Vasile și Teodor de la Peșteri

Cuvioșii Mucenici Vasile și Teodor de la Peșteri au fost doi monahi ai Lavrei Peșterilor din Kiev, uciși în jurul anului 1098 de cneazul Mstislav, fiul lui Sviatopolk. Povestea lor, păstrată în vechea cronică rusă și în Patericul Peșterilor din Kiev, înfățișează o ispită a iubirii de arginți, o prietenie monahală care l-⁠a izbăvit pe Teodor de ea și o moarte pătimită pentru o comoară pe care nu a vrut s-⁠o dea. Ei sunt cinstiți ca mucenici ai Bisericii Ruse și ai Bisericii Ucrainene.

Teodor și ispita bogăției

Teodor fusese bogat în lume. Auzind cuvintele Domnului că nu poate fi ucenicul Său cel ce nu se leapădă de tot ce are, și-⁠a împărțit averea săracilor și a intrat în mănăstirea Peșterilor. Prin porunca egumenului s-⁠a așezat în Peștera Varegă, vecină cu peșterile Sfântului Teodosie, și a trăit acolo mulți ani într-⁠o aspră înfrânare.

Într-⁠o zi vrăjmașul i-⁠a adus tristețe și dor după averea dăruită. I-⁠a pus în minte că va trăi mulți ani, că trupul i se va sfârși și că hrana mănăstirii nu-⁠i va ajunge. Teodor nu a înțeles ispita și a ajuns, după cum spune cronica, aproape de deznădejde, pe care o mărturisea limpede prietenilor.

Un monah numit Vasile, om desăvârșit în viața călugărească, a vrut să-⁠l mângâie. I-⁠a spus că, dacă se căiește de nevoința sa și își dorește iarăși averea, să i-⁠o ceară lui, și el o va da. Dar l-⁠a îndemnat să se gândească dacă Domnul ar îngădui așa ceva, și i-⁠a istorisit pățania unui om din Constantinopol, care regretase aurul dat ca milostenie. Omul căzuse mort în mijlocul bisericii și își pierduse atât aurul, cât și viața. Teodor, înțelegând, și-⁠a plâns vina și i-⁠a rămas recunoscător fratelui care îl scăpase. De atunci cei doi au rămas legați printr-⁠o prietenie strânsă.

A doua încercare

Teodor a sporit în poruncile Domnului, dar diavolul, înfrânt, a pregătit alte capcane. Egumenul l-⁠a trimis pe Vasile la o ascultare de trei luni. Atunci vrăjmașul a luat chipul lui Vasile și a venit la Teodor, prefăcându-⁠se că vorbește despre cele folositoare. Teodor, fără să-⁠și dea seama, a răspuns că sporește prin rugăciunile lui. Cel închipuit l-⁠a sfătuit să ceară de la Dumnezeu aur și argint din belșug, să nu lase pe nimeni să intre la el și să nu iasă din peșteră. Teodor a făgăduit și s-⁠a rugat, promițând să dea totul ca milostenie.

I s-⁠a arătat în somn un chip luminos, împodobit ca un înger, care i-⁠a arătat o comoară în peșteră, nu o dată, ci de mai multe ori. Peste câteva zile Teodor a săpat în locul arătat. Potrivit tradiției, în peștera sa fuseseră îngropate de varegi aur și vase scumpe, și a găsit într-⁠adevăr o mare comoară. Atunci a vrut să părăsească mănăstirea, să cumpere o moșie și să trăiască liniștit.

Însă Vasile s-⁠a întors curând și l-⁠a convins să nu facă acest lucru. Teodor a ascultat sfatul prietenului și a îngropat din nou comoara. Pentru ca în nelucrare să nu fie cuprins de gânduri vătămătoare, a pus în peștera sa o piatră de moară și, noaptea, măcina grâu luat din hambare.

Mucenicia

Au trecut mulți ani. Teodor, îmbătrânit, s-⁠a mutat în vechea mănăstire, unde și-⁠a zidit o chilie după arderea ei de către cumani, în 1096, iar Vasile s-⁠a așezat în peștera lui. Despre comoara îngropată odinioară de Teodor a aflat cneazul Mstislav, fiul lui Sviatopolk Izeaslavici. Cronica observă că era vremea de tranziție în care creștinismul abia începea să prindă rădăcini, iar obiceiurile păgâne erau încă vii.

Mstislav l-⁠a chemat pe Teodor și a cerut să-⁠i arate locul comorii, făgăduind că va împărți cu el și îi va fi recunoscător. Teodor a refuzat, spunând că a uitat. Nici după ce cneazul a poruncit să fie chinuit nu a spus nimic. L-⁠au bătut până când cămașa de păr i s-⁠a îmbibat de sânge, apoi a fost spânzurat cu capul în jos într-⁠un fum des, cu foc aprins dedesubt. Cneazul, beat de vin și furios, a poruncit să fie bătut și Vasile și a tras cu o săgeată în el. Cei doi prieteni au murit în noaptea următoare.

Moartea lor se așază în anul 1098, fiindcă Mstislav a murit curând după aceea. La 15 iulie 1099 a fost lovit de o săgeată pe zidul cetății Vladimir și a spus, înainte de moarte: „Mor pentru Teodor și Vasile”.

Cinstirea

Moaștele celor doi au fost îngropate în Peștera Varegă, unde s-⁠au nevoit, și apoi mutate în Peștera Sfântului Antonie, unde se odihnesc și azi. Pomenirea lor se face la 11 august după calendarul vechi (24 august după cel nou), zi care coincide în Ucraina cu Ziua Independenței. Sunt pomeniți și la 28 septembrie (11 octombrie după calendarul nou), în soborul cuvioșilor din Peșterile Apropiate.