Ioan de la Sviatogorsk

Sfântul cuviosul Ioan Zăvorâtul de la Sviatogorsk (în lume Ivan Kriukov, 1795-1867) a fost ieroschimonah și zăvorât în peșterile de cretă ale mănăstirii Sviatogorsk, din Ucraina. S-⁠a născut la Kursk la 20 septembrie 1795 și a murit seara, la 11 august 1867 (24 august pe stil nou). A fost trecut între sfinții cu cinstire locală ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 24 august 1995. Este pomenit la 11 august (24 august pe stil nou).

Meșteșugarul și soțul

Părinții lui erau orășeni nu bogați, Kriukov. La botez a primit numele Ioan. În 1804 a fost dat la învățătură la un meșter de cahle pentru sobe, foarte prețuite pe vremea aceea. A învățat șapte ani la el, apoi a trecut la alt meșter, la care a lucrat doi ani. În 1813 a intrat ca vânzător la un negustor de vite, apoi la altul; atunci, la stăruința părinților, s-⁠a căsătorit. Dornic de călugărie din copilărie, dorința i-⁠a fost împlinită abia după încercările grele ale copilăriei și ale căsătoriei, la care mama l-⁠a silit împotriva voinței lui. Curând a cunoscut un antreprenor, meșter de sobe de cahle, care i-⁠a propus să se întoarcă la vechea meserie. A lucrat opt ani la el, apoi și-⁠a deschis propria fabrică de sobe, în care a lucrat încă nouă ani. În acest timp a rămas văduv și i-⁠a murit tatăl. Așezându-⁠și mama la surorile lui, a plecat, cu binecuvântarea ei, la mănăstire.

Monahul

La 26 august 1833, la treizeci și opt de ani, a intrat în Pustia Glinsk, sub îndrumarea starețului egumen Filaret. Întâi l-⁠au pus la casa de oaspeți, după un an și jumătate l-⁠au făcut sobar, iar după patru ani l-⁠au mutat la trapeză. La 22 iunie 1840 a fost tuns în mantie cu numele Ioanichie, în cinstea cuviosului Ioanichie cel Mare. La 20 aprilie 1844 a fost mutat la mănăstirea Sviatogorsk, înnoită, și numit econom. La 15 august 1849 a fost hirotonit ierodiacon de Sfântul Inochentie (Borisov), iar la 26 august 1849 ieromonah de Sfântul Filaret (Gumilevski) și numit duhovnic pentru pelerinii care veneau. A muncit mult la orânduirea Sviatogorsk-⁠ului. Lucrând la curățarea peșterilor, a îndrăgit una din chiliile din cretă, în care s-⁠a zăvorât în 1850, cu binecuvântarea egumenului. La 29 august 1852 a fost tuns în marea schimă de Sfântul Filaret cu numele Ioan, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.

Zăvorârea

În această muncă a petrecut nevoitorul în zăvorâre șaptesprezece ani (1850-1867). În acest timp a trăit și s-⁠a rugat într-⁠una din chiliile peșterii de cretă. Se ruga neîncetat; în fiecare zi făcea 700 de metanii mari, 100 de metanii mici, 5000 de rugăciuni ale lui Iisus și 1000 către Maica Domnului, purta lanțuri de fier și cămașă de păr și dormea într-⁠un sicriu aflat în chilie, chilia fiind mai mare doar cu puțin decât un sicriu, de vreo 7 metri pătrați. Primii cinci ani chilia nu a fost încălzită iarna, până ce Ioan a adăugat o sobă, ceea ce a micșorat și mai mult chilia. Seara, la 11 august 1867, zăvorâtul a murit. Încă din viață, faima zăvorâtului de la Sviatogorsk s-⁠a dus în tot Imperiul Rus.

După moarte

După moartea lui, mii de pelerini au primit vindecări la mormântul lui și în chilia în care a trăit. Minunile au început să se facă la mormânt: mulți au căpătat vindecare de boli fără leac. Și azi pelerinii merg neapărat la mormântul sfântului ca să ia nisip de acolo pentru tratarea încheieturilor, iar femeile atârnă pe cruce basmale, ca să se „impregneze” de sfințenie, cum spun pelerinii. La 13-14 noiembrie 1995 comisia de canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse nu a găsit piedici ca patriarhul Alexei al II-⁠lea să binecuvânteze canonizarea ieroschimonahului Ioan (Kriukov) în limitele eparhiei Gorlovka și Sloviansk. Capul sfântului se păstrează în catedrala Adormirii a mănăstirii, unde în fiecare joi, înainte de liturghie, se face o slujbă de rugăciune lângă racla sfântului. În fiecare an, în ziua pomenirii, 24 august, se face o procesiune în jurul mănăstirii cu moaștele lui, la care se adună până la zece mii de pelerini.