Iraida Tihova

Sfânta mărturisitoare Iraida Tihova (1896-1967) a fost învățătoare, regentă de cor, colaboratoare a arhiepiscopului Serafim (Samoilovici) și păstrătoarea arhivei lui. A fost trecută de Sfântul Sinod al Bisericii Ruse la 6 octombrie 2001 în rândul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, în ceata mărturisitorilor. A murit la 7 august 1967 în satul Kotovo.

Tinerețea

S-⁠a născut în 1896 în satul Kotovo, ținutul Mîșkin, gubernia Iaroslavl (azi raionul Uglici), într-⁠o familie cucernică de țărani mijlocași, a lui Osip Ivanovici și a Anei Alexandrovna Tihov. A fost al șaptelea și cel mai mic copil. Tatăl ei era epitropul bisericii Adormirii din Kotovo. A făcut trei clase la școala sătească. Din copilărie a vrut să devină învățătoare, dar, din pricina sărăciei familiei, a trebuit să-⁠și câștige cunoștințele singură. În 1917 l-⁠a cunoscut pe arhimandritul Serafim (Samoilovici), egumenul mănăstirii Acoperământului și Sfântului Paisie din Uglici, aflată la doi kilometri de Kotovo. În 1918 a intrat la cursurile de un an de pe lângă seminarul de învățători din Uglici și a învățat cu toată râvna; la sfârșit doar trei fete au dat toate examenele, între ele și Iraida. Din 1919 a lucrat ca învățătoare la școala din satul Arhanghelskoe, la unsprezece kilometri de oraș, cu șaptezeci până la o sută de elevi, pe care i-⁠a împărțit în două grupe, fără caiete, peniță sau creioane, și cu greu a găsit mijloace să le cumpere copiilor cele necesare.

În 1922 a urmat la Uglici cursuri teologice de seară organizate de episcopul Serafim (Samoilovici) al Ugliciului. În același an a ajutat mult pe episcopul Serafim și pe tovarășii lui arestați sub învinuirea de împotrivire la confiscarea valorilor bisericești. Ajunsese una dintre cele mai apropiate ajutoare ale episcopului, între ei fiind o relație de mare încredere. A fost regentă de cor la biserica Adormirii din Kotovo și membră activă a consiliului parohial. După Declarația mitropolitului Serghie din 1927 s-⁠a alăturat „celor care nu pomenesc”, refuzând să cânte în cor ca să nu-⁠l pomenească la slujbă pe locțiitorul de locțiitor al patriarhului, mitropolitul Serghie (Stragorodski).

Păstrătoarea arhivei

Probabil înainte de plecarea în exil la Mogilev în 1928, de unde nu avea să se mai întoarcă, arhiepiscopul Serafim i-⁠a dat în păstrare arhiva lui personală. Apoi, toată viața, din lagăre și din exil, până la moartea lui mucenicească din 1937, i-⁠a scris scrisori și i-⁠a trimis spre păstrare multe documente importante. Ultima scrisoare către Iraida a scris-⁠o la 31 octombrie 1937, cu patru zile înainte de a fi împușcat. Într-⁠o scrisoare din exilul de la Mogilev scria: „Dragă Raia, ce minunată, bună, blândă ești, și toată dragoste și gingășie a lui Hristos. Mulțumesc pentru toate, și pentru această venire, pentru îngăduința ta față de tulburarea sufletului meu... Fii liniștită, te-⁠am prețuit atât de adânc și ți-⁠am văzut atâta credincioșie și dragoste, încât m-⁠am simțit mereu liniștit în viața mea. Am pus prea mult pe umerii tăi și am dat prea multă lucrare inimii tale... Nimic nu poate întuneca chipul tău luminos, bun, gata mereu de jertfă, spre Golgota.”

În 1931 a fost arestată, învinuită de sprijinirea clerului osândit, și osândită la trei ani de lagăr. După eliberare i s-⁠a refuzat redarea locului la școala locală. În 1934 a fost arestată pentru „activitate antisovietică” și a stat douăzeci și patru de zile în închisoare, apoi a fost eliberată pentru că acuzația nu a fost dovedită. S-⁠a întors la Kotovo și a devenit învățătoare la școala din satul vecin Pokrovskie Gorki, care aparținuse mănăstirii de bărbați Acoperământul, închisă. În anii 1930 a fost legătura între oameni ai Bisericii apropiați duhovnicește, aflați în diferite locuri de închisoare și de exil: mitropolitul Chiril (Smirnov), arhimandritul Neofit (Osipov), mitropolitul Iosif (Petrovîh), episcopul Atanasie (Saharov), monahia Xenia (Krasavina) și arhiepiscopul Serafim. Cercul ei de legături era foarte larg; adesea contactele dintre oameni de seamă ai Bisericii se făceau prin ea. A organizat ajutor pentru ei, a strâns pachete și a călătorit la ei în exil, între altele ca să le ducă scrisori unii altora.

