Lucian de la Aleksandrov

Cuviosul Lucian de la Aleksandrov (aproximativ 1610-1655) a fost ctitorul Pustiei Nașterii Maicii Domnului de lângă Aleksandrovskaia Sloboda, în ținutul Pereslavlului-⁠Zalesski. S-⁠a născut la Galici din părinți cucernici, Dimitrie și Varvara, care, neavând copii, au făgăduit să se facă monahi dacă Domnul le va da un fiu. Copilul a primit la Botez numele Ilarion.

Chemarea

La opt ani, Ilarion a plecat în pustie cu tatăl lui, care a fost tuns cu numele Dionisie, și a învățat de la el Scriptura și rugăciunea. Mama a împărțit averea săracilor și a murit monahie. După moartea tatălui, Ilarion a trecut prin mănăstirile din Mologa și din apropiere de Uglici, dar pleca de fiecare dată, fiindcă laudele oamenilor i se păreau o primejdie. În 1640 o descoperire dumnezeiască l-⁠a trimis la Aleksandrovskaia Sloboda, unde a găsit, între păduri și mlaștini, o biserică părăsită a Nașterii Maicii Domnului cu o icoană făcătoare de minuni. Și-⁠a făcut chilie lângă ea. Ieromonahul Teodosie, trimis de Maica Domnului, l-⁠a tuns monah, cu numele Lucian, la aproape treizeci de ani.

Încercări

Frații adunați în jur au refăcut biserica, dar locuitorii vecini i-⁠au risipit, au furat lemnul pregătit pentru o biserică nouă, iar pe Lucian l-⁠au pârât la patriarh de „viață necurată”. A stat sub pază la mănăstirea Ciudov din Moscova, unde a răbdat fără cârtire cele mai grele ascultări. În 1646 patriarhul l-⁠a hirotonit ieromonah și l-⁠a trimis ctitor la mănăstirea din Holmogorî, dar o parte a frăției nu a primit rânduiala obștească pe care o așeza el. Fără să se impună cu forța, s-⁠a întors la biserica Nașterii. Locuitorii s-⁠au ridicat iarăși, și Lucian a revenit la Ciudov. Cu binecuvântarea țarului Alexei Mihailovici și a patriarhului Iosif a plecat din nou la Sloboda și, cu ajutorul unor negustori din Moscova, a ridicat chilii și biserici; hrisovul de întemeiere a mănăstirii datează din 28 august (10 septembrie) 1650.

Fapte și sfârșit

Slujea zilnic și nu săvârșea Liturghia fără lacrimi. Maicile din Sloboda i-⁠au cerut să le fie păstor, și el le-⁠a zidit o mănăstire a Adormirii pentru douăzeci de surori, sfințită în 1654 cu o procesiune a icoanei Nașterii; procesiunea se face de atunci în fiecare an între cele două mănăstiri. Nu împlinise cincizeci de ani, dar arăta bătrân de osteneli. Simțindu-⁠se pe moarte, a cerut să fie dus la biserica Nașterii, s-⁠a rugat îndelung înaintea icoanei și s-⁠a săvârșit pe iarbă, la 8 septembrie 1655, în ziua hramului, fiind îngropat lângă biserică.

Viața lui a fost scrisă la începutul secolului al XVIII-⁠lea, cu unsprezece minuni; capela de peste mormânt, ridicată în 1771, a fost nimicită în 1926, dar moaștele au rămas neatinse. Aflate în 1992 după redeschiderea mănăstirii, ele se odihnesc în biserica Botezului Domnului. Este pomenit la 6 iulie, după stilul nou, în Soborul sfinților din Vladimir.