Macarie Morjov

Sfântul Cuvios Mucenic Macarie Morjov, ieromonah (1872-1931), a fost un țăran din gubernia Vologda, botezat Mihail, care a ajuns chelarul unui mare bătrân și a murit împușcat fiindcă n-⁠a vrut să dea pe nimeni dintre fiii duhovnicești ai acestuia. Născut la 16 mai 1872, a făcut serviciul militar, a lucrat doi ani într-⁠o fabrică din Moscova și în 1899 a intrat în Pustia Zosima de la Smolensk, unde a fost bălăcar și trapezar.

Lângă bătrânul Alexie

În 1900 egumenul l-⁠a rânduit chelar al duhovnicului pustiei, ieromonahul Alexie (Soloviov); în 1903 Mihail a fost tuns monah cu numele Macarie și i-⁠a slujit bătrânului pe tot parcursul vieții. Părintele Alexie s-⁠a retras în închidere în 1908 și a primit după 1916 doar pe frații monahi. Ieșit o vreme din singurătate pentru Sinodul din 1917-1918, a tras la sorți numele viitorului patriarh și a fost ales mitropolitul Tihon. Când mănăstirea a fost închisă, în 1923, Alexie și Macarie s-⁠au mutat la Serghiev Posad, într-⁠o locuință închiriată, iar fiii duhovnicești le-⁠au purtat de grijă prin daruri. Bătrânul, care nu mai putea umbla după 1925, se arăta atât de recunoscător pentru cele mai mici ajutoare, încât Macarie se emoționa până la lacrimi. După adormirea lui, la 2 octombrie 1928, Macarie a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah, după douăzeci și opt de ani de slujire a bătrânului.

Arestarea și mărturisirea

La 5 aprilie 1931 a fost arestat odată cu mulți alți monahi. Anchetatorii sperau să afle de la chelarul bătrânului numele celor ce veneau la el, dar el a refuzat să spună la cine găzduia și a numit doar câțiva, spunând că nu-⁠și amintește convorbirile. Întrebat în temnița Butîrka despre puterea sovietică și antihrist, a răspuns că o vede ca pe o îngăduință a lui Dumnezeu pentru păcatele poporului, că creștinul trebuie să rabde prigoana și că nu e nevoie să se socotească vremea antihristului, ci să se trăiască creștinește. Despre colhozuri a spus că sunt chestiune de gospodărie, nu de credință. Pentru sine cerea numai să se poată mântui, chiar și printr-⁠o nevoință ascunsă. La 6 iunie 1931 Colegiul OGPU l-⁠a osândit, iar la 10 iunie a fost împușcat și îngropat în groapa comună de la Vagankovo, Moscova.

Este pomenit la 10 iunie, în ziua morții, după stilul nou, la 6 iulie în Soborul sfinților din Vladimir, la 1 octombrie în Soborul noilor mucenici din ținutul Vladimir, la 10 decembrie în Soborul noilor mucenici din Radonej și în zilele mobile din jurul datelor de 7 februarie și 5 septembrie, în Soborul noilor mucenici ai Bisericii Ruse și în Soborul sfinților Moscovei.