Anii războiului și ai exilului

În 1941, odată cu construirea hidrocentralei Uglici, școala și rămășițele mănăstirii au fost scufundate. Nu s-⁠a mai întors la învățământ, ci a fost regentă de cor la biserica Adormirii din Kotovo. La începutul lui 1938 l-⁠a cunoscut la Uglici pe episcopul Vasile (Preobrajenski), eliberat din închisoare, și l-⁠a invitat să locuiască în casa ei. Așezat în aprilie 1942 la Kotovo, episcopul Vasile a convenit cu preotul local Constantin Sokolov să slujească în zilele de peste săptămână pentru un cerc restrâns de credincioși vecernia și liturghia, la care Iraida Tihova a fost regentă și a cântat. S-⁠a organizat și un cerc evanghelic, iar mai târziu în baia casei Iraidei Osipovna s-⁠a făcut o biserică de casă. Înainte de arestare și-⁠a dat arhiva (o valiză cu documente) spre păstrare prietenei sale Mania Selivanovskaia, din satul Selivanovo.

La 5 noiembrie 1943 a fost arestată, împreună cu episcopul Vasile, ieromonahul Damaschin (Jabinski) și rudele ei: fratele Ivan Osipovici, surorile Ana și Serafima și mătușa Vassa Ivanovna Tihov. A fost învinuită de agitație antisovietică, de participare la o organizație bisericească ilegală antisovietică, „Biserica Adevărat Ortodoxă”, de organizarea unei biserici de casă subterane. La percheziție s-⁠au luat antimisul, panaghia, două cruci de argint, două icoane, un veșmânt arhieresc întreg și toate obiectele bisericești de slujbă. Episcopul Vasile s-⁠a frânt la anchetă, a recunoscut născocirile anchetatorilor privind crearea unei organizații antisovietice și a numit „participanți” concreți, între care și Iraida Tihova. Ea nu s-⁠a recunoscut vinovată și a negat categoric existența unei organizații secrete și participarea la ea. La 7 octombrie 1944 a fost osândită la cinci ani de exil în Republica Komi. A trăit la Sîktîvkar și a lucrat la un combinat de piele și încălțăminte, curățând de grăsime pieile de focă, o muncă foarte grea. În 1945 a scris NKVD o scrisoare cerând revizuirea dosarului, dar i s-⁠a refuzat. A fost eliberată la 6 noiembrie 1948.

Ultimii ani

După exil a mai rămas un timp la Sîktîvkar, apoi s-⁠a întors la Kotovo, cu sănătatea zdruncinată și cu mâinile și picioarele degerate. A dus o viață cucernică și a găzduit în casa ei călători, începătoare și monahii, multe tocmai ieșite din exil și din lagăre. În 1954-1955 biserica Adormirii a fost închisă; o comisie venită de la Uglici a luat valorile și odoarele, iar apoi biserica a fost jefuită din când în când. Iraida Osipovna ținea cheile bisericii la ea și făcea tot posibilul s-⁠o ferească de pustiire: alunga turiștii nesăbuiți și schimba lacătele sparte, dar nu putea opri ruinarea. Din 1955 a îngrijit un frate, pilot, paralizat în urma unui accident, mutându-⁠se cu el într-⁠o băiță care se încălzea mai ușor iarna. A murit la 7 august 1967 în satul Kotovo și a fost îngropată în cimitirul satului, lângă mormintele celor apropiați, lângă ruinele bisericii Adormirii.

Valiza cu arhiva Iraidei Tihova a fost găsită în 2002 pe podul casei Maniei Selivanovskaia, sub un cop de fân, de nepoatele ei. Valiza a ajuns la parohul bisericii din Aniskino și, în 2012, a fost dată universității ortodoxe Sfântul Tihon. La 6 august 2022, în Uglici, a avut loc o masă rotundă despre mărturisitoarea Iraida Tihova, la cincizeci și cinci de ani de la mutarea ei la Domnul.