Willibert din Köln

Sfântul Willibert (Wilbert) a fost arhiepiscop al Colonia între 870 și 889, un ierarh din Apusul de dinaintea Marii Schisme, ales în vremuri tulburi, când regii francilor își dispută scaunul eparhiei. Biserica îl pomenește la 11 septembrie, ca pe unul dintre păstorii care au întărit viața bisericească a Rinului de jos după vremea lui Carol cel Mare.

Alegerea

Willibert se trăgea dintr-⁠o familie aleasă, dar despre anii lui timpurii nu s-⁠a păstrat nimic. Primele știri despre el sunt din 865 sau 866, când era canonic la catedrala din Colonia. Cuvintele unui contemporan, autorul Analelor din Xanten, spun că nu era trufaș, nici lacom, nici fățarnic, nici slujitor din plată, ci copleșit de lipsuri, dar priceput în toate științele duhovnicești.

După ce arhiepiscopul Gunther a fost afurisit și scos din scaun, doi regi au căutat să pună în Colonia omul lor: Carol cel Pleșuv, regele Franciei de Apus, pe starețul Hilduin, o rudă a lui Gunther, iar Ludovic Germanul, regele Franciei de Răsărit, a trimis pe arhiepiscopul Liutbert al Mainzului să cheme clerul și orășenii la Deutz și să le spună că, dacă într-⁠un termen de trei zile nu aleg singuri un arhiepiscop, regele va numi el pe capul eparhiei. La 7 ianuarie 870 a fost ales Willibert, pentru darul predicii și pentru statornicia lui în disciplina bisericească. A primit rangul cu împotrivire, doar la îndemnul regelui și al arhiepiscopului, și în aceeași zi a fost sfințit de Liutbert, cu sprijinul episcopului Adalbold de Utrecht. Graba era voită, ca Ludovic să-⁠l împiedice pe Carol să-⁠și așeze omul în fruntea mitropoliei, pe teritorii disputate de amândoi. Hilduin a fost și el sfințit de episcopul Francon de Liège, dar nici un episcop din Răsărit nu a recunoscut sfințirea.

Greutățile cu Roma

Papa Adrian al II-⁠lea, la cererea lui Carol, a contestat alegerea și a trimis la Colonia, prin episcopul Wibod de Parma, scrisori care o declarau nelegitimă, iar până și scrisorile lui Willibert, cererea clerului din Colonia și rugămintea împărătesei Angelberga nu l-⁠au făcut să-⁠și schimbe părerea. Clerul din Franța de Apus a osândit în 871 pe episcopul Colonia și pe susținătorii lui. Abia după câțiva ani, Willibert a izbutit să-⁠l încredințeze pe noul papă Ioan al VIII-⁠lea de legitimitatea alegerii, scriindu-⁠i că nu râvnise la scaun și făgăduindu-⁠i credincioșie. Papa a cerut ca Gunther să renunțe la rang, ceea ce acesta a făcut, și a poruncit episcopilor din Răsărit să nu-⁠l lase să-⁠l recapete și să aleagă, după Willibert, un alt arhiepiscop. Gunther a murit în 873, iar în 874 sau 875 papa a trimis arhiepiscopului pallium. Carol a izbutit în schimb să-⁠și așeze omul, Bertulf, în scaunul din Trier.

Pentru primirea pallium-⁠ului s-⁠a ținut la 26 septembrie un sobor la Colonia, cu regele Ludovic Germanul, arhiepiscopii Willibert și Liutbert și episcopii Adalbold de Utrecht, Bernard de Verden, Hildegrim și alții. S-⁠au discutat dispute de avere dintre mitropolie și episcopii ei, întemeierea mănăstirii de maici de la Essen și alte chestiuni. A doua zi s-⁠a sfințit solemn noua catedrală, începută pe vremea lui Hildebold și încheiată pe vremea lui Gunther, pe care Gunther o pângărise, închinată acum Sfântului Petru. În 875, Willibert a sfințit împreună cu episcopul Hildegrim al Halberstadtului biserica Sfântului Ștefan din mănăstirea Werden.

