Iulia din Ancira

Sfânta Muceniță Iulia din Ancira a fost una dintre cele șapte fecioare mucenițe din Ancira, în Galatia, care au murit pentru Hristos la începutul veacului al IV-⁠lea, împreună cu Sfântul Mucenic Teodot. Biserica le pomenește la 31 mai (stil nou).

Sfântul Teodot

Cele șapte fecioare, Tecusa, Faina, Claudia, Matrona, Iulia, Alexandra și Eufrasia, și Sfântul Teodot au trăit în a doua jumătate a veacului al III-⁠lea la Ancira. Teodot era cârciumar și avea hanul lui, era căsătorit, dar ajunsese deja la o înaltă desăvârșire duhovnicească: păzea curăția și înfrânarea, își supunea trupul duhului, nevoindu-⁠se în post și rugăciune. Prin convorbirile lui îi aducea pe iudei și pe păgâni la credința creștină, iar pe păcătoși la pocăință. Primise de la Domnul darul tămăduirilor și vindeca bolnavii punându-⁠și mâinile peste ei.

În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), a fost trimis la Ancira un conducător vestit pentru cruzimea lui, Teotecn. Mulți creștini au fugit din oraș, lăsându-⁠și casele și averea. Teotecn a vestit că creștinii sunt datori să jertfească idolilor, iar dacă refuză, vor fi dați la chinuri și la moarte. În țară a venit foametea. În zilele grele, Teodot a dat în hanul lui adăpost creștinilor rămași fără acoperiș, i-⁠a hrănit, i-⁠a ascuns pe cei urmăriți și a dat din proviziile lui bisericilor pustiite tot ce era nevoie pentru Dumnezeiasca Liturghie. A intrat fără frică în temnițe, ajutându-⁠i pe cei osândiți pe nedrept și îndemnându-⁠i să rămână până la capăt credincioși lui Hristos. Nu se temea să îngroape rămășițele mucenicilor, luându-⁠le pe ascuns sau răscumpărându-⁠le cu bani de la ostași. Când bisericile creștinilor din Ancira au fost pustiite și închise, Liturghia se săvârșea în hanul lui. Știind că și el va fi încercat de mucenicie, Teodot i-⁠a prevestit preotului Fronton că în curând vor fi aduse moaște de mucenici la locul ales de amândoi și, ca semn, i-⁠a dat inelul său.

Cele șapte fecioare

Atunci au primit moartea pentru Hristos cele șapte fecioare, dintre care cea mai în vârstă, Tecusa, era mătușa lui Teodot. Se închinaseră lui Dumnezeu din tinerețe, trăiseră în rugăciune neîncetată, post, înfrânare și fapte bune și ajunseseră toate la adânci bătrâneți. Aduse la judecată ca creștine, au mărturisit cu curaj înaintea lui Teotecn credința în Hristos și au fost date la chinuri, dar au rămas neclintite. Conducătorul le-⁠a dat atunci unor tineri fără rușine, ca să le pângărească. Sfintele fecioare s-⁠au rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru ajutor. Sfânta Tecusa a căzut la picioarele tinerilor și, scoțându-⁠și vălul de pe cap, le-⁠a arătat capul ei cărunt. Tinerii și-⁠au venit în fire, au plâns și au plecat. Atunci conducătorul a poruncit ca sfintele să ia parte la sărbătoarea „spălării idolilor”, așa cum făceau preotesele păgâne, dar fecioarele au refuzat din nou. Pentru aceasta au fost osândite la moarte. Fiecăreia i s-⁠a legat de gât o piatră grea și toate cele șapte au fost înecate într-⁠un lac.

În noaptea următoare, Sfânta Tecusa i s-⁠a arătat în vis lui Teodot, rugându-⁠l să le scoată trupurile și să le îngroape creștinește. Teodot a mers la lac cu prietenul său Polihronie și cu alți creștini. Era întuneric, iar calea o arăta o candelă aprinsă. În acest timp, înaintea străjii puse de păgâni pe malul lacului s-⁠a arătat Sfântul Mucenic Sosandru. Străjerii înspăimântați au fugit. Vântul a dus apa spre celălalt mal al lacului. Creștinii au ajuns la trupurile sfintelor mucenițe, le-⁠au dus la biserică și le-⁠au îngropat. Aflând de furtul trupurilor, conducătorul s-⁠a înfuriat și a poruncit să fie prinși fără alegere toți creștinii și dați la chinuri. A fost prins și Polihronie, care, nemaiputând suferi chinurile, l-⁠a numit pe Teodot drept făptaș al furtului.

Mucenicia lui Teodot

Teodot s-⁠a pregătit de moarte pentru Hristos. După rugăciuni stăruitoare, împreună cu toți creștinii, a lăsat în testament trupul său preotului Fronton, căruia îi dăduse mai înainte inelul. A apărut în fața judecății. I-⁠au arătat felurite unelte de chinuri și i-⁠au promis mari cinstiri și bogății dacă se leapădă de Hristos. Teodot l-⁠a slăvit pe Domnul Iisus Hristos și și-⁠a mărturisit credința în El. Păgânii l-⁠au chinuit mult, dar puterea lui Dumnezeu l-⁠a susținut și a rămas viu, iar dimineața a fost dus iar în temniță. În zilele următoare conducătorul a poruncit iar chinuri, dar și-⁠a dat seama că nu poate zdruncina curajul sfântului și a poruncit să-⁠i taie capul. Execuția a avut loc, dar o furtună mare i-⁠a împiedicat pe ostași să ardă trupul. Ei au rămas în cort să-⁠l păzească. În acel timp, preotul Fronton trecea pe drumul din apropiere, ducând un măgar cu vin din via lui. Lângă locul unde zăcea trupul lui Teodot, măgarul a căzut deodată. Ostașii l-⁠au ajutat să-⁠l ridice și i-⁠au spus că păzesc trupul creștinului executat Teodot. Preotul a înțeles că Domnul l-⁠a adus acolo cu rânduială. A pus sfintele moaște pe măgar și le-⁠a dus la locul arătat de Teodot și le-⁠a îngropat cu cinste. Mai târziu a ridicat acolo o biserică. Sfântul Teodot a murit pentru Hristos la 7 iunie 303 sau 304, iar pomenirea lui se face la 18 mai (ziua morții sfintelor fecioare).

Descrierea vieții și a nevoinței mucenicești a Sfântului Teodot și a patimii sfintelor fecioare a alcătuit-⁠o un contemporan și tovarăș al lui, martor la moartea lui, Nil, aflat la Ancira în vremea prigoanei lui Dioclețian.