Sari la conținut

Sfânta Cuvioasă

Teodora din Alexandria

Din Alexandria

Femeie din Alexandria, din vremea împăratului Zenon, care a trăit ca monah în Tebaida, în veacul al V-⁠lea.

Prăznuire
11 septembriestil vechi 24 septembrie
Adormită
490secolul V
Locul
Thebaid

Viața

Cuvioasa Teodora din Alexandria a fost, după povestirea Vieții ei, o femeie din Alexandria din vremea împăratului Zenon, care, după o greșeală, a trăit ca monah, sub chip bărbătesc, într-⁠o mănăstire din Tebaida, în veacul al V-⁠lea. Se pomenește la 11 septembrie. Povestirea e socotită în parte legendară; Sabine Baring-⁠Gould crede că Viața ei s-⁠a întocmit din vieți ale altor sfinți, ca Marina Monahul.

După povestire, Teodora era frumoasă, creștină, și trăia fericită cu soțul ei bogat, Grigorie (după alt izvor, Pafnutie), eparhul Egiptului, când a căzut în păcatul adulterului. Cuprinsă de remușcare, și ca să nu o găsească soțul, și-⁠a tuns părul, s-⁠a îmbrăcat în haine bărbătești, s-⁠a numit „Teodor” și, în chip de famen, a mers într-⁠o mănăstire de bărbați din Tebaida, unde a trăit tot restul vieții. A nevoit, a făcut munci umile și s-⁠a rugat fierbinte să fie iertată. Se spune că, după opt ani, a fost trimisă de egumen la Alexandria să cumpere pâine; la întoarcere avea să înnopteze la o mănăstire apropiată. În hanul de acolo se afla fiica egumenului, venită să-⁠și vadă tatăl, care a păcătuit cu un om și a născut; când tatăl i-⁠a cerut socoteală, a dat vina pe Teodora, pe care o credea bărbat. Teodora a primit copilul și a fost alungată cu necinste din mănăstire; a primit și această încercare ca ispășire pentru păcatul de altădată, a trăit șapte ani într-⁠o colibă, într-⁠o sărăcie desăvârșită, cu pruncul pe care păstorii îl hrăneau cu lapte, iar ea se hrănea cu ierburi sălbatice, și a crescut copilul ca pe al ei. În tot acest timp nu a vrut să se apere, nici să-⁠și dea pe față firea. În cele din urmă, monahii au rugat pe egumen să o primească înapoi, cu copilul. Viața amintește o minune: într-⁠o secetă, prin rugăciunea ei, a apărut din nou apă într-⁠o fântână uscată. Când a simțit că moare, l-⁠a chemat pe soț, dar el a ajuns după moartea ei. La moartea ei, monahii au aflat că era femeie și că învinuirea fusese nedreaptă. Soțul a venit la înmormântare, și-⁠a împărțit averea săracilor și s-⁠a mutat în mănăstire.

Prăznuiți în aceeași zi 11 septembrie