Irina

Sfânta Binecredincioasă Irina, numită și Irina Atiniana, a fost împărăteasă a Bizanțului, soția lui Leon al IV-⁠lea și mama lui Constantin al VI-⁠lea. După moartea soțului ei a condus imperiul ca regentă, apoi ca împărăteasă între 797 și 802. Biserica o pomenește pentru că, prin străduința ei și a patriarhului Tarasie, s-⁠a ținut la Niceea, în anul 787, al șaptelea Sinod Ecumenic, care a rânduit cinstirea sfintelor icoane.

Începuturile

S-⁠a născut în Atena, între anii 750 și 756, într-⁠o familie nobilă, Sarantapechos, cu greutate în Grecia centrală. A rămas de timpuriu orfană, iar un unchi sau văr al ei, patriciul Constantin Sarantapechos, este cunoscut din izvoare. Nu se știe sigur de ce a fost aleasă mireasă pentru moștenitorul tronului.

Irina a ajuns la Constantinopol la 1 noiembrie 769. A fost logodită la 3 noiembrie, încoronată la 17 decembrie și căsătorită cu Leon, fiul împăratului Constantin al V-⁠lea Copronim. La 14 ianuarie 771 a născut pe singurul ei copil, pe Constantin.

Leon și tatăl său erau iconoclaști, dar Irina a păstrat în inimă dragostea pentru icoane. Cronicarii târzii povestesc că soțul ei ar fi găsit două icoane ascunse în odaia ei și de atunci nu ar mai fi împărțit patul cu ea. Istoricii se îndoiesc de acest amănunt, care seamănă cu o poveste spusă despre o altă împărăteasă. Leon a murit la 8 septembrie 780, iar Irina a rămas regentă a fiului ei, în vârstă de nouă ani.

Sinodul al șaptelea

Irina a înăbușit repede uneltirile care voiau să-⁠l urce pe tron pe Nichifor, fratele vitreg al lui Leon. Pe Nichifor și pe frații lui i-⁠a pus să fie hirotoniți preoți, ceea ce îi scotea din rândul pretendenților. În anul 784 a ridicat în scaunul Constantinopolului pe Tarasie, mirean și fost secretar imperial, care a primit să lucreze pentru readucerea icoanelor.

Un prim sinod, adunat în 786 în biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, a fost împrăștiat de ostașii iconoclaști ai gărzii. Irina a mutat trupele și a refăcut garda cu ostași din provincii. Sinodul s-⁠a ținut în anul următor la Niceea, cu soli ai papei Adrian I și cu episcopi care se numără, după izvoarele ortodoxe, la circa trei sute șaizeci și șapte.

Părinții sinodului au hotărât că icoanelor li se cuvine cinstire (timitiki proschinisis), iar adevărata închinare (latria) se dă numai lui Dumnezeu. Cinstea adusă icoanei trece la cel înfățișat în ea, deci nu este idolatrie. Prin aceasta s-⁠a încheiat prima perioadă iconoclastă, din 730 până în 787.

Domnia și căderea

Pe măsură ce Constantin creștea, voia să scape de sub autoritatea mamei. În 790 armata l-⁠a proclamat singur stăpân, dar în 792 Irina a fost readusă la putere ca împărăteasă alături de el. În 797, într-⁠o uneltire pusă la cale de ea, fiului ei i s-⁠au scos ochii; el a fost închis și a murit probabil la scurt timp. Irina a rămas singură stăpânitoare, titlu fără precedent pentru o femeie în istoria romană și bizantină.

În anul 800 papa Leon al III-⁠lea l-⁠a încoronat pe Carol cel Mare la Roma, sub cuvânt că tronul imperial era vacant, fiind ocupat de o femeie. Pe plan militar, Irina a trebuit să plătească tribut califilor abbasizi. În octombrie 802 un grup de demnitari, în frunte cu ministrul de finanțe Nichifor, a răsturnat-⁠o. La 31 octombrie Nichifor a fost încoronat de Tarasie.

Irina a fost trimisă mai întâi pe insula Prinkipo, apoi, bănuită de noi uneltiri, la Lesbos, unde și-⁠a câștigat existența torcând lână. A adormit în Domnul la 9 august 803. După izvoare, rămășițele ei au fost mutate mai târziu la biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Cinstirea

Sfântul Teodor Studitul a lăudat-⁠o ca pe o sfântă pentru râvna ei în a reda icoanele și mănăstirile și pentru ușurările date văduvelor ostașilor. Cronicarul Teofan Mărturisitorul o judecă aspru, pentru amestecul unei femei în treburile statului. Sinodul al șaptelea rămâne fapta pentru care o pomenește Biserica; orbirea fiului ei este o rană pe care nici cronicarii nu o ascund.

Nu cunoaștem un act sinodal de canonizare. Sursele ortodoxe o pomenesc totuși: Mineiul editat de Patriarhia Moscovei are slujba ei, iar calendarele grecesc, athonit, sârbesc și românesc o așază la 7 august (stil vechi), în unele calendare bizantine și la 9 august, ziua adormirii. Calendarul rus actual nu o cuprinde, iar unele surse occidentale vorbesc despre ea ca despre o sfântă, fără ca afirmația să se sprijine pe un act al Bisericii Ortodoxe. În imnografie este numită Irina cea încoronată, cinstitoare a sfintelor icoane și ocrotitoare a săracilor.