Macarie de la Glinsk

Sfântul Macarie de la Glinsk, stareț și ieromonah, în lume Matei Terentievici Șarov, s-⁠a născut în 1802 într-⁠o familie înstărită de negustori din orașul Efremov, în gubernia Tula. Mama lui era foarte evlavioasă și își crescuse copiii în frica de Dumnezeu. După pilda părinților, Matei era smerit și cumpătat, citea cărți duhovnicești, ocolea zarva lumii, mergea la biserică și se ruga adesea acasă. În 1822, la douăzeci de ani, a hotărât să lase lumea și a intrat la Schitul Glinsk, sub îndrumarea egumenului Filaret (Danielevski), cunoscut pentru sfințenia vieții sale.

Ucenicia și preoția

La Glinsk Matei a aflat un povățuitor priceput, care cunoscuse din experiență greutatea drumului mântuirii. S-⁠a încredințat lui cu ascultare deplină. La început a fost pus la prisacă, unde egumenul îl vizita des și îl învăța părintește. A fost înscris în obște în 1828 și a fost tuns monah la 16 decembrie 1833, primind numele Macarie. Păzindu-⁠și sufletul, își închidea inima patimilor prin rugăciunea minții. A fost hirotonit preot la 29 februarie 1839, slujind cu o evlavie aparte pe care încerca să o ascundă. La 31 martie 1841 schitul și-⁠a pierdut egumenul, iar Macarie și-⁠a pierdut „îngerul păzitor pământesc”, dar rămas cu sămânța semănată de el, a rodit însutit.

Decan și stareț

Studia Sfânta Scriptură și avea cunoștință mare a virtuților creștine și monahale. În 1844 a fost numit decan al mănăstirii și a purtat greaua sarcină cu smerenie și iubire. Își împărțea iubirea în două, jumătate pentru egumen, ale cărui porunci le socotea sfinte, jumătate pentru frați. Când unii refuzau ascultarea din încăpățânare, el le făcea lucrul, uneori frământând noaptea aluatul pentru pâine, și încerca să le acopere slăbiciunile în fața egumenului, ceea ce îi aducea adesea neplăceri. Îi îndemna cu lacrimi să se îndrepte, iar cuvintele lui, ieșite dintr-⁠o inimă aprinsă de dragoste, îi biruiau.

Din cauza sănătății slăbite de nevoințe, la cererea lui a fost eliberat din slujbă în iunie 1848. De atunci nu mai ieșea din chilie decât la biserică și, rar, la plimbări singuratice prin pădure, unde se oprea cu o carte pe un trunchi și se ruga în genunchi. Chilia lui era însă mereu plină de oameni, de la utrenie până la vecernie: țărani și nobili, simpli și cărturari. Primea cu răbdare toate cererile, învățătura lui era simplă și plină de smerenie, iar cei veniți întristați plecau bucuroși. Mulți i-⁠au scris pentru sfat. Avea darul vederii înainte; ucenicii povestesc că striga din mulțime pe cineva pe nume, fără să-⁠l fi văzut vreodată, și îi știa viitorul.

Săvârșirea și cinstirea

În iunie 1863 a primit marea schimă, păstrând același nume, și a trăit cu osteneală sporită până la sfârșit, stând la slujbe pe cârjă. Bolnav, a răposat în pace la 21 februarie 1864, la șaizeci și trei de ani, după ce primise Sfintele Taine. După moarte, mulți au primit ajutor la mormântul lui. O femeie sărmană, al cărei soț zăcea bolnav de patru ani, l-⁠a văzut în vis pe stareț, care i-⁠a spus să ceară un moleben la Maica Domnului la Glinsk. Soțul s-⁠a vindecat în timpul molebenului. Până azi oamenii iau cu credință țărână și apă de ploaie de la piatra lui de mormânt.

La 16 august 2008, la Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Glinsk, a fost proslăvit pentru cinstire locală împreună cu ceilalți cuvioși stareți ai Glinskului, iar în 2017 Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse a hotărât trecerea numelui său în Minei. Este pomenit la 21 februarie (stil nou; 6 martie pe stil vechi).