Golinduha

Sfânta Golinduha (în persană Golen-⁠dohd, Fiica Trandafirilor), botezată Maria, a fost o nobilă persană, soție a unui aristocrat zoroastrian, care a trecut la creștinism în vremea șahului Khosrau I. A fost închisă ani de zile și chinuită, a scăpat și a mărturisit credința în Persia, apoi a murit în 591. Este pomenită în Biserica Ortodoxă, după unele izvoare ca muceniță, după altele ca mărturisitoare. Se pomenește la 12 iulie (25 iulie pe stilul nou).

Viața

Povestea ei se păstrează într-⁠o viață greacă scrisă de Eustratie al Constantinopolului, un contemporan al ei, care a folosit o viață mai veche în limba siriacă, scrisă de episcopul Ștefan al Hierapolei, azi pierdută, și care s-⁠a sfătuit cu episcopul Dometian al Melitenei, care o cunoscuse pe sfântă. Se păstrează și o versiune georgiană. Despre ea au scris pe larg Teofilact Simocatta și, pe scurt, Evagrie Scolasticul. În Rusia a ajuns prin Vieți ale sfinților a lui Dimitrie al Rostovului. Cărturarul bizantin Nichifor Calist Xanthopulos a spus, în secolul XIV, că tatăl ei se numea Asmodoh și mama Mizuh și că avea doi fii.

Golindouch era dintr-⁠un neam ales, originar din Babilon după o sursă, și era soția unui aristocrat persan, zoroastrian. O sursă spune că a trăit trei ani în căsătorie cu un mag și că după o vedenie și-⁠a părăsit soțul. În vremea șahului Khosrau I a trecut la creștinism și a primit la Botez numele Maria. După multe îndemnuri ale soțului și ale șahului ca să se întoarcă la zoroastrism, a fost închisă, și a rămas în închisoare optsprezece ani, sub Khosrau și urmașii lui, în Cetatea Uitării după una dintre surse. Mulți perși, uimiți de răbdarea ei, au primit credința lui Hristos. După optsprezece ani, solul bizantin Aristobul a vizitat-⁠o și a povestit despre ea altor greci. După plecarea lui, suferințele i s-⁠au înmulțit, fiind chinuită de mai multe ori, se crede la cererea preoților zoroastrieni. În cele din urmă a scăpat din închisoare și s-⁠a ascuns, ajutată de puținii creștini din partea locului.

La o nouă zavistie în Persia, împăratul bizantin Mauriciu l-⁠a ajutat pe șahul Khosrau al II-⁠lea Parviz să urce pe tron. Noul șah a oprit prigoana, iar din Bizanț a sosit episcopul Dometian al Melitenei. Maria nu a mai trebuit să se ascundă și a mărturisit credința deschis. A mers apoi în Bizanț și în pelerinaj la Ierusalim, unde, după o sursă, a respins erezia lui Sever. La întoarcere s-⁠a oprit la Hierapolis (azi Manbij, Siria), unde l-⁠a cunoscut pe episcopul Ștefan.

Moartea și locul în calendar

Sursele nu se potrivesc asupra locului și împrejurărilor morții: după sursa rusă a murit într-⁠o localitate fără nume lângă Nisibis, înmormântarea făcându-⁠se în biserica Sfântul Serghie, iar după sursele engleză și sârbă a murit în 591 la Mabbog (Hierapolis). Una dintre ele o numește muceniță, cu moarte publică, iar alta nu amintește moarte de mucenic. Dimitrie al Rostovului scrie că a fost numărată între mucenițe în Împărăția Cerurilor, dar în texte ortodoxe de azi este adesea numită mărturisitoare, iar Enciclopedia ortodoxă o numește muceniță pentru multele ei suferințe. Cercetătorii spun că relatarea arată o bună cunoaștere a faptelor politice, între care răsturnarea lui Ormizd al IV-⁠lea și urcarea lui Khosrau al II-⁠lea în anii 590-591, dar precizează că în Persia nu toate formele creștinismului erau interzise, ci era prigonită Biserica Ortodoxă, ai cărei membri erau socotiți aliați ai Bizanțului.