Ioan Ibericul

Cuviosul Ioan Ivirul a fost un monah georgian, unul dintre ctitorii mănăstirii Iviron de pe Muntele Athos, mort în jurul anului 1002 (după un izvor, 998). Este cinstit ca sfânt pentru evlavia și rolul lui de povățuitor. Se pomenește la 12 iulie.

Se trăgea dintr-⁠o familie nobilă georgiană din Tao-⁠Klarjeti, în sudul Georgiei. A fost căsătorit și a fost comandant militar. La începutul anilor 960, după schimbări sufletești, a primit tunderea la lavra celor Patru Biserici din Tao-⁠Klarjeti. Căutând povățuire duhovnicească, a mers la Muntele Olimp din Bitinia (azi Uludağ), un cunoscut centru al monahismului bizantin, apoi la Constantinopol, ca să-⁠și izbăvească fiul, pe Eftimie Luminătorul, ținut ostatic de împăratul bizantin. Ioan și Eftimie au atras repede ucenici prin evlavie și puterea de a conduce, și au mers apoi la mănăstirea Sfântului Atanasie, pe Athos, cel mai însemnat centru al monahismului ortodox. Împreună cu cumnatul lui Ioan, generalul pensionar Ioan Tornikios, au întemeiat mănăstirea Iviron, centru al culturii monahale georgiene pe Athos. Ioan a fost întâiul ei egumen și a purtat grijă de viața ei duhovnicească, de rânduiala și de cultura ei. Sub povățuirea lui, mănăstirea a ajuns un loc al artei georgiene, al copierii de manuscrise și al științei liturgice, întărind legăturile dintre comunitățile religioase georgiană și bizantină.

Ioan a fost socotit sfânt încă din timpul vieții și foarte cinstit atât de georgieni, cât și de greci. Despre el a scris Sfântul Atanasie Athonitul. Aportul lui la ctitorirea și întărirea tradiției monahale de pe Athos a fost recunoscut de contemporani. S-⁠au alcătuit imnuri în cinstea lui, dintre care două, din prima jumătate a veacului al XII-⁠lea, s-⁠au păstrat. A slujit obștea Iviron până la moarte. Biserica îl pomenește la 12 iulie; Biserica Sârbă îl cinstește la 13 mai împreună cu Eftimie și Gheorghe.