Ioan Strelțov

Preacuviosul mărturisitor Ioan Strelțov (în lume Tihon Iakovlevici Strelțov, 1885 până la 24 septembrie 1970) a fost egumen al Bisericii Ortodoxe Ruse, monah din Pustia Sviatogorsk, trecut prin lagăre și mort ca preot în satul Pokrovskoe din regiunea Donețk. A fost canonizat la 8 mai 2008 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene ca sfânt cinstit numai local, în eparhia Donețk, în Soborul Sfinților de la Sviatogorsk, iar slăvirea s-⁠a făcut la 12 iulie 2008. Se pomenește la 11 septembrie (stil vechi).

Începuturile

S-⁠a născut în slobozia Peski-⁠Radkovskie, ținutul Kupiansk, gubernia Harkov (după alte date în satul Korocev), într-⁠o familie de țărani, și a fost crescut de unchiul său, Ignatie Andreevici Strelțov, starostele ținutului și apoi membru în prima Duma de Stat. A terminat școala parohială și a lucrat în gospodăria-⁠model a unchiului. Din copilărie a fost novice la Pustia Sviatogorsk, de unde în 1906 a fost chemat la serviciul militar, în artileria cetății Kars (1906-1910). După școala militară de la Tiflis a mai slujit la Kars ca funcționar și în 1910 s-⁠a întors la Sviatogorsk, învățând în 1910-1914 la școala misionară a pustiei. În 1914 a fost mobilizat în armata țaristă, în 1918 s-⁠a întors la mănăstire, unde a stat cam un an, apoi a fost mobilizat în Armata Roșie. În decembrie 1919 a fost numit comandant al clădirilor mănăstirii, folosite ca spital pentru soldații roșii răniți și bolnavi de tifos.

În 1921 a fost tuns monah de egumenul arhimandrit Trifon, cu numele Ioan, după Sfântul Ioan Botezătorul. În 1922, după închiderea mănăstirii și prefacerea ei în casă de odihnă, a lucrat provizoriu ca administrator al casei de odihnă, ca să nu părăsească locul tunderii, și a primit mulțumiri în scris de la autorități. La 12 februarie 1924 a fost hirotonit ierodiacon de episcopul Onufrie (Gagaliuk), iar la 24 octombrie 1926 ieromonah de episcopul Macarie (Zvezdov), la Harkov. În 1926-1931 a condus provizoriu Pustia Sviatogorsk de la biserica Tuturor Sfinților din cimitir și a purtat de grijă fraților rămași. În 1930 a primit crucea de piept de la arhiepiscopul Constantin (Diakov) pentru lupta împotriva schismei reînnoitoare și a sectelor.

Arestări și lagăr

În 1931 a fost arestat două luni și jumătate sub învinuirea de neplată a impozitelor și de ascundere de valută de argint, iar în 1932 trei luni, sub învinuirea de fals. În 1936-1937 a trăit în satul natal, slujind prin case. La 8 octombrie 1937 a fost arestat și osândit la zece ani de lagăr ca „adept al organizației tihoniene, cu activitate contrarevoluționară, adunări și slujbe ilegale”. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. Din august 1938 până la 3 aprilie 1943 a ispășit pedeapsa în lagărul Kargopol din regiunea Arhanghelsk, la tăiat de pădure, și a trimis șase cereri de revizuire, rămase fără răspuns. A fost eliberat mai devreme la 3 aprilie 1943.

La 16 mai 1943, în drum spre casă, la catedrala Bunei Vestiri din Murom, la cererea protoiereului Veniamin și a enoriașilor, arhiepiscopul Serghie (Grișin) l-⁠a numit paroh al bisericii Adormirii din satul Krukovo, regiunea Vladimir, unde au apărut întâile mărturii despre minunile lui. La 18 iunie 1949 a fost arestat din nou și osândit la opt ani de lagăr; a ispășit la Abez, în secția pentru deținuți bolnavi și bătrâni. În 1957, după eliberare, s-⁠a întors în Donbas, unde a primit parohia Pokrov din satul Karlovka, iar în 1962 a fost mutat în satul Pokrovskoe, unde a slujit până la moarte. La 24 septembrie 1970, deși bolnav, a slujit Liturghia, iar după slujbă s-⁠a spovedit duhovnicului districtului, protoiereul Nicolae Salata, venit pe neașteptate, și după spovedanie a murit.

Canonizarea

La 8 mai 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a hotărât canonizarea locală a nevoitorului în eparhia Donețk, în Soborul Sfinților de la Sviatogorsk. Slujba slăvirii s-⁠a săvârșit la 12 iulie 2008, în catedrala Adormirii a Lavrei Sviatogorsk, la vizita mitropolitului Vladimir al Kievului.