Ștefan al Neapolelui

Sfântul Ștefan I a fost episcop al Neapolelui la sfârșitul secolului al V-⁠lea și începutul celui de-⁠al VI-⁠lea, mort în 513 sau în jurul acelui an. Este cinstit ca sfânt în Biserica Catolică și pomenit la 11 aprilie. Izvoarele noastre nu arată nicio pomenire sau canonizare ortodoxă, ci doar o cinstire din vremea Bisericii nedespărțite, păstrată în Apus.

Episcopul

Izvorul principal despre el este prima parte a „Faptelor episcopilor Neapolelui”, scrisă la sfârșitul secolului al VIII-⁠lea sau începutul celui de-⁠al IX-⁠lea de un autor necunoscut. Despre neamul lui și despre anii de început nu s-⁠a păstrat nicio știre. A luat scaunul Neapolelui după Sfântul Victor, mort pe la 496. Mai demult istoricii bisericești credeau că Ștefan a ajuns episcop îndată după moartea predecesorului, dar scrisorile trimise de papa Gelasie I episcopului Neapolelui, pe care se sprijinea această părere, s-⁠au dovedit falsuri mai târzii. Prima pomenire sigură a lui ca episcop este din martie 499, când a luat parte la sinodul chemat la Roma de papa Simah. Se poate ca instalarea lui să fi avut loc în februarie 498. Un izvor grec spune că a stat în scaun cincisprezece ani și două luni.

În vremea schismei

În vremea păstoririi lui, la Roma bântuia o schismă care împărțise pe creștini în două tabere: unii ținând cu papa Simah, ales după lege, alții cu Laurențiu. Ca să lupte cu schismaticii, Simah a ținut la Roma mai multe sinoade, la cel puțin două dintre ele a luat parte Ștefan: cele din 499 și 501. Din porunca lui s-⁠a refăcut o biserică zidită încă pe vremea împăratului Constantin cel Mare, închinată Sfântului Mântuitor, care de atunci s-⁠a numit Stefania. În decembrie 512 sau 513, în vremea lui, a avut loc erupția Vezuviului, care a lovit greu pe oamenii din Campania. După spusele lui Cassiodor, regele ostrogot Teodoric cel Mare a iertat o parte din dările locuitorilor din ținuturile lovite, iar episcopul a dat celor nevoiași bani din veniturile eparhiei sale.

Sfârșitul

Ștefan a murit după cincisprezece ani și două luni de păstorire și a fost îngropat sub altarul bisericii care era atunci catedrala Neapolelui, dar data nu se știe. I-⁠a urmat în scaun Sfântul Pomponiu. Încă de curând după moarte a fost cinstit de napolitani ca sfânt, după cum arată numele lui în martirologiul din secolul al IX-⁠lea, a cărui autor s-⁠a folosit de izvoare bisericești mai vechi.