Iosua Navi

Sfântul Drept Iosua Navi, fiul lui Navi (Nun), a fost ajutorul și urmașul Proorocului Moise în fruntea poporului Israel. A trecut poporul peste Iordan în Țara Făgăduinței și a împărțit pământul între seminții. Faptele lui sunt povestite în Cartea lui Iosua Navi, a șasea carte a Vechiului Testament. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca drept și ca proroc și îl pomenește la 1 septembrie (stil vechi), iar numele lui, Iisus, trimite la Mântuitorul, pe care îl închipuie.

Începuturile

Venea din seminția lui Efraim, fiul lui Navi (Nun), și s-⁠a născut în Egipt, înainte de Ieșire. La început se numea Osea, adică Mântuiește, iar Moise i-⁠a dat numele Iosua, adică Domnul este mântuire. În greacă și în tradiția slavă este numit Iisus al lui Navi, ca să nu fie încurcat cu Domnul nostru Iisus Hristos. Sinaxarele așază viața lui în secolele al XVI-⁠lea până la al XV-⁠lea înainte de Hristos; datarea exactă diferă de la izvor la izvor.

În anul Ieșirii s-⁠a arătat viteaz în lupta cu amalecitenii de la Refidim, pe care i-⁠a biruit în fruntea oamenilor aleși de Moise. Moise avea în el deplină încredere: Iosua l-⁠a însoțit pe munte, când Domnul îi descoperea Legea, a fost de față la coborâre, când poporul prăznuia în jurul vițelului de aur, și a păzit Cortul Adunării în vremea rătăcirii prin pustie. Sinaxarul spune că, prin această apropiere de omul lui Dumnezeu, Iosua a fost luminat în litera Legii și pregătit pentru slujba de mai târziu.

A fost unul dintre cei doisprezece iscoade trimiși de Moise în Canaan și, împreună cu Caleb, singurul care a adus veste bună, pentru care amândoi au intrat în Țara Făgăduinței dintre toți cei ieșiți din Egipt. Înainte de moarte, Moise l-⁠a pus urmaș al său, punându-⁠și mâinile peste el și binecuvântându-⁠l. După Sinaxar, avea optzeci și cinci de ani când a preluat cârmuirea.

Intrarea în Canaan

După moartea lui Moise, Domnul i-⁠a poruncit lui Iosua să treacă Iordanul și i-⁠a făgăduit că va fi cu el. Preoții au purtat chivotul înaintea poporului, iar apele Iordanului s-⁠au oprit, ca altădată Marea Roșie, și poporul a trecut ca pe uscat. Înaintea cetății Ierihon i s-⁠a arătat Arhistrategul oștirilor cerești, Sfântul Arhanghel Mihail, care i-⁠a poruncit să-⁠și descalțe sandalele, fiindcă locul era sfânt. Zidurile Ierihonului au căzut după ce chivotul a fost purtat șapte zile în jurul cetății, iar Rahav, femeia care îi ascunsese pe iscoade, a fost cruțată și a intrat în poporul Israel.

La Ai poporul a fost mai întâi înfrânt, din pricina păcatului lui Ahan, care luase din prada Ierihonului ce era închinat Domnului; după ce păcatul a fost scos la iveală, cetatea a fost cucerită. La Gabaon, în lupta cu cinci regi amoriți, Iosua a rugat pe Domnul și, după Scriptură, soarele și luna s-⁠au oprit până ce poporul și-⁠a biruit vrăjmașii; Domnul a trimis și grindină mare asupra lor. Din acest cuvânt se spune că nu a mai fost o zi ca aceea, nici înainte, nici după, când Domnul să fi ascultat glasul unui om. Prin aceste biruințe Iosua a asigurat cea mai mare parte a țării.

Împărțirea țării și sfârșitul

Iosua a împărțit pământul prin sorți între cele douăsprezece seminții, în adunările de la Ghilgal și de la Silo, iar poporul i-⁠a dat drept moștenire cetatea Timnat-⁠Serah, din muntele lui Efraim, unde s-⁠a așezat. Sinaxarul spune că a cârmuit pe Israel douăzeci și cinci de ani.

Spre sfârșitul vieții a adunat bătrânii și căpeteniile și le-⁠a poruncit să nu se amestece cu neamurile din țară, ca să nu se abată de la Domnul. La adunarea de la Sihem și-⁠a luat rămas bun de la popor și l-⁠a îndemnat să slujească Domnului, spunând că el și casa lui vor sluji Domnului, apoi a ridicat o piatră mare sub un stejar, lângă locașul Domnului, ca mărturie. A murit la o sută zece ani, poruncind poporului să păzească Legea lui Moise, și a fost îngropat la Timnat-⁠Serah.

Cinstirea

Sfinții Părinți au văzut în trecerea Iordanului o închipuire a Botezului și în Iosua, care duce poporul în țara odihnei, o închipuire a lui Hristos. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 1 septembrie, iar în Duminica Sfinților Strămoși ale Domnului numele lui se află între drepții Vechiului Legământ. Este cinstit și de evrei, iar în credința musulmană Yusha bin Nun are un loc de cinste. Cercetarea istorică modernă socotește povestirea cuceririi o narațiune teologică alcătuită mult mai târziu, dar pentru Biserică Cartea lui Iosua rămâne parte din Scriptură.