Iperihie

Sfântul Cuvios Iperihie a fost un monah din veacurile al IV-⁠lea și al V-⁠lea, cunoscut prin scrisul său, „Îndemnare către nevoitori”. Nu s-⁠a păstrat nici o știre despre viața lui.

Sub numele lui Iperihie ne-⁠a rămas o carte de 160 de capitole, în al cărei titlu autorul este numit „fericit”. Ea se află și în culegerea greacă a scrierilor Sfântului Efrem Sirul (Cuvântul 50, Sfaturi pentru nevoitori). Există și o traducere armeană, sub numele lui Nil din Ancira. Cercetătorii au încercat să-⁠l identifice cu alți Iperehii din veacul al IV-⁠lea: un episcop pomenit într-⁠o scrisoare a papei Liberiu către episcopii macedoneni (366), un gramatic din Alexandria care a trăit pe vremea împăratului Marcian (450-457), un destinatar al scrisorilor Sfântului Vasile cel Mare și al Sfântului Grigorie Teologul, sau un elev al retorului Libaniu (în jurul anului 355). Nici unul dintre ei nu pare însă să fi fost pustnic.

Bolandiștii l-⁠au identificat cu un cuvios Iperihie pomenit la 7 august în sinaxarele grecești în versuri, unde se spune că a murit în pace și se dă un distih despre el: chiar ascuns în mormânt, Iperihie s-⁠a făcut asemenea cetelor îngerești. Numele lui este trecut în cântarea a șasea a canonului sâmbetei brânzei. În Erminia pictorului Dionisie din Furna (cca 1730-1733) este descris ca „bătrân chel, cu barba despicată”.

Este pomenit la 20 august, după calendarul grecesc. Nu este trecut în Mineiul actual al Bisericii Ortodoxe Ruse.