Ioan de la Meniuga

Sfântul Drept Ioan de la Meniuga, pruncul din Novgorod, este pomenit împreună cu fratele său, Iacov. Au fost copiii unor părinți cucernici, Isidor și Varvara, țărani dintr-⁠un sat al ținutului Medvedski, gubernia Novgorod, pe vremea țarului și Marelui Cneaz Ioan Vasilievici al IV-⁠lea, sub Sfântul Mitropolit Filip al Moscovei și arhiepiscopul Pimen al Novgorodului, în a doua jumătate a veacului al XVI-⁠lea (în jurul anului 1570). Sunt numiți prunci fiindcă i-⁠a ajuns o moarte neașteptată și neobișnuită în copilărie: cel mare avea cinci ani, iar cel mic trei.

Într-⁠o zi de toamnă, Isidor, pregătindu-⁠se să meargă cu soția la lucrul obișnuit, a tăiat un berbec, l-⁠a pregătit pentru mâncare și a plecat împreună cu soția la câmp, aproape de casă, lăsându-⁠i pe copii singuri, fără supraveghere. Văzând ce făcuse tatăl cu berbecul și luând-⁠o drept joacă obișnuită, au vrut să se joace și ei la fel. Fratele mai mare a zis celui mic: „Frate, să facem și noi cum a făcut tatăl nostru”, și, din neînțelepciunea lui, fără să prevadă urmările rele, a luat un băț și l-⁠a lovit în cap pe fratele mai mic, care a căzut îndată la pământ și a murit. Văzându-⁠l mort, Ioan s-⁠a înspăimântat și, neștiind ce să facă, s-⁠a ascuns ca un prunc în cuptor, în dosul lemnelor puse acolo la uscat din pricina toamnei ploioase. Întorcându-⁠se seara de la lucru, părinții l-⁠au găsit mort pe cel mai mic și au plâns amar. Neputând să-⁠l afle nicăieri pe cel mai mare, și-⁠au întețit plânsul, iar vecinii și rudele care s-⁠au adunat s-⁠au întristat cu ei și abia s-⁠au mai liniștit. Apoi mama a aprins focul în cuptor, după obicei, fără să știe că în dosul lemnelor se ascunde fiul ei. Când lemnele s-⁠au făcut jar și Varvara a privit înăuntru, și-⁠a văzut fiul mort, dar întreg și neatins de foc.

Domnul, cunoscând nevinovăția pruncilor, a voit să-⁠Și slăvească în ei Numele, cinstind cu nestricăciune trupurile lor neprihănite și numărându-⁠i între sfinții Săi: pe unul ca ucis fără vină, pe celălalt ca cel ce a primit pentru uciderea fratelui o moarte mucenicească prin foc. Auzind strigătul soției, Isidor a alergat și, văzând și el, a umplut-⁠o de spaimă. Rudele și vecinii s-⁠au adunat iarăși, s-⁠au minunat de acest semn și au slăvit pe Dumnezeu. Vestea s-⁠a răspândit repede și departe, iar Numele lui Dumnezeu a început să fie slăvit și în alte locuri. După ce și-⁠au plâns copiii, Isidor și Varvara i-⁠au îmbrăcat în veșminte de înmormântare, i-⁠au pus în sicrie și i-⁠au îngropat după rânduiala creștină la biserica parohială a Sfântului Ierarh Nicolae din cimitirul Medvedski.

Câteva zile după îngropare, sicriele lor s-⁠au arătat plutind pe un lac mic, aflat la două verste de mănăstirea Meniuga. Iată cum s-⁠a aflat. Țăranii din împrejurimi, care obișnuiau să vâneze păsări și fiare în păduri, au plecat odată dimineața să se întoarcă seara, dar, rătăcindu-⁠se, nu s-⁠au întors nici în ziua aceea, nici în următoarea. A treia zi au ajuns la lac și au văzut plutind două sicrie. Cercetându-⁠le, au socotit că sunt chiar sicriele în care fuseseră îngropați de curând Ioan și Iacov. Au început să-⁠i roage pe sfinții prunci să le arate calea, și deodată li s-⁠a ivit o cărare mică, pe care au ajuns acasă. Vestind totul vecinilor, preoții din cimitirele din jur, cu clericii lor și cu mulțime de popor, au mers la lac, au văzut sicriele și au hotărât să le ducă la biserica Sfântului Nicolae. Dar vânătorii au spus că sfinții prunci, arătându-⁠li-⁠se în vis, doresc să fie îngropați nu la cimitir, ci într-⁠un loc pustiu de pe Meniuga, unde mai înainte a fost o mănăstire. Sicriele cu moaște au fost duse acolo și așezate cu cinste lângă un mic pârâu, iar deasupra lor s-⁠a ridicat curând o capelă.

Domnul le-⁠a dăruit darul facerii de minuni și mulți dintre cei ce veneau la sicrie primeau vindecări de felurite boli. Un monah, Macarie, care mergea de la Pskov la Novgorod pe lângă locul acela, a fost lovit de o boală grea, fără nădejde de scăpare. A ajuns cu greu la moaștele sfinților, s-⁠a rugat cu osârdie și credință și s-⁠a vindecat îndată. Plin de recunoștință, a rămas lângă moaște, hotărât să facă tot ce poate pentru înnoirea mănăstirii Meniuga. Vestind pelerinilor vindecarea primită, îi ruga să dăruiască pentru zidirea unei biserici, și a reușit să zidească una deasupra moaștelor, cu darurile pelerinilor. Mai târziu s-⁠a înnoit mănăstirea de bărbați Sfânta Treime de la Meniuga. Pe vremea țarilor Ioan și Petru Alexeevici, sub mitropolitul Corneliu al Novgorodului, moaștele au fost cercetate și găsite întregi și neatinse, așa cum se odihnesc și azi, dând vindecări tuturor celor ce vin cu credință.

Pomenirea sfinților prunci Ioan și Iacov se face la 24 iunie pe stil vechi (7 iulie pe stil nou), zi în care după tradiție au adormit. Pagina o dă și la 11 iulie, în zi mobilă, în Soborul sfinților din Novgorod.