Zenobie de Florența

Sfântul Zenobie a fost întâiul episcop al Florenței, în veacul al IV-⁠lea și începutul celui următor, ocrotitor al orașului. A adormit în 417 sau, după alt izvor, în 424. Este cinstit mai ales în Apus și pomenit la 25 mai.

S-⁠a născut dintr-⁠o familie nobilă a Florenței, crescut de părinți păgâni. Încă de tânăr a căzut sub înrâurirea episcopului Teodor, care l-⁠a botezat, iar după multă împotrivire i-⁠a adus la creștinism pe tatăl și pe mama sa. A intrat în cler și a ajuns repede arhidiacon; virtuțile și darul predicii l-⁠au făcut cunoscut Sfântului Ambrozie, la îndemnul căruia papa Damas I l-⁠a chemat la Roma și l-⁠a folosit în felurite solii însemnate, între care una la Constantinopol. După moartea lui Damas s-⁠a întors în cetatea natală și a continuat lucrarea apostolică; la moartea episcopului Teodor, spre marea bucurie a poporului, a fost așezat în locul lui, înfruntând, după viața lui, un candidat al arienilor. A întemeiat o mică obște monahală; diaconii lui, Eugeniu și Crescențiu, sunt cinstiți ca sfinți. A luminat Florența și împrejurimile și a luptat împotriva arianismului. Tradiția spune că a adus cetății moaștele sfinților mucenici Avdon, Sennen, Vitalie și Agricola, deși alți episcopi își atribuie aceeași cinste.

Se povestesc despre el minuni, între care mai multe învieri din morți. Odată, un copil, singurul fiu al unei văduve, a fost strivit de roțile unei care pe o stradă a cetății; mama l-⁠a adus plângând la diaconul sfântului, iar Zenobie, rugându-⁠se, l-⁠a înviat și l-⁠a dat înapoi mamei; scena e zugrăvită de Botticelli. Se mai spune că, după ce îl înviase pe diaconul Eugeniu, ca să-⁠l cunoască Ambrozie, acesta a adormit a doua oară după întâlnire. Biograful și urmașul lui în scaun, Antonie, spune că a murit în anul al nouăzecilea al vieții, în 424, dar data nu e sigură; sunt motive să se creadă că a murit la 25 mai 417, zi în care turnul vechi în care ar fi locuit, lângă Ponte Vecchio, era împodobit în fiecare an cu flori.

Trupul a fost îngropat întâi în bazilica San Lorenzo din Florența, iar în veacul al IX-⁠lea episcopul Andrei l-⁠a mutat în biserica Santa Reparata, deasupra căreia s-⁠a zidit catedrala de azi. Tradiția spune că, la această mutare, racla a atins un ulm uscat din apropierea Baptisteriului și acesta a înflorit în plină iarnă; în amintirea ei s-⁠a ridicat Colonna di San Zanobi. În catedrală se află altarul sfântului, cu racla de bronz a lui Ghiberti, din jurul anului 1440, care păstrează urna cu moaștele.