Marchel de Vologda

Sfântul Marchel a fost arhiepiscop al Vologdei și Beloozerului, mort în 1663, cinstit între sfinții Vologdei și Solovkilor. Este pomenit în a treia duminică după Rusalii în Soborul sfinților din Vologda, iar fișa dă 9 august; izvoarele spun că vremea și locul canonizării nu se cunosc. Viața lui nu s-⁠a păstrat, poate pentru că nici nu a fost scrisă.

În Patericul Solovkilor se povestește o vedenie în care Sfântul Irinarh i-⁠a prezis conducerea mănăstirii Solovki. În 1636, în vremea egumeniei lui Bartolomeu, Marchel, care se afla în afara mănăstirii în ascultare, a văzut în vis că stă în catedrala Schimbării la Față a mănăstirii, lângă peretele de apus, și că în fața Ușilor Împărătești este o scară care ajunge la cupola cea mare. Egumenul Irinarh, coborând scara, s-⁠a dus la egumenul Bartolomeu, i-⁠a luat toiagul din mână și i-⁠a spus că ajunge, că nu este treaba lui; apoi, uitându-⁠se la Marchel, i-⁠a spus să se apropie și să ia toiagul. Marchel s-⁠a apropiat, a luat toiagul și vedenia s-⁠a sfârșit. În 1640 a fost pus egumen al Solovkilor „cel mai vrednic ieromonah Marchel”, ales de frații mănăstirii. În 1642 egumenul Marchel a fost chemat la Moscova și a fost între șase candidați la scaunul patriarhal; sorțul patriarhiei a căzut pe arhimandritul mănăstirii Simonov, Iosif.

A fost hirotonit episcop al Vologdei și Marelui Perm, cu ridicare la rangul de arhiepiscop. Unul dintre cei mai de seamă arhipăstori ai vremii, a fost între candidații la scaunul patriarhal la Sinodul care l-⁠a ales pe patriarhul Nikon. În 1654 și 1655 a luat parte la Sinodul pentru îndreptarea cărților bisericești. La sfârșitul lui 1657 Permul a fost alipit eparhiei Viatka, iar Beloozero eparhiei Vologda; de atunci eparhia s-⁠a numit a Vologdei și Beloozerului. A murit în 1663 și a fost îngropat, după voia lui, în mănăstirea Solovki, în biserica Cuviosului German. Despre mutarea lui la Domnul, arhimandritul mănăstirii Solovki, Bartolomeu, i-⁠a scris țarului Alexei Mihailovici că de când a fost adus la mănăstire, 11 săptămâni, trupul este nestricat, fața luminoasă, iar din trup iese bună mireasmă.

Numele lui nu apare în vieți ale sfinților din Vologda din secolele XVIII până la începutul secolului XX, poate pentru că arhiepiscopul Marchel nu poate fi socotit între susținătorii patriarhului Nikon. Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi îl numește între cei patru ierarhi care nu au fost de acord cu noutățile lui Nikon: Macarie, mitropolit al Novgorodului, Marchel, arhiepiscop al Vologdei, și Alexandru, episcop al Viatkăi; episcopul Pavel de Kolomna a fost singurul care a ieșit deschis împotriva reformelor și a fost ucis mucenicește, iar ceilalți au fost siliți să tacă. În iulie 2003, în timpul săpăturilor din biserica Cuviosului German de la Solovki, au fost aflate moaștele Sfântului Marchel. Curând au fost alcătuite tropar și condac pentru sfânt, în 2004 i s-⁠a făcut slujba și s-⁠a zugrăvit prima lui icoană. Din 2008 racla cu moaștele lui se află în biserica Sfântului Filip al Moscovei de la mănăstirea Solovki.