Iulian Mirmidonianul

Sfântul Cuvios Iulian Mirmidonianul a fost diacon, frate cu Cuviosul Iuliu preotul, și au viețuit în prima jumătate a veacului al V-⁠lea. Biserica îi pomenește la 4 iulie (stil nou).

Frații, originari din Mirmidonia, au fost hirotoniți pentru viața lor virtuoasă: Iuliu preot, Iulian diacon. Mânați de râvnă pentru răspândirea credinței creștine, au primit îngăduința de a zidi biserici și au plecat la propovăduire în locuri pustii din Răsăritul și Apusul Imperiului Roman, unde mai existau capiști și jertfe pentru idoli. Au trecut prin mai multe țări și au adus la creștinism mulți păgâni, convingându-⁠i nu numai prin cuvânt, ci și prin multe minuni. La Constantinopol s-⁠au adresat binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr (408-450), rugându-⁠l să dea voie să se ridice biserici în locul capiștilor păgâne.

Cu binecuvântarea patriarhului și cu îngăduința împăratului, frații au zidit multe biserici, la care poporul se socotea dator să-⁠i ajute. Odată au trecut pe lângă o biserică în construcție niște oameni. Temându-⁠se că vor fi rugați să lucreze, au recurs la o înșelăciune: unul a prefăcut că e mort, iar când Sfântul Iuliu i-⁠a chemat să ia parte la muncă, ei au spus că duc un mort la îngropare. Sfântul a întrebat: „Nu mințiți, copii?” Ei au stat pe poziție. Atunci Cuviosul Iulian le-⁠a spus: „Fie-⁠vă după cuvântul vostru.” Mergând mai departe, au văzut că cel prefăcut mort chiar murise. De atunci nimeni nu a mai îndrăznit să mintă pe sfinții frați.

Prevăzând apropiata sa moarte, Iuliu a plecat să caute loc pentru a suta biserică, pe care o socotea ultima. Ajungând la lacul Mucoros, a văzut în mijlocul lui o insulă frumoasă, în care nimeni nu putea locui din pricina marii mulțimi de șerpi. Cuviosul Iuliu a hotărât să ridice acolo o biserică. După rugăciune, a ajuns pe insulă ca într-⁠o barcă, pe mantia lui, și a înfipt o cruce. În numele lui Dumnezeu a poruncit tuturor șerpilor să se adune la el și să părăsească insula, lăsând-⁠o pentru casa lui Dumnezeu și a slugilor lui Hristos. Toate vietățile veninoase au înotat prin lac și s-⁠au așezat pe muntele Camunchin.

Sfântul Iuliu a pus temelia unei biserici cu hramul Sfinților Doisprezece Apostoli. Între timp, fratele lui, Iulian, a încheiat zidirea unei biserici lângă orașul Gavdian și a hotărât să facă pe lângă ea un mormânt pentru Iuliu. Cuviosul Iuliu și-⁠a vizitat fratele și l-⁠a îndemnat să grăbească zidirea mormântului, prezicând că el însuși va zăcea în el. Într-⁠adevăr, diaconul Iulian a murit curând și a fost îngropat în mormântul pe care îl zidise. Preotul Iuliu l-⁠a îngropat cu cinste și s-⁠a întors pe insulă, unde a murit în curând și a fost îngropat în biserica Sfinților Doisprezece Apostoli. De la mormântul lui mulți bolnavi au primit tămăduiri.