Lavrentie Levcenko

Sfântul Cuvios Mucenic Lavrentie Levcenko, ieromonah, s-⁠a născut la 26 aprilie 1893 în satul Nikolaevskoe, volostul Kurina, ținutul Zmeinogorsk, gubernia Tomsk, în familia țăranilor Ioan Leontievici și Acvilina Fedorovna Levcenko, și la Botez a primit numele Ștefan. Pe lângă el, în familie erau fiicele mai mari Xenia, Eufrosina și Maria.

În mintea țăranului ortodox rus, orice muncă pământească, orice supunere față de familie și gospodărie trebuia să se încheie în cele din urmă cu o nevoință osebită pe tărâmul mântuirii sufletului și al rugăciunii pentru aproapele, pentru rudele vii și adormite, cu o muncă și o viață dăruite numai Domnului Iisus Hristos. Și unde era locul cel mai bun pentru mântuire, dacă nu mănăstirea? În 1891 a intrat la mănăstirea Șamordino din gubernia Kaluga sora lui Ștefan, Xenia, tunsă mai târziu cu numele Evghenia; patru ani mai târziu a venit la Șamordino sora Eufrosina, tunsă cu numele Anatolia, iar în 1909 sora Maria. În 1910 au intrat în mănăstiri și părinții: mama la fiicele ei, la Șamordino, tatăl la Optina; mama a fost tunsă cu numele Acvilina, iar tatăl a primit schima cu numele Ioan (a adormit în 1929 și a fost îngropat lângă biserica Acoperământului Maicii Domnului din Kozelsk). Cu tatăl a intrat în mănăstire și Ștefan, în vârstă de șaptesprezece ani.

La Optina Ștefan a fost tuns în monahism cu numele Lavrentie, hirotonit ierodiacon și ridicat la treapta de arhidiacon. După ce necredincioșii au închis Optina, în 1923, arhidiaconul Lavrentie s-⁠a așezat la Kozelsk într-⁠o căsuță în care s-⁠au strâns tatăl, mama și surorile lui, toți monahi, la care s-⁠au alăturat unii din frații Optinei, și a ieșit o mică obște. Se întrețineau dintr-⁠un atelier de încălțăminte de fetru făcut în casă; cizmele lor erau vestite pentru izbânda și calitatea lucrului și aveau mereu cerere. Când în biserica Kazan a Optinei au încetat slujbele, monahii au trecut să slujească la biserica Sfântului Gheorghe din Kozelsk, unde era paroh ieromonahul Macarie (Cilikin), iar acolo a slujit și arhidiaconul Lavrentie. Slujeau oarecum prescurtat, ca să nu obosească pe mirenii neobișnuiți cu slujbe lungi, dar slujirea și cântarea rămăseseră cele din Optina, și acolo a început să curgă poporul ortodox rus, care a prețuit dintotdeauna slujba mănăstirească drept cea mai rugătoare. De sărbători mari venea să slujească la Sfântul Gheorghe starețul Optinei, arhimandritul Isaachie (Bobrakov), și monahii așezați prin satele din apropiere, iar în zilele acelea se cânta pe două strane.

Mai târziu enoriașii bisericii din satul Ivanovskoe, aflat nu departe de Kozelsk, l-⁠au rugat pe arhiepiscopul Kalugăi Silvestru (Bratanovski) să-⁠l hirotonească ieromonah pe iubitul lor, cucernicul arhidiacon, iar arhiepiscopul le-⁠a împlinit cererea. La Ivanovskoe s-⁠au mutat la el monahiile surori, care ajutau la biserică și se întrețineau din lucru de mână. Ieromonahul Lavrentie umbla prin sate, vorbea cu țăranii și, fiind meșteșugar, era adesea chemat să repare treierătoarele colhozului: mașinile fuseseră date colhozului, dar meșterii nu fuseseră încă pregătiți.

