Leon Erșov

Sfântul Sfințit Mucenic Leon Erșov, preot (1867-1918), s-⁠a născut la 12 februarie 1867 în orașul Krasnoufimsk, gubernia Perm, într-⁠o familie de negustori vechi-⁠credincioși. Numele lui deplin era Leon Evfimievici Erșov. În 1881 a terminat școala orășenească cu două clase și a început să facă negoț. Pe lângă aceasta, avea mari cunoștințe despre învățătura schismaticilor și se bucura de respect printre ei, fiind cititor învățat în secta fedoseeviană. Dar căutările duhovnicești serioase și dorința de a găsi adevărul l-⁠au adus treptat la convingerea că tocmai Biserica Ortodoxă Rusă păstrează curată învățătura apostolică. La douăzeci și șapte de ani, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, „din convingere personală sinceră despre adevărul, sfințenia și ortodoxia Bisericii Ortodoxe Greco-⁠Ruse și din dorință proprie”, a fost unit cu Biserica Ortodoxă prin Sfânta Taină a Mirungerii.

După doi ani, în 1896, Leon Evfimievici a fost hirotonit preot și numit să slujească la catedrala Sfintei Treimi din Krasnoufimsk. Nu mult înainte se căsătorise cu Nadejda Mihailovna, și între 1897 și 1902 au avut trei copii: fiul Serghie și fiicele Lidia și Elena. În 1901 părintele Leon a primit, „pentru merite în domeniul bisericesc”, brâul preoțesc. Pe lângă îndatoririle păstorești a început să lucreze și în câmpul misionar: întâi a devenit misionar împotriva schismei în ținuturile Krasnoufimsk și Kungur, iar în 1904 a fost numit misionar eparhial. Bine cunoscător al ideilor vechi-⁠credincioșilor și unit conștient cu Ortodoxia, a desfășurat o lucrare misionară atât de izbutită, încât a fost răsplătit cu scufia violetă de catifea. De asemenea, adunarea generală a Frăției eparhiale a Sfântului Ștefan din Perm i-⁠a adus „o adâncă mulțumire pentru activitatea deosebită pe tărâmul misionar”. În 1914 a fost ales, „în considerarea activității misionare deosebite”, membru de onoare al frăției Sfântului Ștefan și al Sfinților urmași ai lui: Gherasim, Pitirim și Iona.

La fel de activă și izbutită a fost lucrarea părintelui Leon ca pedagog: timp de peste zece ani a fost conducător al școlii bisericești din Krasnoufimsk, pentru care în 1905 a primit binecuvântare arhierească cu diplomă „pentru donațiile în nevoile școlii bisericești din Krasnoufimsk”. Un timp a predat religia în această școală, în școala Chiril și Metodiu din Krasnoufimsk și în școlile din două sate vecine. În 1910-1914 a predat religia și la școala de fete cu două clase din Krasnoufimsk. În 1911 a fost numit membru al secției de ținut a consiliului școlar eparhial. Între 1910 și 1913 a fost de două ori ales candidat la congresele școlare eparhiale. A avut și o medalie de argint pe panglică dublă Vladimir și Alexandru, în amintirea celor douăzeci și cinci de ani ai școlilor bisericești. Pe lângă darurile deosebite pentru misiune și învățătură, părintele s-⁠a deosebit probabil prin judecata duhovnicească, de aceea clerul eparhiei Perm l-⁠a ales în repetate rânduri duhovnic: în 1904 al primului protopopiat, iar în 1910 al protopopiatului Krasnoufimsk, în unanimitate. După dorința clerului, în același an a fost întărit membru al comisiei de revizie, iar trei ani mai târziu deputat la congresele clerului eparhial. Pentru activitatea sa multilaterală a primit camilafca.

A venit anul 1917, cotitură în istoria rusă. Atunci părintele Leon era păstor de cincizeci de ani, cunoscut pentru lucrarea duhovnicească și misionară, pentru predarea izbutită și pentru activitatea obștească. Avea multe răsplăți și se bucura de respectul clerului și al turmei din eparhia Perm. Cine știe cât folos ar mai fi adus Bisericii lui Hristos acest preot, dar la un an viața lui s-⁠a curmat: a primit moartea mucenicească de la bolșevici, în vremea tulbure a războiului civil.

Vara lui 1918, pe lângă luptele din multe orașe și așezări ale Uralului, aproape în toate ținuturile au început răscoale țărănești în masă împotriva bolșevicilor, cauzate atât de jaful înfăptuit de detașamentele de rechiziție, cât și de interzicerea comerțului liber și de mobilizarea cu sila în Armata Roșie. Nici ținutul Krasnoufimsk nu a rămas în afară de aceste frământări, aici atitudinea față de bolșevici fiind aspru negativă. În primele zile ale lui iulie 1918 în ținuturile Krasnoufimsk, Kungur și Osa roșii au anunțat mobilizarea tinerilor născuți între 1894 și 1898. Toți țăranii, afară de unele sate din volostul Șliapnikov, au refuzat să dea soldați, iar ca răspuns s-⁠a dat poruncă să fie împușcați fără milă toți cei ce nu se supun. În ținutul Krasnoufimsk au început frământări în masă. În satul Bolșie Kliuci s-⁠a înființat un stat major și a început formarea unei Armate a Poporului; în satul Ațit, centrul politic și economic al părții țărănești a ținutului, a avut loc mobilizarea tuturor bărbaților până la patruzeci și cinci de ani în Armata Poporului. După Ațit, în câteva zile răscoala a cuprins multe alte volosturi țărănești și de uzine, în fond tot ținutul. Răsculații au pornit spre Krasnoufimsk, și la șase verste de oraș a avut loc prima lor bătălie izbutită. Dar nu aveau destulă armă, și curând au fost siliți să se retragă la Ațit, apoi să-⁠l părăsească, pornind spre Ekaterinburg.

