Policarp

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp a fost episcop al Smirnei, în Asia Mică, ucenic al Sfântului Apostol Ioan și unul dintre cei trei mari Părinți apostolici, alături de Clement al Romei și Ignatie Teoforul. A murit ars pe rug, în jurul anului 155, iar Biserica îl prăznuiește la 23 februarie (în calendarul Menaion; pentru Bisericile pe stil vechi, aceeași zi cade la 8 martie pe calendarul civil).

Tinerețea și ucenicia

Sinaxarul ortodox spune că Policarp a rămas orfan de mic și, la îndrumarea unui înger, a fost crescut de o văduvă binecredincioasă, Calista. După moartea ei și-⁠a împărțit averea și a dus o viață curată, îngrijind bolnavii și neputincioșii. Episcopul Smirnei, Sfântul Bucol, l-⁠a îndrăgit și l-⁠a apropiat de el, l-⁠a hirotonit diacon și i-⁠a încredințat predica Cuvântului în biserică, apoi preot. Pe când trăia încă Apostolul Ioan, Policarp i-⁠a fost foarte aproape și l-⁠a însoțit uneori în călătoriile sale.

Înaintea sfârșitului său, Sfântul Bucol a dorit ca Policarp să-⁠i urmeze la scaunul Smirnei. La hirotonia lui ca episcop, spune tradiția, i s-⁠a arătat Domnul Iisus Hristos. Sfântul Irineu al Lyonului și Tertulian mărturisesc că Policarp a fost ucenic al Apostolului Ioan, iar Fericitul Ieronim adaugă că Ioan l-⁠a așezat episcop al Smirnei. Unii cercetători moderni se îndoiesc de această legătură, însă Irineu, care l-⁠a cunoscut în copilărie, vorbește cu căldură despre el.

Anul nașterii nu este sigur: Wikipedia dă 69, iar sinaxarul rusesc, în jurul anului 80. Din cuvintele rostite în fața proconsulului se înțelege că slujea lui Hristos de optzeci și șase de ani, fie că aceasta era vârsta lui, fie că atât trecuse de la botez.

Păstorirea și scrierile

Sfântul Ignatie Teoforul, în drum spre Roma unde îl aștepta moartea, i-⁠a scris o epistolă, iar la Smirna s-⁠a oprit să-⁠l vadă pe Policarp, care îi fusese cândva tovarăș de ucenicie. Ignatie îi spunea că vremea are nevoie de el, precum au nevoie cârmacii de vânturi și corăbierul învăluit de furtună de un liman.

Policarp a scris mai multe epistole către bisericile din apropiere și către unii credincioși, după mărturia lui Irineu. Singura păstrată este Epistola către Filipeni, scrisă la cererea filipenilor, care voiau scrisorile lui Ignatie aflate la el. Este o țesătură de citate din Septuaginta și din scrierile apostolice, iar Fericitul Ieronim spune că se citea în bisericile Asiei la slujbă.

Împotriva ereticilor era neclintit. Întrebat de Marcion dacă îl cunoaște, i-⁠ar fi răspuns că îl recunoaște ca întâi născut al satanei. Irineu amintește că, auzind o învățătură mincinoasă, Policarp își astupa urechile și se mâhnea că Dumnezeu l-⁠a lăsat să trăiască în astfel de vremuri.

Vizita la Roma

În zilele papei Anicet, Policarp a mers la Roma pentru a discuta deosebirile de rânduială dintre bisericile Asiei și cea a Romei. Pe unele puncte s-⁠au înțeles repede. În privința Paștilor, Policarp ținea sărbătoarea la 14 Nisan, în ziua Paștilor iudaice, indiferent de ziua săptămânii, după cum o apucase de la Ioan, în vreme ce Anicet urma obiceiul Apusului. Fiecare a rămas la rânduiala sa, fără a întrerupe comuniunea, iar Anicet l-⁠a lăsat pe Policarp să săvârșească Sfânta Liturghie în biserica sa, lucru socotit mare cinste. După Irineu, mărturia lui a adus înapoi mulți ucenici ai lui Marcion și Valentin.

Mucenicia

Persecuția a lovit Smirna sub împăratul Marc Aureliu. Mulțimile păgâne cereau să fie căutat Policarp, numit în batjocură părintele tuturor creștinilor. La stăruința credincioșilor, el s-⁠a retras într-⁠un sat nu departe de oraș. Când au venit ostașii, a ieșit în întâmpinarea lor, i-⁠a poftit la masă și a cerut răgaz să se roage, ca să se pregătească de moarte.

Adus la judecată, a mărturisit limpede credința în Hristos și a fost osândit la ardere de viu. A spus că îl slujește pe Hristos de optzeci și șase de ani și că nu i-⁠a făcut niciodată vreun rău, deci cum ar putea huli pe Împăratul său, Cel ce l-⁠a mântuit. A mai spus proconsulului că focul lui arde un timp și se stinge, dar că el nu cunoaște focul veșnic al celor nelegiuiți. La plecare a binecuvântat pe Dumnezeu că l-⁠a învrednicit de acel ceas, ca împreună cu mucenicii să ia parte la potirul lui Hristos.

Călăii voiau să-⁠l pironească, dar el a spus că Dumnezeu îi va da putere să rabde flăcările, așa că a fost doar legat cu frânghii. Potrivit epistolei Bisericii Smirnei, flăcările l-⁠au înconjurat fără să-⁠l atingă, încheindu-⁠se deasupra capului său ca o boltă, iar credincioșii au simțit o mireasmă ca de tămâie. Văzând că focul nu-⁠i face rău, păgânii l-⁠au străpuns cu pumnalul, iar sângele curs a stins focul. Trupul a fost apoi ars.

Data morții este disputată. Eusebiu o așază în vremea lui Marc Aureliu, în jurul anilor 166 sau 167, dar un adaos ulterior la Martiriul lui Policarp o fixează sâmbătă, 23 februarie, în vremea proconsulului Lucius Statius Quadratus, în jurul anului 155 sau 156, dată care se potrivește mai bine cu legătura lui cu Ignatie și cu Ioan.

Moaștele și cinstirea

Scrisoarea Bisericii Smirnei, numită Martiriul Sfântului Policarp, este una dintre cele mai vechi relatări autentice despre mucenicie, după relatarea din Faptele Apostolilor despre moartea Sfântului Ștefan. Ea povestește că credincioșii au adunat oasele sale, mai de preț decât pietrele scumpe și mai curate decât aurul, le-⁠au așezat într-⁠un loc potrivit și s-⁠au adunat acolo în fiecare an să prăznuiască ziua nașterii lui întru mucenicie. Este una dintre cele mai vechi mărturii despre cinstirea moaștelor și despre pomenirea anuală a mucenicilor.

Moaște ale sfântului se păstrează sub altarul principal al bisericii Sant'Ambrogio della Massima din Roma. Brațul său drept a fost păstrat peste cinci sute de ani la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Policarp de la Ambelakiotissa, lângă Nafpaktos, în Grecia, de unde a fost furat în 14 martie 2013 și nu a mai fost găsit; un fragment luat mai demult din el a fost regăsit și înapoiat mănăstirii în 14 iulie 2019.

Sfântul Policarp este cinstit în Biserica Ortodoxă, în cea Catolică, în Bisericile Ortodoxe Orientale, precum și de luterani și anglicani. Biserica Coptă îl pomenește la 29 Amshir (8 martie, pe calendarul gregorian).