Veronica

Sfânta Veronica (numită și Berenike sau Bernice) este cinstită în tradiția ortodoxă ca femeia din Evanghelii care suferea de douăsprezece ani de o scurgere de sânge și s-⁠a vindecat atingându-⁠se de poala hainei Domnului. Se pomenește la 12 iulie. O altă tradiție, cunoscută în Apus și repetată și în unele surse ortodoxe românești, vorbește de o Veronica care ar fi șters fața lui Hristos pe drumul Golgotei. Cele două povestiri sunt lămurite mai jos.

Evangheliile după Matei (9, 20-22), Marcu (5, 25-34) și Luca (8, 43-48) povestesc de o femeie care de douăsprezece ani suferea mult de la mulți doctori, își cheltuise toată averea și, în loc să se vindece, ajunsese mai rău. Auzind de Iisus, a venit prin mulțime și s-⁠a atins de haina Lui, zicând în sine că, dacă se va atinge măcar de hainele Lui, se va vindeca. Pe loc, scurgerea de sânge s-⁠a oprit. Domnul a simțit că a ieșit putere din El și a întrebat cine s-⁠a atins de El. Femeia a venit tremurând, a căzut la picioarele Lui și a spus tot adevărul. El i-⁠a zis: „Fiică, credința ta te-⁠a mântuit; mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta”.

Evangheliile nu-⁠i spun numele. Numele Veronica este forma latină a lui Berenike, nume grecesc de origine macedoneană, care înseamnă „purtătoare de biruință”, iar pentru această femeie apare în apocrifa Faptele lui Pilat, scriere veche. Sinaxarul Sfântului Nicodim Aghioritul spune că era din Paneada, numită și Cezareea lui Filip, în nordul Țării Sfinte. Din recunoștință, ea a ridicat o statuie a Domnului în fața casei sale, ca toți să o cinstească, iar o plantă care creștea la poalele ei se spunea că vindecă felurite boli. Eusebiu de Cezareea, în cartea a șaptea a Istoriei bisericești, vorbește de această statuie din Paneada, pe care spune că a văzut-⁠o el însuși. Mai târziu a intrat în Biserica primară și, după o viață sfântă, și-⁠a dat sufletul lui Dumnezeu.

A doua tradiție este atestată mai ales în Evul Mediu târziu: o femeie din Ierusalim, mișcată de milă, ar fi șters fața lui Hristos pe când Își ducea Crucea, iar chipul Lui ar fi rămas pe pânză. Cercetătorii arată că în Apus numele Veronica a fost legat de cuvintele latine vera icon, „chip adevărat”, iar pânza, numită Veronica, a devenit o relicvă și a șasea stație a Drumului Crucii. Evangheliile nu pomenesc acest fapt. De aceea sinaxarul ortodox socotește pe Veronica ștergarului drept o altă persoană și spune că nu ea este sfânta de la 12 iulie. Biserica Ortodoxă prăznuiește chipul nefăcut de mână omenească, pânza pe care Hristos a trimis-⁠o regelui Abgar al Edesei, la 16 august. Unele surse ortodoxe românești spun totuși, cu rezervă, că aceeași sfântă ar putea fi și femeia care a șters fața Mântuitorului.

Nu se cunosc moaște. Biserica vede în ea pilda credinței care află vindecare atingându-⁠se cu încredere de Hristos.