Isaachie Tăcutul

Sfântul Cuvios Isaachie Tăcutul a fost unul dintre primii ucenici ai Sfântului Serghie de Radonej și s-⁠a mutat la Domnul în iarna anului 1388, la mănăstirea Sfintei Treimi. Este pomenit la 19 iulie, în Soborul sfinților de la Radonej, și la 5 septembrie (zi schimbătoare), în Soborul sfinților Moscovei, în stil nou.

Cronicarul spune despre el că se deosebea prin lipsa răutății, prin blândețe neobișnuită și ascultare, că îi plăcea să citească Sfânta Scriptură și că, înfrânându-⁠și trupul cu post aspru, a primit darul harismatic al lacrimilor. Cuviosul Epifanie, în Viața lui Serghie, spune că Isaachie era un bărbat foarte virtuos, care se nevoia în mare înfrânare, istovindu-⁠și trupul cu post, priveghere și rugăciune.

Cuviosul Serghie voia să-⁠l pună ziditor al mănăstirii de pe Kirjaci, dar iubitorul liniștii l-⁠a rugat pe bătrân să-⁠l binecuvânteze pentru nevoința tăcerii. Când Serghie l-⁠a binecuvântat, Isaachie a văzut, după spusele biografului, o mare flacără ieșind din mâna sfântului și înconjurându-⁠l. Odată s-⁠a învrednicit să vadă un înger slujind împreună cu starețul Troiței. Cuviosul slujea Liturghia cu fratele său Ștefan și cu nepotul Teodor, dar Isaachie, aflat în biserică, nu a văzut trei slujitori, ci patru. Al patrulea era un bărbat minunat, de neînchipuită strălucire, în veșminte neobișnuit de luminoase. Nedumerit, s-⁠a adresat altui ucenic al lui Serghie, Macarie, care a avut și el vedenia și a socotit că al patrulea este preotul cneazului Vladimir Andreevici, care se afla atunci în mănăstire. Au întrebat în suita cneazului și au aflat că nu avusese preot cu el. După slujbă, au mers la stareț și au primit mărturisirea lui, cu condiția să păstreze taina până la moartea lui: al patrulea din altar era un înger al lui Dumnezeu, care slujea împreună cu bătrânul la fiecare Liturghie. Mai târziu, Serghie i-⁠a povestit lui Isaachie și despre venirea Maicii Domnului.

În inventarul mănăstirii alcătuit în 1641 se pomenesc două manuscrise scrise de mâna nevoitorului. Probabil una din ascultările lui în mănăstire era copierea cărților. A adormit în iarna anului 1388, cu trei ani înainte de moartea binecuvântatului său învățător, și a fost îngropat la răsărit de catedrala Sfintei Treimi.