Zevin

Cuviosul Zevin (Zevina, Zebinas) a fost nevoitor și sihastru sirian din veacurile al IV-⁠lea și al V-⁠lea. Teodoret al Cirului scrie despre el în capitolul al douăzeci și patrulea din Istoria iubitorilor de Dumnezeu. Biserica îl pomenește la 23 februarie.

A fost monah în apropierea orașului Cir. A ajuns la adânci bătrânețe, iar la sfârșitul vieții a fost nevoit să umble sprijinit într-⁠un toiag. Își întrecea contemporanii printr-⁠o deosebită râvnă pentru rugăciune, petrecând în ea zilele și nopțile. Primea vizitatori, dar vorbea cu ei puțin, ca să nu se abată de la lucrul lui de căpetenie, rugăciunea. Se arăta iubitor de străini, și pe mulți dintre cei veniți îi lăsa să rămână la el până seara, dar ei, ca să scape de privegherea lui de toată noaptea, căutau, sub vreun pretext de treburi, să iasă din chilia lui.

Maron se mira de virtuțile lui Zevin și le poruncea tuturor celor ce îl cercetau să meargă la bătrânul Zevin și să primească de la el binecuvântare. Maron îl numea pe Zevin părinte, învățător și pildă a oricărei virtuți. A cerut să fie puși amândoi în același sicriu, dar dorința aceasta nu s-⁠a împlinit. Zevin a murit înaintea lui Maron și a fost îngropat în satul vecin, numit Kittika. Deasupra locului unde a fost îngropat s-⁠a zidit o mare biserică, pentru că moaștele lui dădeau credincioșilor vindecare de felurite boli. Ucenici ai lui Zevin au fost Policronie și Iacov Sihastrul. Pe Iacov Zevin l-⁠a îmbrăcat cu cămașă de păr.