Eufrosin Bucătarul

Sfântul cuviosul Eufrosin Bucătarul (Eufrosin al Palestinei) a fost un monah și bucătar într-⁠o mănăstire din Palestina, despre care Sinaxarul Sfântului Nicodim Aghioritul spune că a trăit în secolul al IX-⁠lea; alte surse nu pot spune în ce vreme a trăit. Este socotit ocrotitorul bucătarilor. Este pomenit la 11 septembrie (24 septembrie pe stil nou). O biserică închinată lui se află la Nedusa, în Messenia.

Viața

Despre viața lui dinainte de monahism nu se știe nimic, afară de faptul că venea dintr-⁠o familie de țărani și era neînvățat. Mai târziu l-⁠a atras viața monahală și, părăsindu-⁠și casa, a plecat la o mănăstire de obște din Palestina, unde a fost tuns monah și a primit ascultarea de bucătar. După Viața lui, pentru că nu era de neam ales, a răbdat de la frați multe necazuri, ocări, batjocuri și supărări dese; se pare că era luat în râs și pentru că nu prea se descurca la bucătărie. Le-⁠a suportat însă pe toate cu bărbăție, cumpătare și liniște, fără să se tulbure. Muncind zi și noapte la ascultare, nu a lăsat niciodată rugăciunea și postul. Aprinzând în bucătărie focul cel material, sfântul se înflăcăra cu focul duhovnicesc al dragostei de Dumnezeu, și inima lui ardea pentru El.

Visul preotului

Un preot, care locuia în aceeași mănăstire, îl ruga în fiecare noapte pe Dumnezeu să-⁠i arate bunătățile viitoare pregătite celor care Îl iubesc. Într-⁠o noapte a avut o vedenie: i s-⁠a părut că stă într-⁠o grădină răcoroasă, într-⁠un loc frumos, privind cu teamă și bucurie frumusețea ei negrăită: pomi felurite, flori mirositoare, ape limpezi. Și, gândindu-⁠se ale cui să fie această grădină frumoasă, a văzut cu mirare pe bucătarul mănăstirii, Eufrosin, bucurându-⁠se acolo de frumusețea nepământească. Preotul s-⁠a apropiat și l-⁠a întrebat: „Eufrosine, cum ai ajuns aici? Ale cui este această grădină? Este oare raiul?” „Raiul”, a răspuns Eufrosin, „este pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu.” „Dar tu ce faci aici?” „Cu harul lui Dumnezeu locuiesc aici, părinte, și sunt păzitorul grădinii.” „Atunci dă-⁠mi ceva din toate aceste bunătăți.” „Ia ce vrei.” Preotul a zis: „Aș vrea aceste mere”, arătând o ramură cu trei mere mari. Eufrosin le-⁠a rupt și i le-⁠a dat.

Minunea

Atunci s-⁠a auzit toaca pentru slujba utreniei, iar preotul s-⁠a trezit din vis. Sculându-⁠se, și gândindu-⁠se încă la cele întâmplate, a văzut cu totul neașteptat cele trei mere date de Eufrosin, așezate pe felonul lui. Mulțumind întâi lui Dumnezeu, a plecat spre biserica mănăstirii. Acolo l-⁠a găsit pe bucătar în strana lui și l-⁠a chemat deoparte, ca să-⁠l întrebe unde a fost toată noaptea. Eufrosin a spus: „Iartă-⁠mă, părinte, dar nicăieri nu am fost toată noaptea.” Preotul a stăruit, spunând că nu trebuie să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Atunci Eufrosin a răspuns: „Părinte, am fost acolo unde sunt bunătățile ce vor să le moștenească cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care și tu le-⁠ai cerut să le vezi mai de mult. Am fost acolo unde m-⁠ai văzut și pe mine, bucurându-⁠mă de bunătățile grădinii. Căci Domnul, vrând să-⁠ți arate cele cerute, bunătățile drepților, a făcut prin mine, cel smerit, această minune.” „Și ce mi-⁠ai dat?” a întrebat preotul, vrând să se încredințeze și mai mult. „Merele frumoase și bine mirositoare, pe care le-⁠ai pus în patul tău. Dar iartă-⁠mă, părinte, pentru că eu sunt vierme și nu om.” Preotul a făcut metanie, l-⁠a sărutat și s-⁠a dus la locul lui. După sfârșitul slujbei, preotul a adus merele și a chemat pe toți monahii, ca să le povestească cele trăite. Toți au simțit din mere un miros negrăit și bucurie duhovnicească și s-⁠au mirat cu umilință de ce le povestea preotul. S-⁠au dus la bucătărie la Eufrosin ca să se închine robului lui Dumnezeu, dar nu l-⁠au mai găsit, pentru că fugea de slava omenească. Sfântul a ieșit din mănăstire și a dispărut, păstrând în taină locul noii lui locuiri. Merele cuviosului au fost păstrate, împărțite în bucăți și date spre binecuvântare și vindecare; bolnavii care gustau din ele se vindecau de boli.