Mitropolitul Manuil (Lemeșevski) scrie că, pe lângă cursuri, se ocupa mult cu studiul personal și că uneori le explica colegilor învățătura unui filosof mai limpede decât profesorii. Toate științele îi veneau ușor, iar colegii l-⁠au socotit în unanimitate cel dintâi student al academiei.

În 1823 a terminat academia ca primul din promoție, cu titlul de magistru în teologie.

Profesor la Petersburg

Din 28 august 1823 a fost inspector și profesor de istorie bisericească și de limba greacă la seminarul din Sankt Petersburg și, în același timp, rector al școlii Sfântul Alexandru Nevski. La 10 decembrie 1823 a fost tuns în monahism cu numele Inochentie și hirotonit ierodiacon, iar la 29 decembrie, ieromonah.

Din 1824 a predat teologia la Academia Teologică din Petersburg, unde din 1825 a fost și inspector, iar din 1826 profesor extraordinar. La 16 martie 1826 a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar în 1829 a primit titlul de doctor în teologie.

Rector la Kiev

La 27 august 1830 a fost numit rector și profesor de teologie al Academiei Teologice din Kiev. Ca dascăl, a introdus un mod nou de a preda teologia, istoric și comparativ, lucrând direct cu izvoarele și folosind larg literatura teologică apuseană.

În cei șaisprezece ani de profesorat a predat aproape toate ramurile teologiei, cu o mare putere de expunere, și a trezit în studenți dragostea de studiu. La Kiev a obținut renunțarea la predarea teologiei în limba latină și a introdus discipline noi, formând o întreagă generație de teologi și învățați ruși.

A condus grupul de profesori care a alcătuit o „Culegere dogmatică”, folosită ca manual, care înfățișa învățătura ortodoxă de la începuturile Bisericii. Unii dintre cei mai conservatori clerici au privit cu neîncredere lucrarea lui, iar o anchetă secretă asupra felului său de a gândi s-⁠a încheiat cu deplina lui dezvinovățire.

Cartea sa „Ultimele zile ale vieții pământești a Domnului nostru Iisus Hristos” a fost socotită prea liberă și nu a mai fost retipărită vreme de treizeci de ani. În 1991 a fost prima dintre cărțile lui tipărite din nou în vremurile noi.

Episcop la Cighirin, Vologda și Harkov

La 3 octombrie 1836 a fost hirotonit episcop de Cighirin, vicar al Eparhiei Kievului și stareț al Mănăstirii Sfântul Mihail, rămânând totodată rector al academiei. În același an a fost primit membru al Academiei Ruse.

La 1 martie 1840 a fost numit episcop al Vologdei și Ustiugului. În scurta lui păstorire acolo a îmbunătățit lucrarea consistoriului și a școlilor teologice, a înnoit reședința episcopală și catedrala și a cercetat monumentele istorice ale ținutului.

La 31 decembrie 1840 a fost mutat episcop al Harkovului și Ahtîrkăi, iar la 15 aprilie 1845 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. În 1842 a semnalat autorităților cartea istoricului Nikolai Kostomarov despre unirea bisericească din Rusia apuseană, pe care o socotea potrivnică Bisericii Ortodoxe. În 1847 a fost chemat să ia parte la lucrările Sfântului Sinod.

Arhiepiscop al Hersonului și Tavridei

La 24 februarie 1848 a fost numit arhiepiscop al Hersonului și Tavridei. Ca arhiereu a purtat grijă atât de traiul, cât și de învățătura preoților de la sate.

A refăcut mănăstirile din Totma, Ahtîrka, Sviatogorsk și Sfântul Gheorghe de la Balaklava, a deschis în Crimeea mai multe schituri și a rânduit la Odesa două noi procesiuni solemne cu sfintele icoane. A zidit și a restaurat multe biserici.