Slujba pe lângă rege și vremea vikingilor

După tratatul de la Meerssen din 870, când toată eparhia Colonia a trecut sub Franța de Răsărit, Willibert a ajuns unul dintre cei apropiați ai lui Ludovic Germanul. În 876, la porunca regelui, a plecat cu conții Adalard și Meingaud la Carol cel Pleșuv, proaspăt făcut împărat, și la 4 iulie, la Ponthion, i-⁠au cerut o parte din moștenirea lui Ludovic al II-⁠lea al Italiei. Un sinod al clerului din Apus a respins însă pretențiile regelui Răsăritului, iar papa Ioan al VIII-⁠lea, care îl sprijinea pe Carol, i-⁠a pus pe trimișii răsăriteni să jure credință lui Ansegis, apropiatul împăratului, făcut legat papal la nord de Alpi.

Willibert era încă la curtea lui Carol când s-⁠a aflat de moartea lui Ludovic Germanul, la 28 august 876. Carol a pornit să ia Lotaringia, iar Willibert a trebuit să-⁠l însoțească. Rămas credincios fiului răposatului, Ludovic cel Tânăr, l-⁠a înștiințat în taină de planurile lui Carol, iar regele a putut pregăti la timp apărarea; arhiepiscopul l-⁠a învinuit pe împărat în numele regelui că a călcat jurământul. Ludovic cel Tânăr a ținut apoi, după obiceiul vremii, o judecată a lui Dumnezeu, iar la Andernach a câștigat bătălia. În 878, papa l-⁠a chemat la sinodul de la Troyes, dar Willibert nu a mers.

În 881 sau 882, Colonia a fost jefuită și pârjolită de vikingii din Marea Armată Păgână. Multe clădiri, între ele și arhiva eparhiei, au ars, iar arhiepiscopul a scăpat cu greu, fugind la Mainz. Cu ajutorul lui Liutbert al Mainzului, a refăcut mult din ce fusese distrus. Poate sub impresia acestei jefuiri, el a dispus alcătuirea primei liste cunoscute a arhiepiscopilor Colonia, păstrată într-⁠un manuscris de la sfârșitul secolului al X-⁠lea, și s-⁠au scris în vremea lui viețile Sfântului Evergisil și ale Sfântului Cunibert. În iunie 885, împreună cu ducele Henric de Franconia, s-⁠a întâlnit pe insula Herespich cu căpetenia vikingă Godfrid, intrat atunci în slujba lui Carol cel Gros, iar la această întâlnire Godfrid a fost ucis de Henric, la porunca secretă a regelui. Willibert nu era de față, căci scosese atunci, cu o iscusință, din insulă pe Gisela, soția lui Godfrid, o prințesă carolingiană, și o ducea la loc sigur.

Sinoade și ctitorii

La 1 octombrie 887, Willibert a ținut la Colonia primul sinod local al mitropoliei sale, la cererea episcopului Francon de Liège, care se plângea de laici ce îi luaseră pământuri; sinodul a dat canoane împotriva unor asemenea silnicii și a rânduit câteva hotărâri despre viața morală a clericilor și a mirenilor. Willibert este socotit ctitor al mănăstirilor Sfânta Cecilia și Sfântul Matei. În iunie 888 a luat parte la sinodul de la Mainz, cel dintâi de sub regele Arnulf de Carintia, care a întărit privilegiile mănăstirilor Corvey și Herford, iar el a fost numit președintele unei judecăți de nouă episcopi care a respins plângerile episcopului Egilmar de Osnabrück. A fost prezent și la adunarea regatului din 6 iulie 889.

Moartea

A răposat la 11 septembrie 889, cel dintâi arhiepiscop din Colonia îngropat în catedrala de atunci, azi biserica lui Hildebold. Regino de Prüm l-⁠a lăudat ca pe un om foarte sfânt și foarte înțelept în cele dumnezeiești și omenești. În scaun i-⁠a urmat Herman I. Este cinstit ca sfânt, iar ziua lui de pomenire este 11 septembrie.