În 1935 oamenii NKVD au început să adune date despre părintele Lavrentie în vederea arestării. În acest scop informatorii au primit sarcina să poarte cu el discuții spre a obține fapte pentru a-⁠l învinui de activitate contrarevoluționară. Din discuția unui informator cu unii credincioși s-⁠a aflat că ieromonahul Lavrentie se bucură de mare autoritate între cei ortodocși. Când vine la Kozelsk, „își face rondul pe la toți monahii și monahiile și ne îndeamnă să răbdăm cum a răbdat Hristos... când vorbim cu el, ne săturăm și nemâncați de cuvintele lui”, a spus cineva informatorului. De la alți credincioși informatorul a aflat că ieromonahul Lavrentie se poartă foarte prudent, discret, și caută să fie de folos nu numai obștii ortodoxe, ci și noilor colhozuri, astfel că, atunci când se strică ceva din tehnică, merg la el, iar el ajută fără să refuze; mai mult însă tace, ca să nu-⁠și dea la iveală părerea.

În aprilie 1936 oamenii secției NKVD din Kozelsk au interogat câțiva locuitori din parohia satului Ivanovskoe, cerând să dea declarații compromițătoare despre preot, pentru ca, fără să dea la iveală numele informatorilor, să obțină materiale pentru arestarea și osândirea lui. Dar martorii au dat mărturii atât de încurcate, că arestarea ieromonahului Lavrentie a fost amânată. Totuși, la sfârșitul verii 1937 a apărut ordinul lui Stalin despre arestările în masă și atunci procesele-⁠verbale ale interogatoriilor au fost scoase ca dovezi pentru învinuirea preotului.

În primele zile din septembrie, o vecină a părintelui Lavrentie i-⁠a vestit că a fost arestat preotul din parohia vecină, iar părintele Lavrentie a început să strângă împreună cu sora lui lucrurile care i-⁠ar fi trebuit în temniță. A fost arestat la 6 septembrie 1937 și închis în arestul preventiv al miliției din Kozelsk. În aceeași zi l-⁠a interogat șeful secției raionale NKVD. I s-⁠a spus că a săvârșit slujbe prin colhozurile ținutului, a luat bani și produse de la colhoznici și a strâns semnături fără permisiunea sovietului sătesc, a comitetului executiv raional și a colhozului. A răspuns că a slujit în colhozurile satelor Lavrovo, Ivanovskoe, Staroselie, Novoselie, Zarecie, Tolstoe și în așezarea Alpatovskoe, că i s-⁠a plătit în bani și pâine pentru slujbe, dar că n-⁠a strâns semnături. A mai fost întrebat dacă a îndemnat pe colhoznica Eufrosina Volkova să meargă cu copiii la biserică și dacă a făcut agitație împotriva școlii; a răspuns că ea nu mai merge la biserică din 1932 și că nu a făcut agitație împotriva școlii. A mai fost învinuit că a făcut agitație contrarevoluționară împotriva puterii sovietice pe câmp, printre colhoznice, la colhozul „Mirovoi Oktiabri”: a răspuns că a fost la colhoz, dar nu a făcut agitație, și nu s-⁠a recunoscut vinovat. A mai fost întrebat de ce în 1937, fără știrea sovietului sătesc și a colhozului, a umblat noaptea prin curțile colhoznicilor și a strâns semnături: a răspuns că nu a umblat degeaba, ci la rugămintea colhoznicilor, uneori seara, să slujească cele trebuincioase în case, și că nu a strâns semnături.

La 22 septembrie 1937 șeful secției NKVD din Kozelsk a întocmit actul de acuzare și l-⁠a trimis troicii, adăugând de la el ca dosarul ieromonahului Lavrentie să fie judecat după prima categorie, adică să fie osândit la moarte. La 5-6 octombrie 1937 a avut loc ședința troicii NKVD, care l-⁠a osândit la moarte. Ieromonahul Lavrentie (Levcenko) a fost împușcat la 25 octombrie 1937 și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută. Tradiția a păstrat chipul cuviosului mucenic: părintele Lavrentie era înalt, cu părul negru și lung și cu barba mare, deasă și neagră.

Sfântul Lavrentie este pomenit la 25 octombrie, în ziua morții, la 24 octombrie, cu Soborul tuturor sfinților străluciți la Optina, la 31 iulie, cu Soborul sfinților din Kaluga, și la 7 februarie, cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși, în stil nou.