Nifon al II-⁠lea al Constantinopolului

Sfântul Ierarh Nifon al II-⁠lea al Constantinopolului, pe numele din lume Nicolae, a fost de trei ori patriarh ecumenic: în 1486-1488, în 1497-1498 și, ca ales, în 1502. A trecut la Domnul în 1508, în mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos. Este cinstit mai ales în Țara Românească, unde a păstorit în anii exilului. Este prăznuit la 11 august.

Începuturile monahale

S-⁠a născut în Peloponez, în Grecia de sud, dintr-⁠o mamă nobilă greacă, Maria, și un tată albanez, Manuil. A primit învățătură bună și s-⁠a aplecat către Scriptură și către scrierile Sfinților Părinți. Încă tânăr, a intrat în monahism la Epidaur, sub îndrumarea duhovnicului Antonie, și a primit numele Nifon. S-⁠a ocupat cu caligrafia și cu copierea manuscriselor.

A urmat apoi un monah, Zaharia, cu care s-⁠a așezat, după căderea Constantinopolului în 1453, la mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. Când Zaharia a fost ales arhiepiscop de Ohrida, Nifon a plecat la Muntele Athos, a trecut pe la mai multe mănăstiri și s-⁠a oprit la Dionisiu, unde a fost hirotonit. Era cunoscut ca iubitor al Scripturilor și al rânduielilor monahale, smerit și blând.

Primul scaun

În 1482 a fost ales, fără voia lui, mitropolit al Salonicului. A luat parte la sinodul din Constantinopol din 1484, care a respins hotărârile de unire de la Florența. La sfârșitul lui 1486 a fost ales patriarh, cu sprijinul domnului Țării Românești, Vlad Călugărul, începutul amestecului muntenilor în alegerile patriarhale. A pus mult zel în îndreptarea abuzurilor clerului.

După optsprezece luni a izbucnit un scandal. Patriarhul Simeon I murise fără testament, iar Iskender Bey, trecut la islam și vistiernic al sultanului, cerea toată averea lui, cu tot cu odoarele bisericești. Ca să le salveze, Nifon a înfățișat un nepot al răposatului drept moștenitor, sprijinit de trei martori mincinoși. Descoperind adevărul, sultanul Baiazid al II-⁠lea a confiscat averea, i-⁠a pedepsit pe clericii amestecați și l-⁠a surghiunit pe Nifon pe o insulă din Marea Neagră, în fața Sozopolului. Istoricul Steven Runciman îl socotește un patriarh nepotrivit.

A doua oară și surghiunul

În vara lui 1497 a fost ales din nou, cu sprijinul lui Radu cel Mare, dar în august 1498 a fost răsturnat de tânărul Ioachim I, sprijinit de regele Constantin al II-⁠lea al Georgiei. A fost osândit la temniță pe viață și trimis la Adrianopol. Faima lui era atât de mare, încât, se spune, Radu s-⁠a închinat până la pământ când l-⁠a vizitat în temniță. Domnul a obținut apoi eliberarea lui de la sultan.

În Țara Românească

Aici a fost primit cu bucurie de cler și de popor și a hirotonit îndată doi episcopi. În 1502 Sinodul l-⁠a ales a treia oară patriarh și a trimis soli în Țara Românească, dar el a refuzat cu hotărâre și nu s-⁠a mai întors la Constantinopol. Între 1503 și 1505 a condus, de fapt, Biserica din Țara Românească, încercând să îndrepte obiceiurile boierilor și ale poporului.

Conflictul cu domnul a pornit când a refuzat să cunune pe sora lui Radu, Calpea, cu boierul moldovean Bogdan Logofătul, care mai fusese căsătorit. Amenințat de Radu, a adunat poporul, a rostit o cuvântare și l-⁠a afurisit pe mire, a proorocit nenorociri, a lăsat veșmintele pe altar și s-⁠a retras într-⁠o colibă pustie. Domnul a încercat să-⁠l împace cu cuvinte, daruri și făgăduințe, dar Nifon a rămas neclintit și a plecat în Macedonia cu doi ucenici, predicând prin orașe. La întoarcerea la Athos, monahii de la Dionisiu nu l-⁠au recunoscut și l-⁠au luat la început drept un simplu păstor.

Adormirea și cinstirea

A adormit în mănăstirea Dionisiu în 1508. Îndată după moarte a fost cinstit ca sfânt în multe locuri, iar Biserica l-⁠a canonizat în 1517, rânduind pomenirea la 11 august. Moaștele sale se păstrează într-⁠o raclă la Dionisiu, unde există o capelă cu hramul său.