Ioan al Salonicului

Ioan a fost arhiepiscop al Tesalonicului la începutul veacului al VII-⁠lea, scriitor bisericesc și păstor al cetății în vremea atacurilor slavilor și avarilor. Este cunoscut mai ales ca autor al primei cărți din „Minunile Sfântului Dimitrie”, dar a lăsat și predici de seamă. A trecut la Domnul în jurul anului 630 și este pomenit în aprilie, la 11 și la 18 ale lunii, după calendarele în care apare.

Izvorul principal despre viața lui este chiar cartea întâi din „Minunile Sfântului Dimitrie”, scrisă între 610 și 620. Ca tânăr cleric, Ioan a luat parte la apărarea Tesalonicului împotriva a două năvăliri ale slavilor și avarilor, în 597 și în 603 sau 609, pe vremea arhiepiscopului Eusebiu al Tesalonicului. El i-⁠a urmat lui Eusebiu pe scaun. În păstoria lui au venit alte două atacuri slave asupra cetății, în 615 sau în jurul lui 617.

Anii în care a condus Biserica Tesalonicului nu pot fi stabiliți cu precizie. Cu siguranță au cuprins perioada de la 610 la 625, iar cu până la cinci ani în plus la început și la sfârșit, între 605 și 630. Alte izvoare spun că a ocupat de două ori scaunul, între 603 și 610 și iarăși între 617 și 626. La o lună după moartea lui s-⁠a petrecut în cetate un cutremur pe care Ioan îl vestise, rugându-⁠se Domnului să nu se întâmple cât era el în viață.

Pe lângă cartea „Minunilor”, Ioan este autorul unei Laude a Sfântului Dimitrie, păstrată numai într-⁠o traducere în limba slavă veche. Predica sa la Adormirea Maicii Domnului este mai veche decât toate celelalte de acest fel care au ajuns până la noi. La al șaptelea Sinod Ecumenic s-⁠a citit un fragment dintr-⁠o predică a lui despre Ispitirea Domnului în pustie, pierdută astăzi, în care apăra cinstirea sfintelor icoane. O predică despre Sfânta Cruce din codicele 380 de la Patmos poate fi a lui sau a lui Ioan al III-⁠lea al Tesalonicului.