Macarie de la Unja

Sfântul Macarie de la Unja, numit și Macarie de la Apa Galbenă, a fost un monah rus născut în 1349 la Nijni Novgorod și mutat la Domnul la 25 iulie 1444, în al nouăzeci și cincilea an al vieții. Tradiția îl numără printre întemeietorii a patru mănăstiri din ținuturile mijlocii și de sus ale Volgăi, iar Biserica Rusă îl cinstește ca făcător de minuni.

Copilăria și chemarea

Potrivit vieții sale, s-⁠a născut în Nijni Novgorod, din părinți cuvioși, Ioan și Maria. A fost botezat în biserica Mironosițelor din parohia lor. Se povestește că, încă prunc, plângea de câte ori auzea clopotele bisericii vecine și se liniștea, zâmbind, de îndată ce era dus la slujbă, așa că părinții au început să-⁠l ia cu ei la fiecare slujbă. Crescut cuvios, se simțea atras de viețile sihaștrilor din vechime.

La doisprezece ani a plecat în taină de acasă și a intrat în Mănăstirea Pecerska a Înălțării, de lângă oraș, întemeiată de arhimandritul Dionisie, venit de la Lavra Pecerska din Kiev. Acolo a primit numele de Macarie și a ajuns unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Dionisie, cunoscut pentru postul aspru și rugăciunea fierbinte. De la părintele său duhovnicesc a învățat viața de obște și iubirea de tăcerea isihastă.

Pustnicia și mănăstirile

În 1374, Dionisie a fost ridicat arhiepiscop de Suzdal și Nijni Novgorod, iar Macarie a părăsit curând mănăstirea, apăsat de cinstea pe care i-⁠o dădeau frații. A pribegit pe Volga în sus, s-⁠a nevoit un timp pe râul Luh, apoi a întemeiat o mănăstire cu hramul Botezului Domnului, lângă Rešma, astăzi Mănăstirea Makarievo-⁠Rešma.

Dorind pustnicia deplină, a coborât pe Volga și a ales malul Lacului Apei Galbene, la vărsarea râului Kerženeț, într-⁠un ținut pustiu dintre cnezatele rusești și hanatul Kazanului. A săpat acolo o mică peșteră și s-⁠a rugat zi și noapte, dar oameni cucernici au venit la el, unii după binecuvântare, alții ca să-⁠i fie ucenici. În 1434 a întemeiat Mănăstirea Sfintei Treimi de la Apa Galbenă, la care a dăruit și marele cneaz al Moscovei, Vasile cel Orb. Blândețea și iubirea lui de oameni au atras la el și păgâni, mordvini, mari, ciuvași și tătari, dintre care mulți au primit botezul în apele lacului.

Robia și Unja

În 1439, la năvălirea hanului Ulu-⁠Muhammad al Kazanului, mănăstirea a fost nimicită, cei mai mulți monahi fiind uciși. Macarie, în vârstă de aproape nouăzeci de ani, a fost dus în robie la Kazan. Hanul, impresionat de viața lui, l-⁠a eliberat împreună cu alți creștini și i-⁠a îngăduit să-⁠și îngroape morții, dar nu și să rămână în acel loc. Sfântul a luat pe supraviețuitori și a pornit spre nord, în pădurile râului Unja. Pe drum, spune viața, oamenii au fost hrăniți în chip minunat prin rugăciunile lui, în ceea ce se numește minunea cu elanul. La Unja a întemeiat în 1439 Mănăstirea Makarievo-⁠Unja, azi mănăstire de maici. Se spune că a mai trăit acolo câțiva ani, vindecând bolnavi și izgonind duhurile rele din cei stăpâniți.

Moaștele și cinstirea

A adormit în Domnul la 25 iulie 1444, după optzeci și trei de ani de viață monahală. Moaștele sale au fost aflate în 1671 și se odihnesc la mănăstirea de la Unja, iar capul sfântului se află din 2007 la Mănăstirea Sfintei Treimi de la Apa Galbenă. Viața lui se încheie cu povestirea a douăsprezece minuni, dintre care una singură săvârșită în timpul vieții, vindecarea fiicei unui om cu numele Feodor. Ceilalte sunt de după moarte, între ele vindecarea unui voievod și arătări ale sfântului ca apărător al orașelor Unja și Soligalici.

Biserica îl prăznuiește la 25 iulie, iar la 23 ianuarie împreună cu Soborul sfinților Kostromei.