Datorită lui a fost întemeiată o obște monahală pe ruinele vechiului Herson, locul botezului Sfântului Vladimir. Obștea a fost distrusă în timpul asediului Sevastopolului, când francezii au așezat acolo baterii și depozite de praf de pușcă, dar a fost refăcută și în 1861 a devenit mănăstire de rangul întâi.

A inițiat descrierea bibliotecilor mănăstirești și trimiterea manuscriselor la academiile teologice, precum și cercetarea și restaurarea monumentelor din Crimeea, din Caucaz și din celelalte ținuturi pe care le-⁠a păstorit.

Prieten al bulgarilor

La Odesa a întemeiat Epitropia bulgară și a fost primul ei președinte. Până la eliberarea Bulgariei de sub stăpânirea otomană, aceasta a dat adăpost și învățătură sutelor de tineri bulgari.

A susținut dorința bulgarilor de a avea o Biserică de sine stătătoare și a mijlocit ajutorul rusesc pentru bisericile și școlile lor. A sprijinit de asemenea studiile tinerilor bulgari în școlile din Rusia.

Gură de Aur al Rusiei

Mitropolitul Manuil (Lemeșevski) scria că adevărata lui chemare nu era atât știința, cât arta cuvântului. Contemporanii lăudau mintea luminoasă, memoria largă, imaginația, învățătura, elocvența și înfățișarea lui plină de demnitate.

Predicile lui s-⁠au răspândit tipărite în toată Rusia, iar o parte au fost traduse în franceză, germană, poloneză, sârbă, greacă și armeană. În arta lui a urmat moștenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, dar a învățat și de la marii predicatori apuseni Bossuet și Massillon.

Opera lui completă, tipărită la Petersburg în 1908 în șase volume, cuprinde cuvinte la praznicele Domnului și ale Maicii Domnului, la zilele sfinților și la duminici, cuvântări în Postul Mare, la Săptămâna Patimilor și la Săptămâna Luminată, cugetări despre moarte și nemurire, vieți ale Sfântului Apostol Pavel și ale Sfântului Ciprian, convorbiri despre natură și acatiste. Mult citite au rămas și meditațiile lui pentru fiecare zi a Postului Mare.

În vremea Războiului Crimeii

În timpul Războiului Crimeii, arhiepiscopul Inochentie a dat dovadă de mult curaj. A mers pe câmpurile de luptă și la Sevastopol, unde a străbătut golful sub focul dușmanului cu un remorcher, a slujit în bisericile de campanie, i-⁠a îmbărbătat pe ostași prin predici și i-⁠a mângâiat pe muribunzi.

După război a străbătut eparhia, a slujit în orașele lovite de distrugeri și a găsit mijloace pentru refacerea bisericilor avariate. La 26 august 1856 a fost numit membru al Sfântului Sinod.

Trecerea la Domnul

În timpul unei călătorii prin eparhie s-⁠a îmbolnăvit și a fost nevoit să se întoarcă la Odesa. Acolo a trecut la Domnul la 26 mai 1857 (7 iunie după calendarul nou).

Canonizarea și cinstirea

În 1997 a fost trecut în rândul sfinților cu cinstire locală ai Eparhiei Odesei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iar atunci au fost aflate și moaștele lui. Din iunie 2007 ele odihnesc în biserica de jos a Catedralei Schimbării la Față din Odesa, sfințită în cinstea lui.

La 8 decembrie 2005, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-⁠lea, numele lui a fost trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, iar la 30 noiembrie 2017 Soborul Arhieresc a binecuvântat cinstirea lui în toată Biserica. În 2005, Episcopia de Edineț și Briceni din Republica Moldova a tipărit o culegere a predicilor lui, cu titlul „Gură de Aur rus”.

În 2013 i s-⁠a ridicat un monument lângă catedrala din Odesa, iar în 2016 o stradă din orașul Rozdilna a primit numele lui. Sfântul Ierarh Inochentie al Hersonului este prăznuit în luna mai, în preajma zilei mutării sale la Domnul.