Iona al Moscovei

Sfântul Iona, mitropolit al Kievului și al întregii Rusii din 1448 până în 1461, a fost ales de un sinod al episcopilor ruși după osândirea lui Isidor, care primise Unirea de la Florența. A fost ultimul mitropolit care a condus Biserica Rusă unită și ultimul numit mitropolit al Kievului și al întregii Rusii cu scaunul la Moscova. A adormit la 31 martie 1461.

S-⁠a născut în anii 1390, în satul Odnoușevo, lângă Soligalici, în familia unui proprietar de pământ, Feodor Odnouș. La doisprezece ani a primit chipul monahal într-⁠o mănăstire din apropiere de Galici, iar după câțiva ani s-⁠a mutat la mănăstirea Simonov din Moscova, unde a fost brutar. Tradiția spune că, odată, obosit de lucru, a adormit în brutărie; mitropolitul Fotie, trecând pe acolo, l-⁠a văzut și a prorocit că tânărul va fi un mare ierarh al pământului rus. Fotie l-⁠a sfințit episcop de Reazan și Murom. După moartea lui Fotie, în 1431, un sobor al episcopilor ruși l-⁠a ales urmaș; în 1432 se numea „mitropolit ales”. Frământările pentru scaunul de mare cneaz nu l-⁠au lăsat să plece la Constantinopol; Svidrigailo a trimis acolo pe Gherasim al Smolenskului, care a fost sfințit, dar a fost ucis în 1435. Când Iona a ajuns la Constantinopol, în 1436, patriarhul îl pusese deja mitropolit pe grecul Isidor. Isidor a venit la Moscova în 1437, dar a plecat curând la Sinodul de la Florența, unde a primit unirea cu Roma. Întors în Moscova în 1441, a fost osândit de un sobor al episcopilor ruși, închis și a izbutit să fugă la Roma. Scaunul a rămas gol șapte ani.

La 15 decembrie 1448, un sobor al episcopilor ruși, la cererea marelui cneaz Vasile al II-⁠lea, l-⁠a ales pe Iona mitropolit, fără aprobarea patriarhului Constantinopolului. Nu toți clericii au sprijinit alegerea, dar după căderea Constantinopolului, în 1453, pasul a fost socotit justificat; s-⁠a considerat că aceasta a fost începutul autocefaliei Bisericii Ruse. În scrisoarea către clerul rus, Iona și-⁠a dovedit alegerea drept legitimă, iar către Bizanț a trimis o scrisoare prin care arăta că nu a făcut-⁠o din trufie, ci din pricina greutății și depărtării drumului, a tulburărilor și a împărțirii din Biserică. Primul lui gând a fost să recupereze ținuturile pierdute de uniți; a izbutit să adauge Lituania și Kievul la titlul său, dar nu și Galiția. Din 1451 a curățat regiunile de înrâurirea lui Isidor, dar în 1458 Lituania a fost despărțită de jurisdicția lui, și s-⁠au format două mitropolii, cea a Kievului și a Lituaniei și cea a Moscovei, care s-⁠au reunit abia la sfârșitul veacului al XVII-⁠lea. În 1459 a ținut la Moscova un sinod care a statornicit autocefalia moscovită. A proslăvit pe mitropolitul Alexie și a fost mare făcător de minuni și duhovnic.

A fost canonizat la sinodul de la Makariev din 1547. Se pomenește la 31 martie, la 27 mai (mutarea moaștelor), la 15 iunie și la 5 octombrie (Soborul ierarhilor Moscovei).