Iosif Gerontoianis

Sfântul Cuvios Iosif Gerontoianis a fost ctitorul și înnoitorul Mănăstirii Kapsa din Creta. S-⁠a născut în 1799, cu numele Ioan, în schitul pe jumătate ruinat al Sfântului Ioan Botezătorul de la Kapsa, unde părinții săi, Emanuil și Zambia, se refugiaseră în timpul unei năvăliri turcești; mai târziu au locuit statornic în satul Lithines. S-⁠a căsătorit cu Caliopi din familia Gherontakis, cu care a avut patru copii.

Schimbarea vieții

Ioan era iute la mânie, dar foarte credincios, și de multe ori a fost căutat de autoritățile turcești. Într-⁠o duminică a încărcat lemne pe animal ca să le vândă, cum făcea de obicei, a luat-⁠o pe Caliopi până la Lithines, iar copiii au rămas singuri. La întoarcere a aflat că fiica lui mică, Irina, arsese pe aria satului. Ioan a socotit moartea fetiței pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele lui, mai ales pentru că încălcase odihna duminicii. De atunci s-⁠a schimbat: omul aspru și certăreț a devenit îndelung răbdător, milostiv și blând. În 1841, la patruzeci și doi de ani, a căzut într-⁠un somn adânc de patruzeci și trei de ore, în care a văzut tainele dreptilor și chinurile osândiților; trezit, a vindecat o bătrână paralizată și a început să propovăduiască și să săvârșească minuni.

Nevoința la Kapsa

Prin aceasta a ajuns suspect autorităților turcești, care vedeau în adunările din casa lui un pretext revoluționar; a fost adus de trei ori înaintea guvernatorului. Când copilul guvernatorului a căzut pe scară și a rămas fără simțire, Gherontoianis l-⁠a vindecat cu o rugăciune, la fel ca pe soacra guvernatorului, bolnavă de mult, și a fost lăsat în libertate. Episcopul Ilarion al Ierapetrei și Sitiei l-⁠a sfătuit să se retragă într-⁠un loc pustiu. S-⁠a așezat în 1841 la Kapsa, într-⁠un schit ruinat, și a trăit șaptesprezece ani într-⁠o peșteră abruptă, în timp ce chiliile vechi au fost date pelerinilor, iar primii monahi s-⁠au adunat în jurul lui. Mănăstirea a fost refăcută în câțiva ani; în 1863 episcopul Ilarion a sfințit biserica mare și l-⁠a călugărit în schima mare, cu numele Iosif. În timpul răscoalei din 1866 s-⁠a mutat o vreme la mănăstirea Sfânta Sofia, de pe platoul Armenoi, și s-⁠a întors apoi la Kapsa.

Adormirea și moaștele

Trăia în nevoință aspră, cu rugăciune și post, mâncând hrană uscată: măsline, verdețuri și pesmeți. Rămânea aproape toată ziua în chilie, urmărind slujbele dintr-⁠o fereastră și coborând la biserică numai duminica, pentru împărtășanie. Faima lui s-⁠a răspândit în toată Creta și în insulele Halki, Kasos și Symi. Se spune că făcea semnul crucii peste apa de mare și devenea dulce, că își punea rasa pe mare ca pe o plută și mergea la insula Kufonisi pentru liniște și că avea darul vederii înainte. Și-⁠a prevăzut sfârșitul, și-⁠a chemat obștea ca să ceară iertare și să le dea ultimele sfaturi, l-⁠a numit urmaș pe monahul Anania și a rânduit ziua și ceasul morții. A adormit la 6 august 1874, după ce s-⁠a împărtășit.

Trupul i-⁠a fost înmormântat la 9 august 1874, după trei zile în care mulțimea a venit să se închine, în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, într-⁠un mormânt săpat în piatră. Capul sfânt a fost scos mai târziu și așezat deasupra mormântului. La 7 mai 1982 s-⁠au ridicat moaștele, după priveghere de toată noaptea, și au fost puse într-⁠o raclă de argint împreună cu capul, în biserică; din ele se simte bună mireasmă. O părticică din moaște se află la Mănăstirea Dionisiu de pe Athos. Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut în rândul sfinților în 2004. Este pomenit la 7 august, după calendarul Bisericii Greciei (stil nou), iar pomenirea ridicării moaștelor este în marțea Săptămânii Luminate.