După înăbușirea răscoalei a urmat un val de represalii. Nu puteau scăpa de arestări nici slujitorii Bisericii, învinuiți de roșii de agitație contrarevoluționară pentru predicile și convorbirile cu enoriașii. Părintele Leon a vorbit atunci fără teamă împotriva arestărilor și împușcărilor în masă făcute de bolșevici, și tocmai pentru aceasta a fost arestat. Într-⁠una din duminici, în vremea slujbei, în biserică au năvălit ostași roșii și au tras fără rânduială. Au ajuns la altar, împingându-⁠i pe cei ce se rugau. Părintele Leon le-⁠a făgăduit ostașilor că merge cu ei, dar a cerut să-⁠l lase să sfârșească slujba. Cu bărbăție a încheiat ultima Liturghie din viața lui și, după ce enoriașii s-⁠au închinat la sfânta cruce, a pornit spre ieșire. Un ostaș roșu a început să-⁠i rupă crucea pectorală, altul să-⁠l tragă de barbă, să-⁠l bată. Pe preot l-⁠au scos pur și simplu pe sus din biserică.

În pridvor părintele Leon l-⁠a văzut pe preotul din satul Verh-⁠Suksun, Alexandru Malinovski, înconjurat de ostași roșii. Preoții au vrut să se îmbrățișeze, dar aceasta i-⁠a mâniat pe ostași, care au început să-⁠i lovească în cap cu paturile puștilor. Părintele Leon și părintele Alexandru au fost închiși în temnița din Krasnoufimsk. S-⁠au păstrat amintirile unui deținut din aceeași celulă cu ei: „Am fost dus la temnița de acolo... Zilele se scurgeau în ordinea obișnuită a temniței: plictisitor, încet și monoton. Datorită bunăvoinței administrației temniței, ne bucuram de toate înlesnirile posibile. Mai târziu șeful temniței a plătit pentru aceasta: cu câteva zile înainte de ieșirea mea din temniță a fost mazilit și băgat cu noi. În alte celule „contrarevoluționare” stăteau țăranii răsculați, care pierdeau aproape în fiecare noapte câțiva dintre frații lor. Până la 1 septembrie aceste celule s-⁠au golit. Dar în noaptea de 1 septembrie (stil nou) plasa bolșevică a prins deodată câteva zeci de oameni, și celulele au zumzăit din nou. În noaptea de 2 septembrie, pe lângă Vereșcinin [eserist] și Novgorodțev, au fost împușcați și următorii din celula noastră: ofițerii Skorneakov, Vasev și Nikiforov și doi preoți, Malinovski și Erșov. Părintele Erșov a murit cinstit la postul lui, ridicându-⁠și glasul împotriva arestărilor și împușcărilor în masă. Dimineața de 2 septembrie am aflat amănuntele execuției. S-⁠a dovedit că, scoțând condamnații din celulă, i-⁠au legat în lanț câte doi și trei și i-⁠au împușcat în afara orașului, în așa-⁠numita Râpă Rece”.

La 24 septembrie, după intrarea în Krasnoufimsk a unităților Armatei Albe, cei doi preoți uciși, părintele Leon Erșov și părintele Alexandru Malinovski, au fost prohodiți cu cinste în catedrala Sfintei Treimi și îngropați într-⁠un sicriu larg, lângă absida ei. În 2000 Sfântul Sfințit Mucenic Leon a fost slăvit în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși din eparhia Perm. În 2002 au fost aflate cinstitele lui moaște, care se odihneau lângă peretele de miazănoapte al criptei, lângă altarul catedralei din Krasnoufimsk. Preotul era de statură mijlocie; încheietura mâinii stângi i-⁠a fost zdrobită, pieptul și tâmpla dreaptă rănite, probabil fiind bătut sau chiar chinuit înainte de moarte. S-⁠au păstrat șuvițe de păr și de barbă încărunțite, bucăți de odăjdii înverzite de oxidarea firelor de aramă, Evanghelia, o cruce pectorală de lemn încrustată și o cruciuliță de argint. Din 5 decembrie 2002 moaștele părintelui Leon se odihnesc la vedere în catedrala Sfintei Treimi, unde se țin însemnări ale întâmplărilor minunate și vindecărilor făcute la rugăciunile către el și către sfinții sfințiți mucenici Alexandru Malinovski și Alexie Budrin.

Sfântul Leon este pomenit la 2 septembrie, în ziua morții, la 7 februarie, cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși, la 11 februarie, cu Soborul sfinților din Ekaterinburg, și la 14 februarie, cu Soborul sfinților din Mitropolia Permului (data se mută), în stil nou.