Ioan Pustnicul

Sfântul Cuvios Ioan Pustnicul, sirianul, este pomenit împreună cu cuvioșii pustnici sirieni Antioh, Antonin, Moise, Zevin, Polihronie, un alt Moise și Damian. Ioan, ucenic al Sfântului Limneu (pomenit la 22 februarie), a trăit în veacul al V-⁠lea în Siria și a ales nevoința „vieții fără acoperământ”. S-⁠a așezat pe un deal deschis vânturilor din toate părțile și a trăit acolo douăzeci și cinci de ani. Se hrănea numai cu pâine cu sare și își istovea trupul cu lanțuri grele. Când un vizitator a sădit pe deal un migdal ca să se poată adăposti cuviosul la umbra lui de arșiță, sfântul a poruncit să fie tăiat, ca să nu dea trupului său nici un răgaz.

Cuviosul Moise, urmând Sfântului Ioan, s-⁠a așezat pe vârful unui munte lângă satul Rama. La fel s-⁠au nevoit cuvioșii Antioh și Antonin, care au continuat până la bătrânețe nevoințele lor, dând pildă de tărie duhovnicească ce biruie orice neputință. Cuviosul Zevin, nevoitor pe același munte, a ajuns la adâncă bătrânețe, dar nu a șezut niciodată în timpul rânduielii lui de rugăciune, ci doar se sprijinea uneori de un toiag. Locuitorii din jur îl cinsteau și primeau, prin rugăciunile lui, mare ajutor în necazurile și nevoile lor. Sfântul Polihronie, ucenicul cuviosului Zevin, i-⁠a urmat viața bătrânului, petrecând zi și noapte în post și priveghere. Nu avea lanțuri, dar în timpul rugăciunii își punea pe umeri o rădăcină grea de stejar, pe care o scosese singur din pământ. Prin rugăciunea lui a cerut de la Dumnezeu ploaie în vreme de secetă, iar pentru cei lipsiți a umplut cu untdelemn un vas de piatră. Cu Cuviosul Polihronie trăia ucenicul său, Cuviosul Moise, care, imitându-⁠și bătrânul în toate, a arătat și el pildă de viață aspră. Alt ucenic, Cuviosul Damian, s-⁠a retras într-⁠o mănăstire numită Iera și s-⁠a nevoit acolo, având în chilie doar o cutiuță cu linte, din care se hrănea. Toți acești cuvioși părinți au adormit în pace, în veacul al V-⁠lea, în Siria.

Biserica îl pomenește pe Cuviosul Ioan la 8 martie, în zi mobilă, după stilul nou.