Laurențiu al Milanului

Laurențiu I a fost arhiepiscop al Milanului din 490 (sau 489) până în jurul anului 511, ocrotitor al orașului în vremea năvălirilor și a războiului dintre Odoacru și Teodoric. Este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică și se pomenește la 25 iulie. O sursă greacă notează că numele lui nu mai apare în lista oficială a sfinților ambrozieni. Sursele noastre nu arată un act ortodox de canonizare.

Viața

Cele mai multe știri despre el vin din scrierile lui Ennodiu, episcopul Paviei († 521), rudă și secretar al lui. A fost ales episcop al Milanului în jurul anului 490 (sau 489), de latini și de herulii care năvăliseră în Italia sub Odoacru, după tradiție în unanimitate și la vârstă matură, în locul lui Teodor I. În războiul dintre Odoacru și Teodoric, conducătorul ostrogoților, Laurențiu l-⁠a sprijinit pe acesta, nădăjduind că el va păstra mai bine populația latină, învinsă de neamurile germanice răsăritene, dar fără să intervină în luptă. Cum Odoacru a asediat Milanul, el a refuzat să-⁠i deschidă porțile. Mai târziu a mers la Ravenna să ceară lui Teodoric iertare pentru latinii care ținuseră cu Odoacru.

Într-⁠un an între 491 și 493, un neam germanic răsăritean, probabil rugii, a prădat Milanul, iar Laurențiu a fost luat prizonier. După eliberare s-⁠a întors într-⁠un oraș pustiit și a condus refacerea lui: a înnoit bazilica Sfântul Calimer, un baptisteriu (poate San Giovanni alle Fonti) și biserica Sfinților Nazarie și Celsie, unde a poruncit să fie zugrăviți doisprezece episcopi ai Milanului. A ridicat o casă, probabil reședință episcopală, a adăugat capela Sfântul Sixt la bazilica San Lorenzo Maggiore și a refăcut bazilica Sant'Ambrogio, unde a făcut ciboriul ale cărui coloane se văd și azi. Între 493 și 494 l-⁠a însoțit pe episcopul Epifaniu al Paviei la Ravenna, la curtea lui Teodoric, ca să-⁠l împiedice să-⁠i lipsească pe prizonierii de război de cetățenia romană, iar el însuși a prezentat public această cerere. A primit în casa lui, pe când era copil și orfan, pe tânărul Arator, crescându-⁠l ca pe fiul său.

Schisma papală

La fel ca mulți episcopi ai vremii, a fost amestecat în schisma din Biserica Romei, din noiembrie 498, cu dubla alegere a lui Simah și Laurențiu. A susținut legitimitatea alegerii papei Simah împotriva antipapei Laurențiu, sprijinit de împăratul bizantin, apropiat de monofiziți. L-⁠a ajutat cu bani pe Simah, iar în 502, împreună cu Petru al Ravennei, a prezidat un sinod la Roma care a întărit dreptul lui Simah la papalitate. Ennodiu îl laudă pentru faptele de milostenie și pentru lucrările de refacere ale Milanului. A murit după douăzeci și doi de ani de episcopat, în jurul anului 511, la 25 iulie, și a fost îngropat la 27 iulie în capela Sfântul Ipolit de lângă bazilica San Lorenzo Maggiore. O tradiție târzie, fără temei istoric, îl leagă de familia Litta.