Policronie

Cuviosul Policronie a fost nevoitor și sihastru sirian din veacul al IV-⁠lea, care mai trăia după anul 444. Teodoret al Cirului, care l-⁠a cunoscut personal, scrie despre el în capitolul al douăzeci și patrulea din Istoria iubitorilor de Dumnezeu. Pomenirea lui este la 23 februarie, ca și a învățătorului său Zevin. Nu trebuie încurcat cu Sfântul Sfințit Mucenic Policronie, preotul, pomenit în alt loc.

A fost monah în apropierea orașului Cir, unde a dus o viață aspră de nevoință. A fost ucenic al lui Zevin și, ca și învățătorul lui, a fost un rugător râvnitor, petrecând noaptea întreagă în rugăciune. Ajuns la bătrânețe, a slăbit și, la rugămintea lui Teodoret, a primit în chilie doi monahi ajutători, Moise și Damian. Dar ei, după puțină vreme petrecută cu Policronie, au vrut să-⁠l părăsească, pentru că nu au putut răbda privegherea lui de toată noaptea. Bătrânul Policronie s-⁠a arătat îngăduitor cu slăbiciunile omenești ale slujitorilor lui și le spunea că nu-⁠i silește să petreacă toată noaptea cu el în rugăciune, ci îi ruga să se culce mai des.

Biruind păcatul de căpetenie, mândria, Policronie căuta să-⁠și ascundă totdeauna ostenelile. Temându-⁠se să nu aducă vătămare sufletului său, care putea cădea în slavă deșartă, nu purta lanțuri. Dar a poruncit să i se aducă o rădăcină grea de stejar și noaptea, când nu-⁠l vedea nimeni, și-⁠o punea pe umeri și se ruga așa; uneori făcea aceasta și ziua, când avea timp. Când venea cineva la el și bătea la ușă, Policronie ascundea rădăcina într-⁠un loc anume. Un om a văzut din întâmplare lucrul acesta și i-⁠a povestit lui Teodoret despre nevoință. Teodoret a vrut să știe cât este de grea rădăcina și, găsind un prilej potrivit, abia a izbutit să o ridice cu amândouă mâinile. Policronie, văzând, i-⁠a poruncit episcopului Teodoret să o pună la loc. Rugămințile lui Teodoret ca Policronie să ducă rădăcina de stejar din chilie nu au avut izbândă.

Teodoret descrie o minune făcută de Policronie: în vreme de secetă, un vas gol, peste care Policronie pusese niște raci, s-⁠a umplut cu untdelemn. Teodoret descrie și o întâmplare minunată care arată smerenia lui Policronie: Teodoret a venit împreună cu cârmuitorul ținutului Cir la bătrân, Policronie a îngenuncheat, a cuprins picioarele cârmuitorului și a spus că vrea să-⁠i ceară ceva. Cârmuitorului i-⁠a fost neplăcut, gândind că bătrânul va cere ajutor pentru cineva, dar, respectând pe nevoitor, i-⁠a făgăduit că va împlini cererea. Spre uimirea lui, în loc să se roage pentru cineva, bătrânul l-⁠a rugat pe cârmuitor însuși să se roage stăruitor lui Dumnezeu pentru el. Cu toate că mulți îi aduceau aur și i-⁠l dădeau, Policronie nu a luat nimic de la nimeni, căci iubea sărăcia. Pe vremea când Teodoret a scris Istoria iubitorilor de Dumnezeu, în 444, Policronie era încă în viață.