Ioan Theristis

Cuviosul Ioan Theristis (Ioan Secerătorul, Ioan Teristi) a fost monah italo-⁠grec din Calabria, mort în 1129 (izvoarele noastre dau 1049 până la 1129; datele de naștere și moarte 995 și 1054 din fișă nu se potrivesc cu ele). A murit la aproape un secol după Marea Schismă din 1054 și este cinstit ca sfânt atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Catolică. Se află în toate mineiele și sinaxarele grecești și a intrat în Martirologiul roman la 23 februarie, ziua pomenirii lui. Amănuntele vieții lui au ajuns la noi prin legende și credințe populare.

Tatăl lui, Arconte din Cursano, țăran bizantin lângă Botterio Signore, în ținutul Stilo, a fost ucis într-⁠un atac al sarazinilor pe coastele Calabriei. Mama lui, calabreză, a fost luată captivă de sarazini la Palermo, unde l-⁠a născut. A crescut în credința creștină, într-⁠un mediu musulman. La 14 ani, mama l-⁠a îndemnat să fugă în țara lui. A trecut strâmtoarea Messina într-⁠o barcă fără vâsle și fără pânze și a ajuns la Monasterace. Localnicii, văzându-⁠l îmbrăcat ca un maur, l-⁠au dus la episcop, care l-⁠a întrebat. Băiatul a răspuns că ceruse botezul, dar episcopul l-⁠a supus unor încercări aspre înainte de a-⁠i da un nume.

Când a crescut, l-⁠a atras tot mai mult viața monahilor care viețuiau în peșterile din jurul Stilo-⁠ului, încântat de pilda a doi nevoitori de rânduiala Sfântului Vasile, Ambrozie și Nicolae. După multă stăruință, a fost primit în obște, deși era tânăr. S-⁠a deosebit prin virtute și mai târziu a fost ales egumen. La Cursano a găsit o comoară care aparținuse familiei lui și, după regula Sfântului Vasile, a împărțit-⁠o săracilor.

Într-⁠o zi de iunie, la vremea secerișului, a mers la Monasterace să viziteze un cavaler care dăduse hrană mănăstirii, luând cu el o ploscă de vin și puțină pâine. Ajuns la două ogoare, numite Marone și Maturavolo, le-⁠a dat lucrătorilor pâinea și vinul. S-⁠a stârnit o furtună năprasnică, care amenința să prăpădească recolta, dar prin rugăciunea lui furtuna s-⁠a ținut deoparte până ce grâul a fost secerat și strâns în snopi. Așa a ajutat să se adune în chip minunat o recoltă mare înaintea vremii rele, scăpând pe localnici de foamete. Aceasta și alte întâmplări în care a ajutat pe țărani i-⁠au adus porecla Theristis, adică „secerător”. Stăpânul ogoarelor, uimit, le-⁠a dăruit mănăstirii.

După tradiție, regele Roger, bolnav de o rană de nevindecat pe față, s-⁠a vindecat atingând tunica lui Ioan, și mulți alții au fost vindecați: șchiopi, orbi, surzi și îndrăciți. Roger al II-⁠lea a întemeiat atunci mănăstirea Sfântul Ioan în Nemore (del Bosco), numită după Ioan Theristis.

În 1660 papa Alexandru al VIII-⁠lea a poruncit mutarea trupului lui la Stilo, ferit de tâlhari și de cutremure. La 12 martie 1662, laolaltă cu moaștele Sfinților Ambrozie și Nicolae, rămășițele au fost așezate într-⁠o biserică zidită de părinții minimi și cumpărată apoi de bazilieni, care au închinat-⁠o ca mănăstire San Giovanni Teristi. În 1791 a trecut la redemptoriști, care au împodobit biserica și mănăstirea cu lucrări de marmură. În naosul din stânga, sub altar, sunt cinstite moaștele lui Teristi și ale tovarășilor săi de nevoință. În mijlocul curții mănăstirii se află o fântână veche, din granit roz, cu patru coloane, acoperită de un baldachin încoronat cu o corabie de tinichea, în care stă un copil rugându-⁠se și ținând o cruce, în amintirea călătoriei minunate pe mare a tânărului Ioan.