Ioan, Antioh, Antonin și Moise

Cuvioșii Ioan, Antioh, Antonin și Moise au fost patru nevoitori și sihaștri sirieni din veacurile al IV-⁠lea și al V-⁠lea. Teodoret al Cirului scrie despre ei în capitolul al douăzeci și treilea din Istoria iubitorilor de Dumnezeu. Biserica îi pomenește la 23 februarie.

Toți patru au dus o viață de singurătate. Ioan se deosebea prin smerenie și blândețe. Pentru locuința lui a ales un pisc de stâncă aflat spre miazănoapte și bătut de vânturi aspre. Pe vremea când Teodoret a scris Istoria iubitorilor de Dumnezeu (444), nevoitorul trăia pe pisc de douăzeci și cinci de ani, răbdând cu răbdare toate neajunsurile climei. Dându-⁠se postului și rugăciunii, Ioan purta lanțuri de fier. Un om a sădit lângă locuința lui un puiet de migdal, care a ajuns copac și îi dădea lui Ioan umbră și îi bucura privirea. Dar Ioan a poruncit să fie tăiat copacul, ca să nu aibă nici o astfel de mângâiere.

O viață asemănătoare a dus Moise, nevoindu-⁠se pe un vârf înalt, aproape de satul Rama. Antioh, ajuns la bătrânețe, și-⁠a făcut într-⁠un loc pustiu o îngrăditură și s-⁠a nevoit în ea, cu nevoința vieții fără acoperiș. Aproape de el s-⁠a nevoit Cuviosul Antonin, de asemenea bătrân, care îl urma întru toate: în hrană, în îmbrăcăminte, în priveghere, precum și în rugăciunile de zi și de toată noaptea.