Adrian de la Solovki

Cuviosul Adrian de la Solovki a fost unul dintre pustnicii care s-⁠au nevoit în singurătate pe insula Solovki, în Marea Albă, în veacurile al XVI-⁠lea și al XVII-⁠lea. Se spune că a viețuit aproape de un lac din mijlocul insulei, la două verste de chilia zidită de egumenul Irinarh, într-⁠o nevoință aspră; acolo s-⁠a săvârșit și a fost îngropat, în pustie. Se pomenește la 11 iulie, în soborul sfinților din Novgorod, și la 22 august, în soborul sfinților de la Solovki. Alte amănunte despre viața lui nu se cunosc.

Tradiția păstrează mai multe amănunte despre pustnicii din jurul lui. Pe vremea egumenului Antonie (1605-1612), ucenicul Vasile Kenozerețul, rătăcind prin pădure, a dat peste un pustnic pe nume Andrei, care trăia într-⁠o peșteră și mânca doar o iarbă pe care i-⁠o arătase un cuvios. Andrei fusese pe vremuri truditor al mănăstirii, la fabrica de sare, pe când egumen era Varlaam, mai târziu mitropolit al Rostovului. Povestea că trei ani s-⁠a luptat cu ispite grele, iar apoi a avut liniște; de treizeci și opt de ani se hrănea cu iarba aceea. L-⁠a trimis pe Vasile înapoi la mănăstire și i-⁠a cerut să nu spună nimănui cele auzite cât timp el trăiește. Mai târziu nimeni nu a mai găsit peștera.

Povestea lui Vasile a aprins în ucenicul Damian dorința de a găsi pe acești nevoitori. După multă căutare și rugăciune către Sfinții Zosima și Savatie, Damian a aflat mulți pustnici de pe Solovki și de pe Anzer, între ei pe bătrânul Efrem cel Negru, pe Nichifor Novgorodeanul, pe Alexie din Kaluga, pe Tihon Moscovitul, pe Feodul din Reazan, pe Timotei din Aleksin și pe alții. Îi vizita, le aducea cele de trebuință din mănăstire, iar pe cei care mureau îi îngropa cu mâna lui. Apoi s-⁠a retras și el în pustie și, după felurite încercări, s-⁠a așezat pe muntele lui Iuri, lângă lacul Bodlo. A înălțat acolo o cruce, a început să zidească o biserică a Sfintei Treimi și s-⁠a săvârșit, ca schimonah cu numele Diodor, la 27 noiembrie 1633.

Din același șir de nevoitori au mai făcut parte mireanul Sava, care a trăit unsprezece ani în pădurile insulei, necunoscut decât lui Dumnezeu, și călugărul Nestor, care se ruga și posta zi și noapte aproape de chilia lui Sava. Ambii au fost îngropați în pustia lui Damian.